Creşteri

28 comentarii

Aurel năvăli entuziast în Dinar:

– Aţi auzit că vor să ni le mărească din toamnă?

Probabil pedelistul îşi va fi spus că, dându-ne o veste bună, îl vom ajuta să-şi cumpere un langoş, însă noi eram posaci:

– Or fi vrând ei – răspunse domnul plutonier-major Onici -, da’ nouă nu ne-o mai măreşte nici Julia Roberts! Cine ştie, poate Maria Şarapova…

Negăsind altă ştire cu tentă optimizantă, Aurel răbdă toată ziua fără langoş. Mulţi îl bănuim, în schimb, că bea apă de câte ori merge la closet. Însă, dacă personalul localului este delăsător, nu ne-am mai obosit să-l reclamăm.

.

Recomandări: Carmen, Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Grişka, Paporniţa, Supravieţuitor, Verovers.

Ţigareta 3

67 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

Mergând să cumpere obişnuitele ţigarete Lucky Strike, Caius primi din partea lucrătorului comercial două pachete şi, mai mult după pipăit, acestea-i părură ciudate. „Ce naiba? Parcă ar fi pachete de gumă…” – îşi zise. Privi mai atent pachetele şi, într-adevăr, erau neobişnuit de mici.

– Ce-i cu astea? – întrebă.

– Păi, aţi cerut Lucky Strike. Sunt ca de obicei, pachet roşu…

– Da’ de ce-s aşa mici?

– Păi, sunt de criză, s-au redus cu 15%. Erau de 8 centimetri, acum sunt de 6,8. V-a făcut Statul o favoare, că a aplicat reducerea ca la pensionari. Normal, pentru salariaţi, trebuia să le facă de 6 centimetri…

– Daţi-mi, atunci, Marlboro lung…

Superloane nu ţinem.

Caius gândi ceva ireproductibil şi, neavând de ales, luă pachetele.

Ajuns în Dinar, domnul plutonier-major Onici se îndură de el şi-i dădu câteva pachete de ţigarete de contrabandă, rămase la dimensiuni decente.

.

75% spamuri: Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Nataşa, Orfiv, Daurel, Gabriela Elena, Cristian Lisandru, Link-Ping, Geanina Lisandru, Theodora Marinescu, Elisa, Dan Pătraşcu, Cosmin Ştefănescu, Călin Hera, Cristian Dima, Mirela Pete, Şilavarăcald, Adakiss, Dispecer Blogosferă, SgReader’s, Oana Stoica-Mujea, Atitudini, Adele, Mihaela Man, Victor, Dumitru Agachi.

Viermele neadormit

56 comentarii

În Old Boy’s se consuma o scenă de un autentic dramatism, dacă n-ar fi putut fi privită şi drept comică. Poftiţi politicos afară din Dinar, ne mutarăm şatra pe strada paralelă, aici întâlnindu-l pe Aurel care, într-o halbă, îşi combina Guinness cu Absint în vreme ce lăcrima vârtos.

– Şi eu mai plâng când îmi fac porcărie de asta… – observă domnul plutonier-major Onici.

– Nu de aia plâng! – obiectă individul. Conştiinţa… De trei nopţi visez că stau pe un câmp plin cu gropi, fiecare umplută cu apă termală, şi-n fiecare groapă câte o persoană…

– Câte un individ! – îl corectă Evtihie. Persoană are un înţeles superior…

– În sfârşit, individ. Şi, măcar că ştim unul de celălalt, nu putem comunica, ci zăcem fiecare în groapa noastră, nicio schimbare neîntrezărindu-se…

– Mda! – admise Marcel. Cunosc starea. Cam aşa mă simţeam şi eu câtă vreme făceam prostituţie la revista Racila. Ai săvârşit păcate grele?

– Da! – izbucni nefericitul. Am votat cu derbedeul, deşi m-au atenţionat toţi! Acum, am ajuns de râsul blocului, că eu m-am şi lăudat!…

– Imprudent! – aprecie domnul plutonier. Totuşi, ce-ţi veni să votezi cu ăla?

– Am zis să nu vină comuniştii, că părinţii mei au fost deportaţi în Bărăgan…

Deşi părinţii tuturor trecuseră prin varii împrejurări, ne scăpă legătura. Filaret chiar punctă:

– Mda… Iar, dacă veneau liberalii, îl aduceau pe Rege, Regele aducea moşierii, iar acum toţi am fi purtat botniţă şi-am fi băut coniac cu paiul…

– Nu mai faceţi şi voi mişto de mine! Sufăr!

– Păi, suferi fiindcă te intoxici cu amestecuri nocive! De ce nu te spânzuri? – îi oferi domnul plutonier o alternativă, dar Aurel păru să n-o bage în seamă.

– Am şi mamă nemţoaică! – avu penitentul o nouă răbufnire.

– Acum, nici nemţii nu-s toţi Goethe… – observă Teodosie, după care nu-i mai dădurăm atenţie individului, deoarece începuse să ne plictisească.

.

Au mai asistat: Caius, Adakiss, Cati Lupaşcu, Gabriela Savitsky, Supravieţuitor, Gând licitat, Cristian Lisandru, Black Angel, Elisa, Geotax, Andi Bob, Anavero, Link-Ping, Nataşa, Mirela Pete, Atitudini, Theodora Marinescu, Dumitru Agachi, Cristian Dima, Melami, George Valah, Ioan Sorin Usca, Ana Usca, Orfiv, Gabriela Elena.

Animozităţi

56 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

De vreo două săptămâni, Caius o trecu pe Asevia în blogroll. Bucurându-se de reciprocitate, cei doi începură să-şi dea pinguri, până când azi, fără ca ceva s-o fi prevestit, relaţia dintre cei doi s-a tensionat. Totul a pornit de la o discuţie pe messenger.

asevia25: BUZZ!!!

caius28: ce Buzz?

asevia25: dak ai timp ,dmi un bzzz

caius28: nu-i mai simplu dacă discutăm fără să-l mai dau?

asevia25: k !c faci ?

caius28: mă pregăteam să postez ceva.

asevia25: ku petarde ?

caius28: ce petarde?

asevia25: era 1 bank [emoticon adecvat]

caius28: aha…

asevia25: dak postezi itzi dau ping

caius28: Ştii ceva? M-am gândit să nu ne mai pinguim o vreme…

asevia25: aka nam intzeles !dupa tot cea fost intre noi imi spui sa nu ne mai pinguim ?

caius28: O vreme…

asevia25: eshti 1 pork, l-a fel ca totzi ceilaltzi !te skot shi din blogroll !

– Asta e! – concluzionă Caius.

Link-exchange

47 comentarii

Foto: Alex Mazilu

Cum Raul lipsi vreo câteva zile din Dinar, am presupus că se va fi lăsat din nou târât de pornirile josnice şi de imbolduri grosiere. Azi, văzându-ne din nou colegul, l-am întrebat:

– Unde-ai fost atâta vreme?

Am cunoscut-o pe una… – ne lămuri.

Aţi făcut şi link-exchange? – se interesă domnul plutonier-major Onici.

– Ne-am dat şi pinguri!

Caius simţi nevoia să intervină:

– Şi pe cât este-n ZeList?

– În ZeList nu ştiu, da’ la mine-n blogroll e pe 412.

Sensul vieţii

38 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

S-a mai întâmplat şi-n alţi ani să ne potopească arşiţa în luna Mai, însă, de fiecare dată, avem tentaţia să susţinem că: „Eu n-am mai pomenit, în Mai, aşa o căldură!”. Că temperaturi similare au fost ori n-au fost în trecut, e o chestiune ce ţine de subiectivismul fiecăruia, singuri meteorologii putând prezenta date ştiinţifice, perfectibile la rândul lor. Cert este că disconfortul pricinuit de aerul sufocant şi repulsia faţă de propriul trup jilav şi năclăit împing spre singura soluţie obiectivă rămasă: refugiul în matca primitoare a Dinarului, lpcal dotat cu aer condiţionat.

– Băi, deja mor când văd soarele strălucind! – rosti domnul plutonier-major Onici, cu năduf.

– Da, e supărător la ochi… – încercă Remus să aprobe.

– Lasă-mă, dom’le, cu ochii, eu vorbesc de epidermă!

– Sigur, şi aia…

Începurăm să bănuim că Remus este dispus să aprobe orice, doar aşa, ca să nu se certe. Or, aceasta era o abatere de la dogmele Dinarului, pericolul plictisului pândind după uşă.

– Acum, asta e! – intervenii eu. Până-n Octombrie, ne punem pe Dinar. După aia, mai vedem noi, poate tragem o tură şi pe la Harold’s

– Bun, şi până-atunci ce facem? – deschise Teodosie un nou subiect.

– Ce să facem? Prindem muşte pe-aici… Irina, fă-mi un cocteil letal!

Comanda aparţinu domnului plutonier, care părea cel mai iritat. După o vreme, se explică:

– Acum, cu căldura, asta e, n-ai ce-i face!… Chestia e că mi-a dat Tomata un subiect de meditaţie…

– Te cunoşti cu Tomata? – fu curios Filaret.

– Aşa… de pe mess. Da’ i-am zis că am treizeci de ani şi că sunt redactor-şef la un ziar. Plus că-i citesc blogul cu sfinţenie…

– Ca pe Sfânta Scriptură… – mai avu Remus o tentativă de-a fi pe placul domnului plutonier.

– Ca pe Pagini Aurii! – făcu, îmbufnat, domnul Onici. Nu te mai băga în discuţii care te depăşesc!

– Şi ce mai zice Tomata pe blog? – căută Evtihie să menţină apele-n albie.

– O chestie interesantă… Cică, să ne gândim cam cum am vrea să fie propria noastră viaţă…

Ca o adiere răzleaţă, ne-or mai fi trecut oarecând tuturor astfel de idei prin minte. Totuşi, niciunul dintre noi n-a încercat să teoretizeze pe acest subiect. Ba chiar era, în opinia mea, formulat cam vag. Că, de vrut, poţi să vrei multe…

Marcel, profitând de-un jet de aer rece, găsi un mod pertinent de-a pune problema:

– Chiar! Care-i sensul vieţii?…

– Care e?… – începu domnul plutonier să aprofundeze. Aşa, la o privire superficială, te naşti, trăieşti şi mori, cu adaosurile necesare… Dar, asta poţi s-o spui şi despre şoareci! Omul, însă, omul!- vorba lui Oblomov… Care-i menirea lui?

Desigur, mai comandarăm câte ceva, căci se anunţau dezbateri grave.

– După Rebecca – interveni Caius -, viaţa-i un căcat.

– Ei, asta o zice aşa, la nervi… – nuanţă Teodosie. Măcar că, în cazul tău, are dreptate chiar şi atunci când n-o rosteşte. Aşa, mai zice şi Crina că idealul este să te odihneşti, dar asta o afirmă pe fondul acumulării de oboseală, că altfel, n-ar opri-o nimeni să se odihnească cât are chef… Noi cum putem sta toată ziua în Dinar? Mai vine şi Oana să susţină nu ştiu ce, că nici ea nu ştie ce vrea, Răzvan are alte opinii, da’ la el e mai complicat şi nu pricepi nimic… E greu de ajuns la un numitor comun!

Caius simţi nevoia să intervină:

– Da’ Gabriela ce zice? Hî, hî, hî!…

– Zice că să taci din gură şi să te-apuci să speli closetele! – îl domoli domnul plutonier-major Onici, după care continuă: Ca om, cred că trebuie să faci ceva deosebit! De pildă, să înghiţi 700 de grame de pioneze…

– De ce 700? – exprimă Filaret o mirare colectivă.

– Pentru că 650 de grame a înghiţit deja un australian…

– Şi? – întrebarăm noi.

– Şi a ajuns la intervenţie chirurgicală, da’ şi-n Cartea Recordurilor… Oricum, e o performanţă! Cam ca şi cum s-ar masturba Caius legat la ochi…

Marcel avu o revelaţie:

– Chiar, Caius! De ce nu încerci să intri-n Guinness?…

De aici, discuţia luă o altă turnură, unii susţinând că Guinness este o bere neagră irlandeză, iar alţii opinând că-i Guinness, şi că doar noi socotim că este bere, irlandezii afirmând că este ceva aparte.

– Ştiţi ceva? – concluzionă domnul plutonier. Ce-ar fi să mergem la benzinărie, să ne dumirim prin experiere?…

– Empiric… – întări Marcel, dar primi o palmă peste ceafă.

Ne mutarăm toţi, cu excepţia lui Caius, care avea puţin de lucru, şi luarăm disputata băutură Guinness, alături de sandvişuri calde. Pe la a doua cutie, ne obişnuirăm cu ciudatul lichid, astfel că Remus opină:

– În definitiv, asta-i viaţa: Mânci, bă, bei, bă, şi…

– Da, bine, ştim! – intervenirăm noi, nedorind să auzim cuvântul lipsă.

– Şi dacă ştiţi, ce mă mai futeţi la icre? – se revoltă Remus care, aşa cum s-a observat, nu este tocmai un fin diplomat.

.

(Alte) recomandări: Elisa, Theodora Marinescu, Andi Bob, Grişka, Orfiv, Supravieţuitor, Caius, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Ragnar, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Mirela Pete, Noapte bună copii, Dispeceriţa, Oana Stoica Mujea, Gabriela Savitsky, Gabi123, Simion Cristian, Link-Ping, Anavero, Nataşa, Simona Ionescu, Gând licitat, Atitudini, Cati Lupaşcu.

Regina arkudă şi amuletele puterii

70 comentarii

Dificil de spus dacă arkuzii sunt o rasă de bipezi, un popor ori altceva. Indiferent ce-ar fi, despre ei se scriu cărţi, cele mai multe destul de groase, aşa cum este şi ultima creaţie a Oanei, Regina arkudă şi amuletele puterii, de aproape 400 de pagini.

Băutura – şi mă refer aici la băuturile alcoolice – nu e bună, dar oamenii nu ştiu asta. Sau, în sfârşit, poate că doar abuzul nu este bun. Omul afumat îşi dă ID-ul, adresa, banii, piesele vestimentare şi, într-un cuvânt, face multe acte necugetate, pe care ulterior le regretă zadarnic…

Pradă euforiei bahice, săvârşesc şi eu diversele năstruşnicii enumerate mai sus, plus încă vreo câteva… Astfel, am ajuns să-mi ofer adresa, cu generozitate, cam oricui mi-a cerut-o, şi m-am pomenit la uşă, pe nepusă masă, cu poştaşul. Părea să aibă aceeaşi mină amabilă de totdeauna şi e foarte posibil ca rânjetul de pe chipu-i să fi fost doar un renghi al imaginaţiei mele, un fel de fantasy. Îmi dădu un pachet voluminos, eu am mulţumit, iar el îmi spuse:

– N-aveţi pentru ce!

– Ştiu, – replicai – e o simplă formulă de politeţe…

Cum uşor se poate presupune, pachetul cuprindea romanul Regina arkudă şi amuletele puterii, creaţie a vestitei autoare Oana Stoica Mujea, aşa cum s-a arătat deja în preambul. Şi, cum cred că bănuieşte oricine, eu va trebui să citesc, dacă nu în totalitate, măcar atât cât să pot îndruga ceva ulterior, spre a fi crezut că am citit… Fiindcă mă întreabă de fiecare dată!

Pentru a beneficia de liniştea necesară, Nataşa fiind în călduri şi un burghiu sfredelind pe undeva prin bloc, m-am retras la Dinar cu volumul incriminat. Aici, am citit de patru ori Prologul şi Capitolul 1…

„E o carte care te face să-ţi pui întrebări!” – meditai. „De ce le-o fi zis Airu, Bian, Miaru ori Fraã? Asta vrea să stau cu carneţelul lângă mine când citesc? O fi întreagă la cap? Că pe mine mă face nebun pe unde apucă, deşi, slavă Domnului, eu nu scriu fantasy!…”

Pe când meditam la toate aceste subtilităţi livreşti şi nu numai, în local intră Raul, cel veşnic mistuit de porniri animalice şi imbolduri josnice. Cum luă loc lângă mine, îl întrebai:

– Astăzi ţi-ai domolit instinctele bestiale într-un fel?

– Încă nu! – răspunse Raul cu sinceritate, aceasta fiind, de altfel, şi una dintre puţinele sale calităţi. O cunoşti pe Rodica? Că tu-i mai ştii pe poeţi…

Nu ştiam la cine se referă, aşa că-mi întinse o cărticică, scrisă de persoana în discuţie. Cum erau versuri, filele aveau mari părţi imaculate. „Pe când cărţoaia mea!…” – îmi trecu, asemenea unui nor, prin gând.

Am citit o strofă din micul op, pe care-am şi memorat-o:

Primăvara a sosit,

Parcul tot e înverzit,

Şi-n parcela de sub tei

Răsărit-au ghiocei

„Măcar o termini repede!” – îmi continuai gândul.

– Şi ce-i cu tipa, vrei să-i citeşti cartea? – întrebai, neînţelegând legătura dintre Raul şi volumaş.

– Nu, vreau s-o [cunosc îndeaproape]!… – trânti el, într-o manieră cu care eram deja obişnuit. Cum se poate observa, am operat mici modificări în replica lui Raul, răspunsul său fiind unul mai explicit.

– Şi eu cu ce pot să te ajut?

– Cu nimic, da’ mai stau un pic pe-aici, că tipa vine abia la nouă…

Ora nouă sosi, Raul plecă cu Rodica, iar eu rămăsei din nou singur şi pradă amărăciunii:

– Raul, – îmi zisei – partea cea bună a ales-o! Ce cărţi mititele scriu unii!… Başca, fără atâtea personaje şi nume proprii…

 

Older Entries