Racila – 3

73 comentarii

Foto: Mirela Pete


III. Hazard

I se va fi întâmplat oricui ca, începând să bea în Sibiu, să dorească la un moment dat să iasă puţin la aer şi să constate că are-n faţă muntele din centrul Braşovului. Cum teleportarea există doar în scrierile SF, omul raţional nu-şi va bate capul inutil căutând să reconstituie evenimentele, ci se va adapta noului aşezământ, continuând să bea. Ştiute fiind acestea, nu se va mira nimeni dacă vom spune că, după ce-am schimbat câteva localuri în Piteşti, ne-am nimerit cu toţii, fără a ne aminti vreunul în ce mod, la Casa Rustic în Bucureşti. După spusele ospătarilor, ne aflam în aşezământ de circa treizeci de ceasuri şi, până în momentul în care-am întrebat ce dracu căutăm acolo, ne-am comportat relativ coerent.

Xreader, mânat de cine ştie ce impuls, îşi verifică apelurile nepreluate. Cum părea încruntat, Costache îl întrebă:

– E naşpa rău?

– Nu chiar… De la Oana am doar şaptesprezece apeluri, şi-un număr din străinătate, cred…

Cu toate că nu fusese în Piteşti pentru a participa la mica noastră glumă, Dumitru intră cam în acelaşi timp într-un bar din Botoşani şi, mânat de un hazard similar, nimeri tocmai în Drumul Taberei, la aceeaşi masă cu noi, acesta fiind un fel de-a vorbi, deoarece unirăm patru mese ca să încăpem toţi. Expert, interveni:

– De regulă, soţiile se impacientează doar la început. Când nu răspunzi la cinci-şase apeluri, pot bănui că eşti la vreo femeie, dar după al zecelea apel ignorat se prind că eşti la băut! Bine, oricine dintre noi se mai dă Zorro, şi zice că el poate ignora şi patruzeci de apelări stând cu o femeie, dar astea-s tot texte de birt…

Aici, Narcis opină că aşa-i omul făcut, să fie mai rezistent la unele decât la celelalte, iar Gabriela conchise că bărbaţii bravează şi că, dacă nu-s la birt, răspund toţi la al doilea apel.

– De unde ştii? – se arătă Geanina preocupată.

– Din cărţi…

– Eu nu sunt aşa! – căută Cristian să puncteze un principiu existenţial, însă-şi făcu mai mult rău.

– Adică, cum, nu eşti aşa? Deci, tu îmi ignori deliberat apelurile, în vreme ce te destrăbălezi cu ştoarfele tale!

– Care ştoarfe? – întrebă bărbatul, bulversat.

– Ştii tu mai bine! – mai reuşi Geanina să îngaime, apoi izbucni în plâns.

În vreme ce Melami se gândea cum ar putea povesti discuţia pe blog în mod cât mai răutăcios, însă asigurându-şi şi-o retragere onorabilă la nevoie, Gabriellajoy păru sincer îngrijorată:

– De ce plânge? O bate?

Poeta – care-i era şi tiză – îi răspunse:

– Încă nu, dar trebuie şi alcoolul să iasă pe undeva. Chiar, noi nu mai luăm nimic?…

Ne hotărârăm la un rând de bere belgiană. Pe când începurăm a savura lichidul, care prinse a răscoli în noi reziduuri, un sms ne tulbură tihna.

– Acum, ce naiba tot vrea? – se indispuse Xreader. Cică: tot ce-a fost între noi pentru tine n-a reprezentat nimic?

Geocer avu chef de-o poantă, astfel că răspunse de pe telefonul său, ca şi cum lui i-ar fi fost trimis mesajul: Ba da, dar nu mai trimite mesaje din astea, că nu-s singur acum!

Theodora observă brusc că, aflându-se în Bucureşti, ar putea chema un taxi şi-ntr-un sfert de oră ar fi acasă, aserţiune care-i nemulţumi pe Iguana, Simion, Geotax, Ana Veronica, Răzvan, Cella, Paul şi Elisa care observară că întotdeauna se găseşte unul care să spargă cheful. Cum intervenţia fu uitată în curând, Andi avu o altă idee:

– Ce-ar fi să demarăm o anchetă jurnalistică în care să investigăm nişte crime, în egală măsură oribile şi misterioase?

Deşi s-ar fi impus anumite întrebări, neavând deocamdată nici măcar o crimă simpatică şi explicită de investigat, Crina marşă pe dată:

– Perfect, mă bag şi eu!

„Pe asta cine-a întrebat-o?” – gândi Andi, în vreme ce restul furăm preocupaţi de-un alt aspect: „Asta cum a mai apărut? Înseamnă că a început şi ea să bată cârciumile!”

Probabil primind sms-ul lui Geocer, romanciera Oana îl apelă pe acesta. Prudent, piteşteanul răspunse cu glas gâtuit:

– Salut. Nu pot vorbi acum, sunt într-o misiune…

Se grăbi apoi închidă, astfel mai apucarăm auzim doar un fragment din replica romancierei:

– Futu-ţi misiunea…

Indicii anatomice – 28

12 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu


XXVIII

– Ar mai merge ceva! – opină plutonierul.

Intervenii, susţinând să comandăm mai consistent, dat fiind că pregătesc un basm care să cuprindă cam toate personajele de până acum[1], într-un fel de teatru scurt. Cum aveam de interpretat pe roluri şi efortul era unul sporit, prevăzător, îmi luai bere nefiltrată în recipient de un litru, avertizând ospătarul să fie pe fază, în cazul că trebuie adusă o a doua bere.

Festival

Aşa cum este firesc să se întâmple, cei mai merituoşi dintre bloggeri au fost premiaţi pentru activitatea lor, oferindu-li-se o şedere în renumitul sat Gărâna, cu prilejul Festivalului de Jazz. Şi, tot într-o logică intrinsecă, cei mai merituoşi bloggeri au fost socotiţi aceia care-au avut parte de câte-o poveste dedicată lor. Cine-a avut iniţiativa premierii acestora nu este întru totul clar, însă, ştiut fiind că nu este cazul să-ţi pui întrebări atunci când este de luat şi nu de dat, nici noi nu vom iscodi inutil.

Cazarea s-a făcut într-o cabană, ridicată în ultimii ani de către un director de şcoală cu iniţiativă. Decăzând din funcţie şi nemaiputând popula edificiul cu elevi, a acceptat compromisul de a oferi cabana oricui se nimereşte.

Zece au fost merituoşii condeieri, urmând să-i cunoaştem în ordinea intrării lor în scenă:

Camelia: Dacă ştiam că-i un sat, nici nu mai veneam. Dacă-i premiu, atunci să asigure condiţii!…

Rebecca: În primul rând, tu eşti aici mai mult la grămadă… Că aia a ta nu era poveste, doar se zicea cum te-ai îmbătat de te-ai pomenit în nu ştiu ce gară, unde mai făceai şi fiţe…

Camelia: Ba era poveste, da’ era absconsă!

Mioara: Nu există poveste absconsă! Ori e poveste ca toate poveştile, ori e struţocămilă. Basmul are nişte reguli…

Tomata: Aţi hotărât cum stăm în camere? Eu vreau, oricum, cu Rebe…

Ama: Păi, Rebe a zis că numai cu tine să n-o lăsăm, că-i sătulă de talentele tale!

Rebecca: Şi tu trebuie să-ţi baţi gura? Aia era ceva confidenţial!

Tomata: Stai un pic, că n-am înţeles! Eu fac talente? Eu? Tu eşti aia care s-a săturat? Să le zic la toţi ce-ai făcut la restaurantul spaniol?…

Chinezu: Ar fi bine să ne calmăm, să nu începem şederea noastră aici într-un mod tensionat…

Crina: Tu încă nu te-ai apucat să spargi lemne? Ai poftă de conversaţie?…

Chinezu: Mă duc imediat…

Crina: Nu te duci imediat, te duci chiar acum! Unde pleci?

Chinezu: La lemne… Doar tu ziceai!

Crina: Şi bagajul meu merge singur până sus?…

Chinezu: Dar, încă nici nu v-aţi hotărât care cum staţi…

Crina: Asta nu-i treaba ta!

Adelina: Chiar, ar fi bine să pregătim focul… Îl fac eu!

Toate: Nu! Las’ că-l face Oana…

Adelina: Da’ de ce Oana?

Oana: Pentru că eu şi gătesc… Azi avem…

Mioara: Văd o foame! Aş hali orice, numai să nu fie cu pui…

Oana: Păi, chiar mă gândeam la nişte cartofi cu pui… Iar pe seară, nişte ciupercuţe…

Gabriela: N-am putea, mai bine, să comandăm nişte pizza?

Camelia: De unde să comandăm? Vezi să nu aibă ăştia pizza? În afară de vacile de pe uliţă, n-am băgat de seamă să aibă altceva… Chiar, ce-o să facem toată ziua?

Ama: Eu am adus mai multe cărţi. O să dau la fiecare să citească un volum şi, după ce le terminăm, facem schimb…

Gabriela: Am adus şi eu Cartea de sidef

Ama: Foarte bine, dar nu e nevoie, am eu cărţi suficiente…

Chinezu: Aş vrea eu să citesc Cartea de sidef. Am citit câteva poeme pe blog…

Crina: Tu nu aveai treabă? Parcă era vorba că spargi lemne…

Chinezu: Am spart.

Crina: Şi pe mâine, cine le sparge? Eu?

Chinezu: Sunt deja pe vreo trei zile…

Crina: Atunci, pune mâna şi adu câteva găleţi cu apă!

Rebecca: Nu ne apucăm să facem curat, mai întâi?

Tomata: Dar e destul de curat!…

Rebecca: Într-o cabană, ca şi în oricare incintă, nu există destul de. Ori e curat, ori e porcărie!

Oana: Să fac mai multe ciuperci pe diseară?

Gabriela: Câte crezi că poţi să mănânci…

Mioara: Eu zic să ieşim în sat!

Camelia: Ce să facem în sat?

Mioara: E un birtuţ. Ne facem mangă, şi-o luăm prin pădure…

Tomata: Eu în pădure nu mai merg! Ultima dată, am fost agresată de-un lup.

Rebecca: Şi madama ar fi vrut s-o agreseze Ursul…

Tomata: Tu vorbeşti? Vrei să le zic la toţi cum…?

Ama: Eu zic să ne organizăm odată! Jos, oricum, rămâne Chinezu, ca să poată pregăti cafeaua şi micul dejun pe când coborâm noi. Ce nebuni şi ăştia, să trimită un bărbat cu nouă doamne!

Gabriela: Nu bărbăţia lui ar reprezenta impedimentul, da’ am auzit că sforăie de zici că-i bombardament…

Chinezu: Acum a zis unul că azi de la ora cinci încep concertele…

Crina: Numa’ bine, ai vreme să duci bagajele sus şi să mai cari nişte apă.

Gabriela: Eu nu prea le am cu jazz-ul, că am făcut abuz în studenţie. Mai bine rămân aici să-i scriu povestea lu’ Şahriar, că altfel iar se-apucă de tâmpenii…

Oana: Şi eu am laptopu’ la mine. Am putea discuta pe mess…

Gabriela: Da’ aşa, direct, ce-are dacă discutăm?

Oana: Aşa mă plictisesc… De fapt, eu rămân să gătesc, că nici eu nu prea le am cu jazzul…

Adelina: Să aprind focul?

Toate: Nu! Lasă, că ne descurcăm noi…

Ama: Decidem odată cum stăm pe camere, ori stăm aici până mâine? Că mai am şi cărţile astea de împărţit…

Gabriela: Poţi să tragi la sorţi, mi-e indiferent cu cine stau. Iar cărţile, poate găseşti amatori în sat să le citească…

Ama: Tu câte beri ai băut până acum?

Gabriela: Ce te fute grija?…

Ama: Fetelor, care-a numărat cât a băut asta?

Crina: Că fix de aia am venit taman din Satu-Mare, ca să mă uit la oameni în gură…

Ama: Nu vorbi aşa, că treaba-i serioasă, tu nu şti ce se poate declanşa…

Rebecca: Bine că le ştii tu pe toate!

Tomata: Acum, tu de ce te-amesteci? Chiar aşa te mâncă-n cur tot timpul?

Rebecca: Cu mine vorbeşti aşa? Nu, serios, mie mi-ai spus asta?…

Chinezu: Întreabă unu’ dacă nu vrem să cumpărăm lapte…

Mioara: Da’ ce suntem noi, sugari? Aş bea ceva…

Chinezu: Ce-i zic?

Gabriela: Să-l vândă la mă-sa!

Ama: Hai, pe bune, care ştie câte beri a băut asta?

Gabriela: Tu în afară de berile mele şi de căcaturile tale de cărţi mai ai şi alte preocupări?

Ama: Cum sunt cărţile mele? Dar, ce au, savanto?…

Chinezu: Hai, că stă omul afară! Ce-i spun?

Toate: S-o belească!…

Crina: Dacă-mi amintesc bine, tu parcă aveai de cărat nişte găleţi cu apă, nu te-a însărcinat nimeni cu aprovizionarea!

Rebecca: Eu ies puţin în sat…

Tomata: Unde te duci?…

Rebecca: La dracu’ mă duc! Oriunde, numai să mă scap odată de voi!

Camelia: Iaca, scârţ! Fiţoasa… Du-te învârtindu-te şi să te-ntorci când te-oi chema eu!

Oana: E bine dacă-i mâncarea gata pe la zece?

Gabriela: Nu ne mai fute atâta la icre cu mâncarea ta!

Oana: Chiar, asta câte beri a băut?

Ama: Eu am zis că nu-i în regulă! Dacă vine Chinezu, îl pun să numere cutiile goale…

Mioara: Într-adevăr, e complicată aritmetica asta, muncă de chinez…

AmaRebecca: Tu ce te bagi? S-a-nchis birtu’ deja?… N-ai treabă?…

Adelina: Are cineva o ţigară?

Camelia: Da’ tu nu fumezi!

Adelina: Vreau să mă apuc…

Crina: N-avem! Doar stinse… Mai bine ai ecologiza uliţa, că tocmai s-au căcat două vaci în dreptul cabanei…

Rebecca: Chiar, hai să facem curat!

Oana: Mi-a venit o idee!

Gabriela: Am pus-o! Iarăşi tu cu ideile tale…

Mioara: Ce-mi vâjâie capul! Cred că a fost prea tare muzica aseară…

Tomata: Se zice coniac, nu muzică! Că nu cu muzica aveai tu treabă…

Mioara: Pe bune, acum… simt aşa, în timpane…

Ama: Păi, coniacul va fi fiind orchestra, iar berea îngurgitată peste e dirijorul, care împinge muzicanţii către tâmple….

Mioara: Hai, mă, că n-am băut nu ştiu ce!…

Rebecca: Ce-i drept, se ştie ce şi cât ai băut, aşa că mai bine schimbăm subiectul…

Gabriela: Bună dimineaţa!

Ama: O fi, dacă zici tu…

Gabriela: Acum, ce faceţi mutrele astea? C-a fost mişto ieri…

AmaTomataRebecca: Mdaa!… Să zicem…

Gabriela: Ce-aveţi? Am înjurat pe cineva?…

Ama: Nu chiar pe toţi… Au fost câţiva pe care i-ai ratat. Cu Mircea Florian ai fost chiar amabilă, nu i-ai zis decât chelios ramolit

Gabriela: Şi s-a supărat?

Rebecca: Nuuu, cum să se supere? Te-a cerut şi în căsătorie!

Crina: Neaţa! E gata cafeaua?

Chinezu: Bună dimineaţa! E gata, cum să nu fie?

Crina: Pfffrr! E amară!

Chinezu: Zahărul este aici, pe masă!

Crina: Şi tu când îţi îndulceşti cafeaua ţii zahărul pe masă, ori îl introduci în cafea şi amesteci, ca să se dizolve? Sau aşa mare filozofie ţi se pare asta?…

Chinezu: Pun imediat!

Oana: Bună dimineaţa! Aşa nasol mă simt… Ieri m-a enervat un bou pe mess şi-am băut cam mult…

Ama: N-ai fost singura…

Mioara, Gabriela: Ce vrei să spui?

Ama: Nimic… Acolo, la concert, au fost unii care-au mai băut…

Gabriela: Eu m-am săturat de insinuările tale! N-am venit aici să mă călugăresc!

Tomata: Ooo, nici nu te-a suspectat cineva de astfel de intenţii!

Mioara: Rebecca, vrei să nu mai lustruieşti căcatu’ ăla de furnir, că-mi accentuezi vertijul?…

Rebecca: Da’ cum vrei să las, ca la porci?… Dacă-aţi mai pune şi voi mâna, ar mai arăta şi-aici cumva…

Oana: Eu sunt aici în vacanţă…

Camelia: Da, cu vacile pe uliţă şi cu toată snobimea venită la jazz…

Rebecca: Dacă nu-ţi convine, fă-te mangă şi ia-o la pas! Nimereşti tu vreo gară, în care să porţi convorbiri interesante…

Camelia: Că tu, cu Flavius Amorăriţei al tău, eşti mai brează!…

Crina: Azi facem ceva, sau iarăşi stăm aici şi futem muşte?

Mioara: Am putea, după ce ne dregem, să tragem o tură în pădure…

Gabriela: Chiar, c-aş bea o bere…

Camelia: Măcar de-ar fi numai una!

Ama: E bună ideea cu pădurea! Luăm şi cărţile şi citim în natură…

Gabriela: Am eu un pachet la mine, da’ lipsesc valeţii…

Crina: Nu lipsesc, însă sunt trândavi! Ai adus apă?

Chinezu: Am adus… Două găleţi.

Crina: Şi astea o să ne ajungă, futu-i mama mă-sii, un cincinal! Du-te şi adu apă, să fie!

Camelia: Oare cât o mai ţine pe Ade la post? De fapt, ce-a făcut?…

Ama: Ce să facă? Au găsit-o sub scenă, încercând să aprindă nişte surcele cu o brichetă…

Camelia: Uite-o, că a venit…

Adelina: Ceau, ceau… V-aţi trezit deja? Eu am stat la şpriţ cu caraliii până spre ziuă…

Tomata: Şi ce-au zis?

Adelina: Ce să zică? Îmi suflă!… Am băgat-o pe aia cu prezumţia de nevinovăţie… În plus, nici n-am scăpărat bricheta, aşa că acuzele lor sunt zero! Tu cu ce te joci acolo?

Oana: O păpuşă… Îmi place s-o am cu mine.

Mioara: Şi de ce-o împungi cu ace?

Oana: Aşa… Stau mai bine hainele pe ea. Dacă fixezi rochia în zona inimii şi a stomacului, stă mai elegant…

Rebecca: Are şi-un nume?

Oana: Da, îi zice Ama. Când era nouă zicea mama, însă nu foarte clar, şi se-nţelegea Ama. Acum, nu mai vorbeşte, că avea mecanismul în zona rinichilor, şi i-am fixat cu ace o pereche de tanga…

Chinezu: Eu m-am săturat! Ce premiu mai e şi ăsta, să vă rabd toate fiţele? Eu am fost consilier pe lângă oameni importanţi, numele meu reprezintă un brand! Şi-am ajuns să fiu cârpa voastră de şters pe jos? Sunteţi o adunătură de scorpii infatuate! Îi deplâng pe bărbaţii care-ar avea de-a face cu voi! În afară de ifose şi alcool, nu-i nimic în capul vostru! Mi-e scârbă!…

Crina: Dac-ai terminat, du-te şi mai sparge nişte lemne, să-ţi mai taie greaţa! Ce-are ăsta, e dus?

Rebecca: Cui îi pasă?…

Ama: Ceva, totuşi, zicea el… Când ne apucăm să citim?

Gabriela: Tu chiar nu pricepi că n-are nimeni chef de cărţile tale? Dacă chiar ar fi să citim, cine s-ar mai apropia de volumele alea, cu foile varză?…

Ama: Ce varză, care varză?… Cine-a turnat bere pe cărţile mele?! Cine?!

Tomata: Hoo, nu urla aşa!… Eşti nebună?

Ama: Cine mi-a stricat cărţile?

Gabriela: De ce te uiţi la mine? Eu am fost la concert…

Ama: Asta e bere! Numai tu ai băut bere!

Crina: Să văd… Da, ar putea să fie bere…

Adelina: Poate, dacă le presăm cu ceva şi le punem pe sobă, la căldură, se îndreaptă filele… Fac eu focul…

Toate: Nu faci nimic!

Ama: Ce fac acum? Nici măcar nu erau exemplarele mele, le aveam de la Schimb de Cărţi… Acum, cum o să le dau înapoi? Să mă fut în ea, viaţă!

Rebecca: Aici te susţin!

Oana: Dă-le dracului de cărţi! Se găsesc toate în librărie, n-au decât să-şi cumpere…

Tomata: La mine pe blog…

Rebecca: La tine pe ce? Ăla-i chiar blog, sau zici doar aşa, la mişto?

Tomata: Poţi să ştii că-i blog! Am authority 160, în vreme ce rahatul tău e abia la 38. Ăsta-i criteriul de valoare pentru bloguri.

Rebecca: Ete, pârţ! Criteriul e valoarea intrinsecă, nu la şmecherie, cu linkuri, cu reciprocităţi…

Tomata: Fă-ţi tu reciprocităţi, dacă ai cu cine! Nu vezi că te evită toţi, că te ştiu matracucă?…

Rebecca: Cum mi-ai zis? Repetă, dacă ai curaj!

Ama: Lăsaţi-le-n futere de bloguri, că fix de ele mi se rupe mie acum! Mi-ai distrus cărţile!

Gabriela: Ce tot insişti pe ideea asta? Ţi-am zis frumos că am fost la concert, iar după aia am scris povestea pentru Şahriar… Ce treabă aveam eu cu căcatele tale de cărţi?

Crina: Cum arată acum, chiar că zici că s-a şters careva cu ele… Eu le fac o poză şi le pun pe blog la mine, ca ilustraţie la ceva cu dezinteresul generaţiilor noi faţă de Cultură.

Mioara: Voi mai staţi? Că eu ies puţin prin sat…

Camelia: Birtul e pe uliţă-n jos, pe partea dreaptă, în caz că ai uitat de ieri…

Oana: Ies şi eu, să strâng nişte ierburi…

Gabriela: Ce ierburi? De fapt, nu mă mai interesează nimic. Cred că azi nici nu scriu. Dacă-l apucă pandaliile pe Şahriar, treaba lui… Să dea şi lovitură de stat, din partea mea!

Tomata: Tu chiar crezi că nu mai poate el de blogul tău?… Intră la admin şi-o să vezi că nici nu te bagă-n seamă…

Rebecca: Nu, că te-o citi pe tine, cu recenzia la Dama cu camelii… Du-te, bă, şi te plimbă!…

Tomata: Nu, că eu te sparg!

Camelia: Terminaţi odată, n-am venit aici să ne omorâm!…

Oana: Chiar! Mi-a venit o idee…

Gabriela: Fă-o! Eu nu mă mai amestec.

Chinezu: Ohhh!

Ama: Ăsta moare aici! Faceţi ceva!

Crina: Ce-ai vrea să facem? Ce-s eu, popă? Da, ai dreptate, s-ar putea să moară, că-i vânăt tot… Era bine dacă spărgea ieri mai multe lemne…

Adelina: Dar, de la ce i-o fi venit?

Rebecca: De la ce? Aseară a băgat în el două porţii de ciuperci şi-a tras-o cu palincă! Mă mir că a mai apucat dimineaţa…

Gabriela: Am sunat eu la Salvare…

Ama: Şi ce-a zis?

Gabriela: Nimic, ce să zică? E ocupat! Mai încerc… De fapt, aţi putea suna voi, că eu am cartelă…

Camelia: Vezi, să nu vină Salvarea în cătunul ăsta! Ăştia n-au nici dispensar… Le umblă vacile pe uliţă…

Tomata: Da’ mai termină odată cu vacile tale! Unde-ai vrea să umble, pe case? Că tu te-i fi născut numa’ cu caviar? Deja mi-au ajuns mutrele tale până peste cap!

Camelia: Chiar, dacă răspunde la Salvare, ziceţi-i s-o ia şi pe asta, că nu-i întreagă la cap!

Tomata: Dacă nu-ţi ţii gura, cred că o să ai tu nevoie de Salvare!

Chinezu: Arusha! Oohh!…

Adelina: Ce zice?

Gabriela: Arusha…

Adelina: Ce-i asta?

Gabriela: Un oraş în Tanzania.

Adelina: Poate că-i este frig… Să fac focul.

Toate: Nu faci nimic! Stai unde eşti!

Ama: Acum, stăm şi ne uităm la el? Să facem ceva!

Oana: Eu aş putea să-i scriu un epitaf, pe blog, da’ nu prea le am cu rimele…

Mioara: Să-i facă cineva respiraţie gură la gură!

Gabriela: Eu nu pot, că am Helicobacter pylori

Adelina: Mie mi-e scârbă!

Ama: Că nouă cum crezi că ne e?…

Crina: Aş încerca eu, dar mă tem că se transformă…

Oana: Ha, ha! Ca porcu’! E tare! Fetelor, auziţi: Eram cu un grup în Bucegi şi tot aşa, pică unu’ dintre noi, Ciprian, şi-ncepe să facă spume ca ăsta… Noi aveam programat un joc de Monopoly la cabană, aşa că l-am lăsat acolo şi-am trimis după el Salvamontu’, dar ne-am amintit de tip destul de târziu. Când l-au găsit, deja făcuse ţurţuri, că i-a îngheţat spuma-n nări…

Rebecca: Şi-a scăpat?

Oana: Draci! Sapa şi lopata… Autopsierii ziceau că tot de la ciuperci i s-a tras…

Mioara: Da’ Chinezu a tras şi palincă pe lângă… Ştiam că, dacă bei zdravăn, otrava nu are efect…

Ama: E clar, tu n-o să mori otrăvită…

Oana: Nu-i vorba de asta, oricum, ciupercile mele erau foarte bune, doar am mâncat şi eu şi n-am nimic…

Gabriela: Chiar ai mâncat, sau doar ai simulat? Că am găsit pe cărţile Amei resturi de ciuperci… Oricum, deja nu mai erau bune de nimic…

Crina: În Maramureş, dacă se otrăveşte vreunul, merg oamenii la vrăjitoare să le dea lapte de căprioară. Aia nu ştiu ce bolboroseşte, şi laptele curge pe o funie. În vremea asta, în pădure, căprioarele se învârt în cerc…

Tomata: Ţi se-nvârt ţie căluşei în cap! Du-te, băi, că astea-s superstiţii! Eu cred în Ştiinţă!

Rebecca: Mda, că la Fizică erai tot timpul pe toamnă… Ai aprofundat-o!

Chinezu: Aauuu!…

Gabriela: Da’ urât mai face! Ăsta, dacă doarme, sforăie, dacă mănâncă, începe să ţipe… A mai sunat cineva după Salvarea aia?

Ama: Păi, n-ai zis că suni tu?

Gabriela: Am zis că am cartelă, şi mai am minute puţine…

Oana: Să-ncercăm să dăm un bip, poate ne sună ei…

Toate: Ha, ha, ha! Ha, ha, ha! Eşti demenţială!

Camelia: Nu mai poot! Mă piş pe mine de râs!…

Rebecca: Măcar, cu râsul ai o scuză…

Ama: Du-te, că nici tu nu eşti normală! Dacă nu mor de ciuperci, cred c-o să mor de râs!…

Oana: E bine şi-aşa…

Chinezu: Ohhh!…

Gabriela: Rage ăsta de zici că are orgasm…

Toate: Ha, ha, ha! Ha, ha, ha! Căcarea Troiei!

Tomata: Nu mai poot! Nu mai poot!

Gabriela: Acum nu mai poţi, când e ăsta în extaz?…

Tomata: Du-teee… că-mi plesneşte operaţia! Ha, ha, ha!

Oana: Îl ştiţi pe ăla? Iubitule, mănânci de bunăvoie, sau te omor eu?…

Adelina: Cu vătraiul… Haaa! Mă sufoc…

Crina: Dacă ai noroc, te ia Salvarea şi pe tine…

Mioara: Pe-aici nu vine Salvamontu’?…

Ama: Doar după ce faci ţurţuri, ca Ciprian ăla…

Toate: Haaa, ha, ha, ha!

Crina: Bă, sunteţi de delirium tremens!…

Mioara: Hai, acum, serios vorbind… Care-i face-un necrolog ca lumea la ăsta?

Gabriela: Eu nu mă pricep să scriu pe tema asta… Bine, aş putea încerca un poem, dar ar ieşi prea încifrat, n-ar mai pricepe nimeni că-i vorba despre Chinez…

Ama: Eu nu le prea am cu poezia, dar m-am mai întrebat: De ce n-ar putea toţi să scrie clar, cum făcea Coşbuc? Că bagă la metafore şi întortocheli de nu mai pricep nici ei ce-au vrut să zică…

Crina: Bă, sunteţi de groază! Ăsta-i în agonie, şi voi faceţi teorie literară… Hai, mai bine, să bem o cafă!

Toate: Chiar!

Mioara: Mie mi s-a uscat gâtul de când îl priveghez pe Chinez…

Ama: Bun, ţi s-o fi uscat… Noi vorbeam despre cafea.

Mioara: Da, cafea, normal. Bine, eu îmi pun şi-un pic de rom…

Ama: Nu ştiu ce am, mă cam doare stomacul, parcă m-ar împunge ceva…

Oana: Ei, empatie! Te-a impresionat Chinezu’… Las’ că-ţi trece!

Tomata: Dacă nu, tot suntem chitite pe necroloage…

Crina: Fetelor, vouă nu vă miroase-a fum?

CameliaTomata, Ama, Rebecca: Parcă…

Gabriela: Arde! E incendiu! Laptopu’ meu!…

Toate: Foc! Arde! Fugiţi!…

Mioara: Pe Chinez l-a scos careva?

Oana: O fi ieşit el… De la căldură, îţi revii…

Gabriela: Bine că mi-am luat laptopul!

Oana: Şi eu…

Ama: Mie mi-au rămas cărţile înăuntru…

Crina: Oricum, nu mai erau bune de nimic!

Adelina: Păcat! Era făinuţă cabana…

Rebecca: Acum, ce să-i faci? N-ai ce-i face!…

– Şi cum ai scăpat? – îl întrebă George pe Chinez, observând că s-a încheiat povestea.

– Ei, literatură! Nici n-am fost acolo…

– Cum n-ai fost? Adică, ce? Povestirile sunt la vrăjeală? Ar trebui să se povestească numai cele care sunt!

– Păi, ar putea să fie… – interveni Darius.

Discuţia despre rostul artei continuă, timp în care observai că George şi Caius trecuseră pe băuturi de calitate fără ca cineva să bage de seamă. „E clar, suntem cu toţii mangă!” – îmi zisei.


[1] Lipsesc Adina Huţanu şi Bogdan Hrib, basmele ce-i aveau eroi fiind născocite ad-hoc.

Indicii anatomice – 27

4 comentarii

Desen de Gabriel Pacheco

XXVII

– A sunat colonelul Munteanu, zice să-l aşteptăm aici, căci are să ne spună o chestie… – spuse locotenentul Petrescu, mai mult către cei doi colegi din Poliţie, Onici şi Verestoy.

– Păi, îl aşteptăm, că stăm bine! – încuviinţă Onici. Taman putem să mai băgăm un rând de ceva şi o poveste. George…

După ce se încasă taxa de la ascultători şi comandarăm ţuică veche, pe lângă o brânză ţinută în butoiul cu untdelemn de măsline, începui un alt basm:

Albă ca Zăpada

Nu se mai ştie astăzi dacă Ama[1] şi-a spus singură Albă ca Zăpada ori a poreclit-o cineva astfel, dar este cert că, într-o măsură, istoria ei s-a asemănat cu cea a eroinei din basm. Adevărat, nu a fost gonită de vreo mamă vitregă, nici vânătorul oarecum milostiv nu apare în naraţiune, ci Ama şi-a impus o perioadă de recluziune într-o căsuţă din pădure, de unde nu a fost smulsă de vreun prinţ, plecând de bunăvoie când şi-a simţit împlinită misiunea.

Sunt opinii divergente atunci când se caută motivul pentru care Ama s-a retras din zbuciumul lumii. Unii susţin că era prea adeseori ţinta unor glume cu caracter etnic, alţii cred că angoasa i s-a tras din faptul că nu a absolvit Liceul C. D. Loga, ci unul anodin, iar alţii socotesc că pur şi simplu aşa i-a venit ei gust.

Cum la câte-o cabană se retrag destui, asemănarea crâmpeiului biografic al Amei cu basmul evocat în titlu ar fi părut oricui forţată, dacă noua Snegurocika (aşa-i zicea Vania, da’ tot Albă ca Zăpada înseamnă) n-ar fi nimerit într-o căsuţă locuită de şapte pitici. Aceştia se ocupau ziua cu mineritul, căci acţiunea se desfăşoară pe undeva prin Valea Jiului, iar seara se reîntorceau acasă, după o prealabilă oprire la birt. Deşi cei şapte nu erau întru totul pitici, dar nici cine ştie ce găligani, şi cu toate că purtau nume ca toţi oamenii, influenţa livrescă o făcu pe Ama să le găsească porecle noilor colocatari (căci se instală la ei fără multe întrebări), unele mai izbutite, altele purtând pecetea improvizaţiei, astfel că le zise: Oniricul, Ipohondrul, Acribistul, Tehnocratul, Infatigabilul, Dubitativul şi Evanescentul. Cei şapte o lăsară să-şi facă damblaua, neavând prea mare chef de dispute filologice, însă e drept că nici nu s-au prea ostenit să-şi înveţe noile etichete, astfel că erau, cel mai adesea, trataţi oarecum în grup.

Ca întotdeauna când apare o femeie, aceasta răvăşeşte vieţile celor cu care vine în contact, dar apar şi unele avantaje. Astfel, în căsuţa celor şapte dispăru mizeria de nedescris de odinioară, dar, în mod complementar, se insinuă şi un anume regulament, impus persuasiv, astfel că nu mai puteai chiar să-ţi faci de cap.

O primă regulă, absolut neplăcută, a fost aceea ca cei şapte să se spele la venirea de la lucru, de acest detaliu fiind condiţionată servirea mesei. Piticilor, ca să le spunem aşa, le convenea să se spele cam cât ne convine şi nouă, dar se jertfeau, pentru că-i mai bine să haleşti fripturi savante decât clisă cu ceapă… Apoi, cu toţii ştim că, până ce vrăjim o tipă, mai facem şi noi pe igienicii. Pornind de la aceeaşi logică, cei şapte nu ţineau să-şi arate grobianismul în mod plenar, iluzionându-se că… pricepeţi dumneavoastră!

Într-o seară, pe când speranţele piticilor erau mai accentuate, din pricina unui nou sortiment de vinars aromatizat cu dracu’ ştie ce, Snegurocika avu o idee în totală contradicţie cu imboldurile lor. După cină, le spuse:

– Am o surpriză pentru voi! Vă voi da, fiecăruia, câte o carte…

– Şi ce naiba să facem cu ele? – întrebă Dubitativul.

– Să le citiţi şi, apoi, să faceţi schimb de cărţi…

O tăcere gravă se lăsă în odaie, iar atitudinea micilor mineri contrasta vădit cu mina veselă a Albinoasei (cum era numită eroina în timpul ieşirilor la cârciumă). Infatigabilul izbucni primul:

– Băga-mi-aş…

Dar, o palmă peste ceafă primită de la Tehnocrat îl împiedică de-a-şi finaliza ideea.

Oniricul susţinu că, în ce-l priveşte, a mai încercat să citească, adormind de fiecare dată aproape instantaneu. Albă ca Zăpada îl încurajă:

– Acum eşti mai matur şi, în plus, te voi stropi eu cu apă rece de câte ori va fi necesar.

Evanescentul spuse că trebuie să meargă până la closet, dar, noua stăpână a casei având o presimţire, nu-l lăsă nesupravegheat, astfel că acela nu obţinu decât o mică amânare.

– Putem sări peste descrieri? – căută Acribistul să mai salveze ce se putea.

– Citiţi tot! – zise cu cruzime Snegurocika. Descrierile sunt, de multe ori, cele mai interesante părţi dintr-o carte.

– Eu nu prea mă simt bine… – riscă Ipohondrul.

– Atunci, tu vei primi o doctorie înainte să te apuci de citit… – rezolvă Ama şi această nouă problemă ivită.

Nemaiexistând obiecţii, cei şapte se apucară de lectură, fiind dificil de apreciat, după mimicile feţelor lor, ce stări lăuntrice îi încercară în vreme ce sufletele li se înnobilau.

Cu timpul, sumedenie de cărţi trecu prin mâinile piticilor şi apărură o serie de recenzii, publicate parţial pe un blog. Dar, cum se întâmplă uneori, acţiunea avu şi efecte nescontate în faza incipientă: Piticii îşi formară propriile gusturi literare, începură s-o contrazică pe Ama tot mai des, ba chiar să-i conteste autoritatea. Primind Dubitativul o carte de Rushdie, acesta-şi exprimă dorinţa de a citi Cartea de dragoste a Gabrielei Savitsky.

Albă ca Zăpada deveni, brusc, roşie ca Tomata şi începu un şir de imprecaţii:

– Care Gabriela Savitsky? Nu ştiu nici o Gabriela Savitsky! Numai tâmpenii aveţi în cap!… Eu am încercat să fac oameni din voi! De la cârciuma aia a voastră vă vin toate ideile astea! Cu ce beţivan v-aţi mai înhăitat?…

Ama spuse mai multe, însă n-am dori să obosim cititorul. După o criză asemănătoare cu cea a Alisei Frendlih din filmul Stalker, îşi strânse catrafusele şi decise să revină în lume, la fel de imprevizibil ca şi atunci când hotărî s-o părăsească. Curând, piticii îşi reluară vechile apucături, mania lecturilor căzând în desuetudine.

Ajunsă în Timişoara, Ama îşi procură de la talcioc o oglindă de o construcţie aparte, pe care-o întreba uneori:

– Oglindă, oglinjoară,

Care-i cea mai naşpa poetă din ţară?

Oglinda răspundea, funcţie de dispoziţie, cam aşa:

– E dificil să mă pronunţ, aici intervine şi gustul personal al fiecăruia…

– Care eu nu le înţeleg pe femeile astea închipuite, care se crede nu ştiu ce şi vrea ele să pice toţi înaintea lor! – filosofă Marieta asupra naraţiunii.

– Normal că nu le înţelegi! – conchise şefa sa.


[1] Anamaria Petniţan, bloggeriţă din Timişoara.

Indicii anatomice – 24

22 comentarii

Desen de Gabriel Pacheco

XXIV

Sosise din nou vremea să cerem platouri cu cărnuri, bere nefiltrată şi votcă ieftină pentru George. Cât despre Caius şi Marieta, urma să vedem în prealabil cum s-au achitat de datorie.

– Să mai spunem ceva poveşti! – propuse Crina.

Preluând ideea din zbor, începui un nou basm:

Şeherezada

Fiind mai în etate, el avea calviţie frontală, tupeu multidirecţional, plus alte câteva însuşiri şi atribute. Părăsit de prieteni şi de consilieri, personajul căută un remediu împotriva singurătăţii, dedicându-se bloggeritului, spre disperarea puţinilor fideli rămaşi în preajmă-i.

– Pierde atâtea ceasuri pe comp – şuşoteau apropiaţii -, în loc să se preocupe de atribuţiunile care-i revin în mod firesc: să îmbârlige, să mai condamne ceva, să mai dea câte-o muie…

– L-a subjugat tehnologia… – ofta câte unul, neputincios.

Serviciile abilitate căutau să-l scoată din această stare de nefiresc entuziasm faţă de internet, dublată de-o vădită apatie în raport cu orice altceva. Degeaba-i sugerau să frunzărească dosare, să audieze convorbiri telefonice ori să privească instantanee abil surprinse. Singura modalitate rămase aceea ca, în loc să i le înmâneze direct, să le posteze pe internet…

Stratagema Serviciilor ar fi putut părea abilă, dar, personajul despre care vorbim era captivat doar de un bine determinat segment al bloggerelii, urmărind în mod predilect o anume autoare de al cărei condei era fascinat. Cum o porecli Şeherazada[1], îi vom spune şi personajului nostru Şahriar, cu toate că acesta este doar un pseudonim (nume de cod).

Dacă oarecând băile de mulţime erau o dulce savoare pentru Şahriar, acum ajunse să le urască, deoarece îl ţineau departe de Şeherazada sa. Totuşi, nu putea să le evite cu desăvârşire, acestea intrând în protocol. Întors de la astfel de cazne, bombănea:

– Tu-i în gură de figuranţi! Barem dacă s-ar mai spăla… Ce dracu’, nu găsiţi şi voi aplaudaci mai igienici?…

– Ăştia sunt… – murmura câte unul din suită. Şi pe ăştia abia-i mai adunăm…

– Mă rog… Să lăsăm asta… A mai postat ceva? – întrebă pe o secretară, chipul înseninându-i-se brusc.

Femeia avea sarcina ca, pe timpul cât şeful ei lipseşte de la computer, să monitorizeze blogul Şeherazadei, prezentând un scurt rezumat.

– Are două posturi noi, primul cu şaisprezece comentarii, al doilea doar cu patru, da-i pus de curând…

– Azi mă înjură?

– Puţin, în primul post, dar, mai mult aluziv…

– Lasă-mă să văd! – rosti Şahriar emoţionat şi aşezându-se în locul secretarei.

În timp ce i se aducea un pahar cu oarece tărie, îmbloggeritul deja făcu o lectură sumară:

– Hă, hă, hă, ce i-o trage Neinfectatu’[2]! Hai, să văd şi ce zice tipa de mine…

Dacă, oarecând, legendarul Şahriar renunţă să mai ucidă tinerele fete, vrăjit fiind de poveştile Şeherazadei, acest Şahriar contemporan, momit de condeiul inegalabil al noii Şeherazade, dacă nu se opri cu totul din prostii, le diminuă în mare măsură, fiind mai toată vremea ocupat…

– Eu m-am pozat cu domnul preşedinte! – mărturisi Chinezu. Mi-am zis ca, indiferent de context, prin comparaţie să mă pot simţi om…

– Aşa, da! – admise domnul Onici.

– Eu am un vecin care l-a votat! – completă Al2lea. Evident, l-am dat la spam, l-am scos din blogroll şi nici nu-l mai salut!…

Caius şi Marieta reveniră de la closet, garantând că totul este lună.

– Dar, de ce eşti desfăcut la pantaloni? – glumi Darius, iar cei doi roşiră, consolându-se apoi cu langoşi şi bere trezită.

Oricărui ochi avizat îi era, oricum, evident că între cei doi se închegase ceva.


[1] Gabriela Savitsky, scriitoare din Reşiţa, autoare a trei volume de poezie.

[2] Neinfectat de comunism, blogger din Olanda, obsedat de câteva personaje din spectrul politic.

Suferinţele tânărului blogger

140 comentarii

Era o sâmbătă cenuşie precum orice sâmbătă. „Uite, ora 10 şi abia am opt comentarii! De fapt, patru, că patru-s răspunsurile mele…” – îşi zise bloggerul cu amărăciune, aşa cum o făcea, cu mici variaţiuni, în fiecare sfârşit de săptămână. „Ce-ar fi să alcătuiesc un text, de genul: Interesant blog! Poţi să intri şi tu la mine să comentezi. Apoi, îl pun cu copy/paste pe primele 500 de bloguri din ZeList… Măcar unul din zece dacă-mi răspunde şi tot e ceva…”

Ajuns pe la poziţia 120, bloggerul se plictisi să-şi posteze creaţia. Trecu pe-un alt browser să-şi vadă panoul de control. „Din 120, doar patru s-au obosit să dea click! Şi-o cerere de link exchange. Să faci cu mă-ta link echange!…”

Tot mai indispus, bloggerul cugetă: „Şi-n Scriptură zice să-ţi faci şase zile lucrul tău şi-n a şaptea să bloggereşti mai abitir! Ăştia, deja de vineri seara pleacă la sat, la munte, la ceaiuri, la dracu să-i pieptene! Da-n ZeList le place să stea în faţă!… Lasă, că vă arăt eu care-i datoria unui blogger! Am să-mi şterg blogul!”

Odată decizia luată, nefericitul intră pe şterge blog şi porni demersurile. „Şi apoi, luni, s-o iau de la capăt cu adresă nouă… Nu-l mai şterg! Mai bine, îmi decimez blogrollul din cinci în cinci! De fapt, din zece-n zece, cred că asta şi înseamnă decimare. Să se-nveţe minte! Ţi-ai făcut blog, te ţii de el, nu umbli lela!…”

Prudent, indispusul blogger începu numărătoarea şi-şi stabili lista victimelor, scurte meditaţii însoţind fiecare nume:

Adrian Voicu:  „Acum, vei vedea tu cu adevărat ce înseamnă să fii neliniştit! Deşi, el tot a mai comentat…”

Alin Farcaş:  „Mi-e să nu mă facă albie de porci într-o pamflezie. Mă mai gândesc…”

Anavero:  „Are trei bloguri, nici n-o să bage de seamă! În plus, a şi anunţat că nu va bloggeri, că face nu ştiu ce traduceri… Auzi, traduceri! Păi, dacă ăla nu ştie româneşte, de ce-ar mai trebui să-l citesc eu?”

Asaseya:  „Nu cred c-o scot, o să interpreteze… În loc să bloggerească în week-end, va scorni cine ştie ce conotaţii…”

Blog pierdut:  „Chiar că pierdut! Gata, harşti!… Trei comentarii în două săptămâni? Da? Şi pe urmă te amuzi că nu urc mai mult de 40 în topul WordPress?…”

Cella: „Ei, totuşi, mi-a mai dat câte-un link…”

Corina Creţu: „Hm, cam nasol! O să spună că m-am dat cu băsescu…”

Călin Hera:  „Chiar, ce-ar fi să-i trimit un PA?”

Diferitu:  „Pe ăsta-l mai ţin, că a zis pe mess că mi-o prezintă pe Alina Plugaru…”

Evergreen:  „O singură întrebare i-aş pune: Aşa se face bloggereala, din Paşti în Crăciun? Sâmbăta nu-i o zi ca oricare alta?”

Gabriela Savitsky:  „Cică, o zi din viaţa mea, da’ stă cu postul ăsta de-o săptămână! Însă, dacă o scot, iarăşi mă face agent FSB şi stârneşte valuri. Mă mai gândesc…”

Ilana: „Nu pot, că-mi dă lepşe şi linkuri…”

Jamilla:  „Te invită la cafea şi, din 24 ianuarie ţi-o dă tot pe aia până-n martie! Păi, ori o bei din prima, ori se răceşte! De fapt, s-ar şi evapora în atâta timp…”

Leo:   „Abia a ieşit din inventar, o mai las. Poate comentează ceva, totuşi, ştiu că nu-i cu ceaiurile…”

Manole:  „Iarăşi nu ţine, că a dat de băut şi-a spus că o să mai dea…”

Melami:  „Pe asta o mai las, că-i deprimată, confuză şi falită…”

Mikael Eon:  „A luat-o pe PA-uri… Da’ un link? Să fi fost fără compliment, nu pretind! Da’ nici măcar numele?…”

Oana Stoica-Mujea:  „Asta n-a mai dat un link de două luni încheiate! Adică, mie nu mi-a dat, că altfel ştie să le dea la toţi! Bun, să vedem cum va fi când o să scazi o sută de poziţii-n ZeList…”

Pan:  „Dacă-l mai scot şi eu, îşi şterge blogul, cred că-l mai ţin…”

Pucca:  „Abia am trecut-o-n blogroll…”

Răzvan Şerbu:  „Îl mai las, până-mi trimite ce are de trimis…”

Simion Cristian:  „Ei, a mai comentat, nu pot să zic! Mai aştept până după-amiază…”

Teo Negură:  „Trei comentarii pe 2010, da’ la Sebra toată ziua! Adică, acolo se poate, da’ aicea nu se poate!…”

Voglia di cucinare:  „A promis că-mi trimite şi mie…”

Într-un târziu, cu un gest de lehamite din mână, înneguratul blogger renunţă să-şi mai zeciuiască blogrollul. „Mai bine, intru pe un server anonim, mă dau Mircea Badea, şi las câte-o vorbă bine adusă din tastatură la toţi! Sau să spun, mai bine, că-s Cabral?…”