Campania

4 comentarii

skunk-with-deodorant

Sconcsa Monica îşi începu campania în zona de vest, înmiresmând Pădurea Verde. Copacii se umplură de afişe: „Nu este pădure fără uscături!”, „Patrupedul pădureţ, votează în mod isteţ!”, „Pădurea fără sconcs e ca cetatea fără disjungeri!”, „Varanii-n puşcărie!”, „Vrem celeritate!” şi alte texte mobilizatoare.

Jigăniile o întâmpinară călduros:

– Să luaţi 80 la sută, ca să staţi la palat, să nu vă mai obosiţi prin pădure!

– Monica alungă gândurile negre! Te doare? Ea te anesteziază! Ai murit? Ea te preface într-un nou Lazăr!…

Sconcsa merse către luminiş.

– Ce-i cu vreascul ăla? – întrebă iritată.

– Păi, cum scrie şi pe afiş: Nu-i pădure fără uscături – încercă Iepuroiul o ieşire din impas.

– Bine, da’ şi când vin eu?

Trecând peste carenţele organizatorice, Sconcsa porni să-şi pledeze cauza:

– În primul rând, nu am contracandidaţi! Că doar n-o să voteze şeptelul cu Ciobănescul German! Ăla nu ştie decât să roadă mobilierul şi să cace covoarele, în toate cele şase sau şapte case ale lui!…

– Ar mai fi Vulpoiul… – propuse Ariciul.

– Ce, eşti comunist? – se enervă Sconcsa. Vrei să dai pădurea pe laba ciumei roşii, să ne pierdem în zona gri? Ţie dor de morcovi pe cartelă?…

Ariciul mormăi că altceva ar fi vrut să sugereze, însă Monica ceru un fermentat de dude, căci se enervase. Ulterior, îi veni cheful să continue altfel decât îşi propusese iniţial:

– Trebuie să eradicăm corupţia! Iată, chiar luminişul în care stăm era, până să vină ăştia la guvernare, pădure deasă! Da’ acum, vorba poetului: Din codru rupi o rămurea, pe toţi îi doare fix în paişpe! Când, altădată, fiind sconcs mic păduri cutreieram şi mă culcam ades în câte-un şanţ!…

Animalele se cam lămuriră cu proiectul de pădure prezentat de Sconcsa Monica.

Pornind către Birtuţul din Pădure, candidata zări, printre afişe, unul mai ciudat:

没有臭鼬!

– E clar – îşi zise -, am nimerit în Zona Gri!

Ieri

9 comentarii

IMG_20141007_144506

 

Recomandări: Carmen, Zina, Gigi, Cămăraş, Liviu, Anastasia, Pandhora.

MFC 40

4 comentarii

IMG_20141001_095326

 

Recomandări: Carmen.

Noapte de toamnă

16 comentarii

10149836_707275802698261_6362140163016784462_n

 

Anul acesta, noiembrie a venit cam de pe la jumătatea lui septembrie.

Aurel îşi trase mucii-a pagubă. „Frig!” – îşi zise, trecând prin dreptul spitalului şi văzând afişată temperatura: 6 grade Celsius, la ora 3:20. Başca, mai şi ploua!

Vara ţi-e totuna. Nu contează prea mult că ai pantofii găuriţi şi, la o adică, poţi sta în parc ori pe terasă. Odată cu frigul, însă, capeţi o psihologie de ţânţar: te-ai adăposti într-un ungher în care să hibernezi!

„Un birt sordid!” – oftă trecătorul. Dar, la 3:20, e deschis doar la Platinum, unde o bere este patru lei. Că nu-i sordid. Altfel, nu-i vorbă, e cald şi nu te plouă! Au şi closet curat!

Apropierea stadionului îi aminti lui Aurel de Ziua Recoltei, pe 1 octombrie, când era nelipsit, în urmă cu vreo patruzeci de ani. Pe atunci, avea bani de Citro, de Polar ori napolitane Doina, iar spectacolele îl încântau. Azi, ce să-l încânte? Parcul, vorba lui Labiş, se descărnează, în garsonieră este cam la fel ca-n stradă, plus că ţiuie de la staţia electrică, trecutul îi apare ca un film prost povestit de-un străin nemeşteşugit la vorbă, iar viitorul făgăduieşte un Noiembrie fără de sfârşit.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi Drăgoi, Zina, Maya Maria.

Foto: Manuela Egle

Rendez-vous

10 comentarii

Wakmann-B-Uhr-2

Câţiva ani după divorţ, Aurel n-a mai văzut femeie nici măcar la televizor. De altfel, în urma partajului, pierduse şi televizorul, rămânând doar cu ceva rufărie, în două pungi de la Billa. Sigur că acea rufărie nu putea dura o veşnicie, astfel că întâlnirea cu Vicky28 îl găsi nu doar fără chiloţi curaţi, dar nici măcar cu o pereche neciuruită. „Poate că nu se va ajunge până acolo chiar de mâine” – îşi zise. Însă, nu doar chiloţii constituiau o problemă. În general, Aurel arăta ca recuperat din tomberon.
– Second hand! – îl ajutarăm noi. Până mâine, eşti ca nou! Şi să te scuturi de mătreaţă!…
Cu un mic ajutor de la prieteni, vorba lui John Lennon, Aurel începu să semene a om. Pantaloni negri de doc, pantofi oranj cu trei cureluşe estetice, o cămaşă violet, împotriva energiilor negative, şi-un fel de hanorac roşu, căci costase doar un leu, având o mică pată şi-o gaură în căptuşeală.
Totul părea perfect, în afara unui detaliu. Mai erau aproape douăzeci şi patru de ore de aşteptare. De pe la patruzeci de ani în sus, de regulă, timpul zboară. Nu însă şi când eşti atât de aproape de ceva râvnit. Atunci, secundele se târăsc, se dilată, par a se întoarce îndărăt, făcând din acea secţiune de viaţă un calvar. Chiar ne întrebarăm: „Cum ar fi fost dacă era şi îndrăgostit?”
Căci, Aurel încă nu era sigur dacă este. Vicky28 apăru pe Facebook, cu o poză de profil incertă. Putea fi şi-o zână, şi-o balenă. Oricum, se declară pemepistă, aşa că nu vor fi tensiuni politice.
– Într-o situaţie tensionată, voi ce-aţi face? – ne ceru sfatul.
– Ce facem şi-n zilele senine. Bem!
Băutura mai atenuează temerile, neliniştile, nerăbdarea, angoasele, premoniţiile plumburii, sporind, în schimb, entuziasmul, optimismul… Dezinhibă, până la un punct. Vine apoi şi ora când vezi în ceilalţi fie conspiratori, fie corupţi, fie criptocomunişti ori exploatatori lipsiţi de sentimente umane. Atunci înjuri şi ai tendinţe exhibiţioniste. Nu e cea mai potrivită stare ca să te duci la întâlnire, dar timp mai e destul.
– Te faci mangă, dormi apoi fără griji, mâine faci un duş, te îmbraci cu hainele noi şi te duci! – îl învăţarăm, ca să-l întrerupem din oftat.
– Vicky!… – zicea din vreme-n vreme.
– Poţi să-i spui şi Vichi, că eşti în birt, nu pe Facebook! – îi atrase atenţia Caius.
Adică, să nu-i dubleze vocala „c”.
– E tipă, nu acciză! Poate nici n-o cheamă aşa, o fi Viorica, Violeta, Vasilica… Oamenii au tendinţa să-şi păstreze iniţiala. Până şi la tunderea în monahism…
Caius se opri brusc, presupunând că Aurel, după o abstinenţă de câţiva ani, nu doreşte să adâncească chestiunea monahală.

Ceai

22 comentarii

teas-026

Marian n-a mai prins loc în spatele sălii la examenul pentru suplinire, aşa că a fost dificil de copiat. Nu-l deranja, însă, că a ajuns la Comloşu Mic. Putea să-şi ţină pisici şi, oricum, mai vedea o găină, o văcuţă…

Avea şi timp. Foarte probabil ca acum să termine şi „Ulysse” al lui Joyce. Orele le avea doar până la unu, cel mult. Trebuise, pe lângă Română, să predea şi Biologia, ca să-i iasă numărul de ore, clasele fiind cuplate, V cu VII şi VI cu VIII.

Copiii, ca toţi copiii. Directorul i-a spus că nu vor fi probleme.

– În sensul de probleme mari de disciplină. Altfel, la carte, Dumnezeu cu mila!

Marian observă că elevii au nume ciudate.

– Lubeniţă Simona… Păi, tu eşti subţirică, de ce te numeşti aşa? Ai avut vreun străbunic mai corpolent?

– Nu. La noi, s-au pus numele de familie de curând.

– Şi?…

– Şi, când ne-au dat nume nouă, mama tocmai fusese prinsă la furat de lubeniţă.

Marian se temu de râsul imbecil al copiilor, dar nu râse nimeni. Nici Laptop Alexandru, nici Salam Viorel, nici Găină Lavinia şi nici Bibelou Victoria. Un băieţel, chiar, avu o grimasă ciudată.

– Pe tine cum te cheamă? – îl întrebă noul profesor de Română.

– Ceai.

– Eu n-am nimic, te-am întrebat cum te cheamă…

Acum izbucni râsul cel enervant. Copiii se distrau deoarece tatăl lui Ceai Mihai fusese prins furând un plic de ceai.

– Şi asta-i aşa dezonorant? – se miră  domnul Marian.

– Nu, da’ rimează cu celălalt nume! – explică Salam Viorel. Când jucăm fotbal pe toloacă, fetele fac galerie şi strigă: Ceai Mihai, Ceai Mihai, Ceai Mihai!…

Ciudat este că tatăl lui Mihai nici nu este prea mare amator de ceai ori de alte lichide fără tărie. Cine ştie ce-l apucase…

.

Recomandări: Mirela Pete, Maya, Gabi, Vienela.

La curtea Regelui Soare

67 comentarii

5

 

Spre ziuă, Ilie mai scoase o sticlă.

– Ai mai băut coniac Louis XIV din 1678?

1678… Cu un an înainte de a se începe fortificarea palatului Versailles. Mai băusem. Ce să zic? Bunicel.

Ilie îmi turnă într-un pahar, apoi îmi zise să încerc cu sifon. Louis XIV 1678 nefiind cine știe ce, îmi zisei că n-am cum să-l stric. Dintr-un autosifon de tablă, botezai aurul lichid și, după prima sorbitură, ajunsei nu știu cum în Versailles. Lucrările de fortificare nu începură.

– Suntem în 1678? – întrebai, într-o perfectă franceză de secol XVII pe-un caraghios care se scărpina pe sub perucă.

– Oui! – răspunse acela, căci tot așa se zicea și pe-atunci.

– Și nu v-ați gândit să faceți ceva cu praful ăsta? – continuai discuția.

– Vom vedea! – răspunde tipul, prudent.

Am dedus, după replica devenită celebră, că-l nimerii tocmai pe Ludovic XIV. Așa aveam să-i zic, știind că-l enervează. Prefera să i te adresezi cu Louis. Dar, cum eu veneam din Răsăritul civilizat, cu mult mai puțini păduchi pe cap de locuitor, nu avu ce face. Mă îndemnă să vizitez palatul. Asta, cred, ca să-l las să se scarpine în voie.

Palatul Versailles, destul de făinuț! Evident, nu era confortul de la Ritz, nici rafinamentul din Muzeul Banatului, însă, pentru un popor semibarbar, era o realizare.

Ce-aș putea spune despre acel veac? Parfumierii erau străluciți. Totuși, ca unul venit din mileniul al treilea, preferam oamenii spălați în locul celor ce-și maschează mirozna cu parfum. În timp ce urinam sub o scară, îmi veni ideea: Ce-ar fi să încerc cu o femeie din veacul al XVII-lea? E doar cu vreo trei sute de ani mai în vârstă…

Dar, gândul la păduchi și la certitudinea unui sifilis mă ajută să redevin decent.

Orchestra începu să cânte nu știu ce. Baroc, însă, plictisitor. Îl revăzui pe individul cu mâncărimi.

– De ce nu pui să se cânte Monteverdi?

– Cine-i ăla?

– A murit în 1643.

– Italian?

– Da.

– Vom vedea!…

După cină, ajunsei din nou în săliță cu Ilie. Eram curios:

– Și așa se întâmplă de câte ori bei coniac Louis XIV 1678?

– Draci! E un coniac ca oricare altul! În schimb, autosifonul face toți banii!…

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi, Zinnaida, Axlandra, Zamfir, Theodora, Zina.

Secrete

38 comentarii

882609_366585090123306_987990364_o

Cândva trebuia să se întâmple. Lui Aurel, i s-a întâmplat prin clasa a șaptea. Nu mi-a mărturisit-o chiar așa, din prima, ci întâi a trebuit să promit că n-o să mai spun la nimeni. Firește, i-am făgăduit. Cred că m-am și jurat pe ceva.

– O iubesc pe Alina! – mărturisi, până la urmă.

Eram cam dezumflat. Sperasem că are un autograf de la Domide, ori că a descoperit niște galerii subterane, din perioada culturii Cucuteni. Sau, cel puțin, de pe vremea romanilor.

Cu toată dezmăgirea, mă abținui de-a striga tuturor: „Băăă, ăsta o iubește pe Alina!” Jurasem să n-o fac! Așa că, neavând voie să zic, am ales s-o scriu.

Ora de desen era pe punctul să înceapă, când colegii se amuzau de știrea scrisă pe tablă cu majuscule: AUREL O IUBEȘTE PE ALINA! Ideea a fost dezvoltată și, până să vină profa – care ne era și dirigintă -, a ieșit că Aurel e obsedat sexual și că înghesuie fetele, ca să le pipăie. Cam așa i s-a scris și în carnet, la Observații, poate redactat mai eufemistic.

După cum, în școala generală, se îndrăgostește fiecare măcar o dată, în liceu vine o zi în care îți dorești să fugi din țară. Cel puțin, așa era în zona de vest a țării. Aurel începu să viseze Germanii, Olande ori Italii, pline cu bulevarde salubre pe care trec Alinele lor, consumiste și dezinhibate. Mai trebuia doar ca Aurel să treacă frontiera și să le agațe. Și, bineînțeles, eu să nu mai spun la nimeni!

Aveam șaptesprezece ani, nu mai făcea să scriu pe tablă! Așa că am ales s-o fac pe o coală A4. Scriind, mimam indignarea, însă, sufletul îmi zâmbea! „De câteva luni de zile, plănuiește să treacă în mod fraudulos frontiera, în zona Berzeasca, în acest scop stabilind întâlniri cu cetățeni străini, cărora le-a solicitat o barcă pneumatică și binoclu cu infraroșii. Acasă, a întocmit o hartă a locului, urmând descrierilor unui cumnat care a lucrat în zonă ca topograf”. Nota informativă avu efect, Aurel termină liceul la Focșani, disciplinar, apoi încetă să-mi mai încredințeze secrete.

Azi, fiecare ne vedem de-ale noastre. Totuși, parcă este un dat să ne intersectăm. Aurel și-a deschis cont pe Facebook și, în privat, îmi destăinuiește cele mai intime secrete ale sale, secrete pe care, ulterior, le află de la mine și soția sa.

Cum probabil că v-ați așteptat, pe Facebook pretind că sunt Alina.

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi, Vienela, MalaTheodora Marinescu, Zamfir.

MFC 43

24 comentarii

,

Recomandări: Carmen, Mirela PeteToane, Gabi, AxlandraZamfir.

Muzica parfumată a toamnei

38 comentarii

Toamna îmbie oamenii la Operă. Într-o seară de octombrie, ieșeam de la Manon, de Jules Massenet. Măcar că nu aveam chef să mă văd cu nimeni, nu-i întotdeauna după cum vrem noi. Dădui nas în nas cu Marcel.

– Tot la Manon? – întrebai.

– Tot.

– Ai plâns?

– Nu!

– Mult?

– N-am plâns, mi-a intrat nu știu ce în ochi!…  Da’ tu de ce-ai ochii roșii?

– Am fost ieri beat mangă…

Deciserăm să mergem la un coniac, pentru ca ideile operei să se sedimenteze în voie, acolo unde se duc ideile. Pe la al treilea pahar, Marcel izbucni:

– De ce trebuie să fie așa? Manon moare, Desdemona moare!… Apoi, Lucia di Lamermoor, Cio-Cio-San, Violetta, Euridice, Julieta!…

Îmi trăsei nasul, căci eram răcit, și căutai o consolare:

– Uite, Cenușăreasa scapă!

– Mda… Dar, după câte peripeții!…

Mai sosi un pahar, deși chelnerul zise că, dacă avem chef să plângem, secția de poliție ar fi mai nimerită. Îl informarăm că este un bou, iar patronul ne rugă să nu ne supărăm, căci îl va da afară în aceeași zi.

Brusc, lui Marcel îi înflori un gând:

– N-ai putea rescrie operele? Lași, în mare, subiectul, da-l mai perii pe ici-colo… Iar pe alea bufe, le faci și mai bufe…

– Aș putea – zisei -, că și-așa nu fac nimic! Iau autorii în ordine cronologică, de la Francesco Cavalli la, să zicem, Prokofiev, zic două-trei cuvinte despre operele pe care le îmbunătățesc, amintind libretiștii și lucrarea folosită ca pretext, apoi le repovestesc… Și, poate, cândva se vor reface toate libretele.

Marcel se bucură, opinând că atunci n-o să-i mai intre-n ochi nu știu ce în timpul spectacolului. Probabil, nici eu nu voi mai merge mangă la operă.

Ieșirăm în oraș, în octombrie, în tot acest vânt.

.

Recomandări: Mirela Pete, Silving, Gabi, Lili, Axlandra, Florina, Zamfir, Penelopa, Zina, Theodora.

Older Entries Newer Entries