Racila – 4

44 comentarii

Foto: Mirela Pete

IV. Prezumţii

Posibil ca cititorii s-o fi imaginat pe Oana abuzată de grobianul Grigorie, apoi azvârlită într-un Aprilie rece şi ostil doar în pantaloni de trening şi-un tricou şifonat, cu pantofii rămaşi drept trofeu în casa agresorului, şi rătăcind astfel uitată de toţi, foştii prieteni închizându-i uşa-n nas, văzând-o în asemenea hal. Doamna profesoară Gina se şi grăbi să trimită un mail la toată lista de adrese: Beţivanul de Xreader a alungat-o pe toanta de Oana, după ce-a ţinut-o atârnată un ceas de cutia de aer condiţionat, iar acum ea încearcă să se prostitueze prin cârciumi, însă nu are nici acolo căutare. Eu v-am zis că aşa o s-o sfârşească!

Dar, doamna profesoară Gina neavând blogroll valid, nimeni nu dădu doi bani pe afirmaţiile sale, iar Oana găsi rezolvarea cea mai simplă mergând la părinţi, unde avea şi-o cheie de rezervă de la apartamentul său. Fireşte, mama îi reaminti că „Eu te-am avertizat!”, domnul Mujea murmură ca un fel de contrapondere: „Bine că sunteţi voi mai breze!”, iar romanciera îşi luă cheia şi, negăsind nicio vestimentaţie mai de Doamne-ajută, mai alese o poşetă Vuitton pentru a salva aparenţele, apoi comandă un taxi. Revenită în faţa propriului apartament, avu o surpriză: pe uşă era scris cu marker oranj JD was here. Ridică din umeri, îşi spuse în gând ceva destul de nepoliticos, şi descuie. În sfârşit, acasă!

Inscripţia de pe uşa imobilului nu fusese o glumă proasta, aşa cum crezuse femeia, ci între timp chiar fusese căutată de Johnny Deep, care aflase de scriitoare de pe Facebook. Cum sună şi bătu în zadar vreo zece minute, fu până la urmă invitat de către domnul Grigorie, vecinul de la etajul cinci. „Pe ăsta parcă-l ştiu de la televizor!” – îşi spuse iubitorul de manele, apoi îl îndemnă pe vizitator prin gesturi să poftească în apartamentul său, ispitindu-l cu ceva de nerefuzat:

– Ţuica! – şi făcu gestul.

– Deep. Johnny Deep – se prezentă străinul.

– Grigorie. Domnul Grigorie – răspunse iubitorul de manele.

Conversaţia, ajutată şi de ţuica de Piteşti, se închegă destul de fluent, domnul Grigorie rupând-o binişor în braziliană, argentiniană, belgiană, austriacă şi-un pic de americană. Totuşi, de mai mare folos erau gesturile, astfel că actorul putu afla cu aproximaţie interesanta istorie a vecinei de la etaj şi-a escaladării ei intempestive. Dumirindu-se că persoana pare mai interesantă pe Facebook decât în realitate şi spunându-şi că nu-i cazul să se încurce-n România cu o capră neagră, care dă buzna la vecini pe fereastră, Johnny îşi termină ţuica şi plecă, lăsând vremelnicei sale gazde buchetul de flori cu care venise şi pe care-l socotea acum impropriu.

Oana, în schimb, după ce se refrişă, se apucă să-l apeleze pe Xreader, avu schimbul de sms-uri cu Geocer, rosti un şir de vorbe asemănătoare imprecaţiilor şi-şi făgădui în gând să ne arate ea la toţi câte parale facem.Mergea agale cu noaptea în spate şi trupurile răpuse la picioare. Gândurile o invadau. Frigul îi pătrundea prin tunica ruptă şi plină de sânge. Spada îi tremura în mână, iar părul ei alb, ca al morţii însăşi, era pătat acum de funingine şi sânge. Nu îşi putea privi palmele. Palmele acelea uciseseră prea mulţi bloggeri. Prea multe fiinţe pieriseră sub fierul mânuit de ea. Acum, încotro? E mişto, pe asta o las mai spre final!… Şi, după ce-i lichidez pe toţi, vine Lala şi-o scoate vinovată pe Melami, cu dovezi zdrobitoare…”

Femeia se apucă de scris şi, după un mai vechi obicei, porni şi televizorul, căruia-i arunca câte-o privire fugară în răstimpuri. Când se înseră bine, o imagine îi atrase atenţia: „Ăsta-i blocul nostru! Şi tipa care atârnă sunt eu!… Cred că ştiu cine a  filmat!…”

În cadrul emisiunii Sinteza zilei era prezentat filmul romancierei atârnănd la etajul al şaselea al unui imobil şi, afişându-se pe manşetă întrebarea În ce ţară trăim?, se iscă o amplă dezbatere. Moderatorul Mihai Gâdea începu astfel:

– Iată cum, la nici patru luni de la ultimele alegeri, ne confruntăm zilnic cu haosul de pe şosele şi cu oameni care aleg să atârne de cutia de aer condiţionat. Mă întreb: oare noi, românii, mai suntem oameni normali?

– Unii dintre noi mai suntem – interveni Mircea Badea -, însă în mod cert nu este cazul duduii pe care ai prezentat-o!…

Domnul Mugur Ciuvică socoti că, în contextul în care preţurile explodează, şomajul şi datoria externă sporesc, iar guvernanţii nu au nicio măsură viabilă de ieşire din criză, nu trebuie să ne mire astfel de cazuri disperate. Mai rezervat, Victor Ciutacu spuse că n-ar vrea să comenteze, deoarece o cunoaşte pe persoană.

– Ai cunoscut-o când te-ai documentat la Spitalul numărul 9? – glumi Mircea Badea.

Convinsă că-i o nouă farsă, scriitoarea reveni la ale sale, dar fu apelată de către Mana:

– Tu te uiţi pe Antena 3?

– Mda, prostii de-a lu’ Xreader! A făcut să se vadă aşa pe televizorul meu…

– Păi, eu nu mă uit pe televizorul tău! E pe bune!…

„Futu-i!” – gândi romanciera, în vreme ce părinţii o sunau pe fix.

Recomandare: Un articol care mă reprezintă, la Lorena Lupu.


Racila – 3

73 comentarii

Foto: Mirela Pete


III. Hazard

I se va fi întâmplat oricui ca, începând să bea în Sibiu, să dorească la un moment dat să iasă puţin la aer şi să constate că are-n faţă muntele din centrul Braşovului. Cum teleportarea există doar în scrierile SF, omul raţional nu-şi va bate capul inutil căutând să reconstituie evenimentele, ci se va adapta noului aşezământ, continuând să bea. Ştiute fiind acestea, nu se va mira nimeni dacă vom spune că, după ce-am schimbat câteva localuri în Piteşti, ne-am nimerit cu toţii, fără a ne aminti vreunul în ce mod, la Casa Rustic în Bucureşti. După spusele ospătarilor, ne aflam în aşezământ de circa treizeci de ceasuri şi, până în momentul în care-am întrebat ce dracu căutăm acolo, ne-am comportat relativ coerent.

Xreader, mânat de cine ştie ce impuls, îşi verifică apelurile nepreluate. Cum părea încruntat, Costache îl întrebă:

– E naşpa rău?

– Nu chiar… De la Oana am doar şaptesprezece apeluri, şi-un număr din străinătate, cred…

Cu toate că nu fusese în Piteşti pentru a participa la mica noastră glumă, Dumitru intră cam în acelaşi timp într-un bar din Botoşani şi, mânat de un hazard similar, nimeri tocmai în Drumul Taberei, la aceeaşi masă cu noi, acesta fiind un fel de-a vorbi, deoarece unirăm patru mese ca să încăpem toţi. Expert, interveni:

– De regulă, soţiile se impacientează doar la început. Când nu răspunzi la cinci-şase apeluri, pot bănui că eşti la vreo femeie, dar după al zecelea apel ignorat se prind că eşti la băut! Bine, oricine dintre noi se mai dă Zorro, şi zice că el poate ignora şi patruzeci de apelări stând cu o femeie, dar astea-s tot texte de birt…

Aici, Narcis opină că aşa-i omul făcut, să fie mai rezistent la unele decât la celelalte, iar Gabriela conchise că bărbaţii bravează şi că, dacă nu-s la birt, răspund toţi la al doilea apel.

– De unde ştii? – se arătă Geanina preocupată.

– Din cărţi…

– Eu nu sunt aşa! – căută Cristian să puncteze un principiu existenţial, însă-şi făcu mai mult rău.

– Adică, cum, nu eşti aşa? Deci, tu îmi ignori deliberat apelurile, în vreme ce te destrăbălezi cu ştoarfele tale!

– Care ştoarfe? – întrebă bărbatul, bulversat.

– Ştii tu mai bine! – mai reuşi Geanina să îngaime, apoi izbucni în plâns.

În vreme ce Melami se gândea cum ar putea povesti discuţia pe blog în mod cât mai răutăcios, însă asigurându-şi şi-o retragere onorabilă la nevoie, Gabriellajoy păru sincer îngrijorată:

– De ce plânge? O bate?

Poeta – care-i era şi tiză – îi răspunse:

– Încă nu, dar trebuie şi alcoolul să iasă pe undeva. Chiar, noi nu mai luăm nimic?…

Ne hotărârăm la un rând de bere belgiană. Pe când începurăm a savura lichidul, care prinse a răscoli în noi reziduuri, un sms ne tulbură tihna.

– Acum, ce naiba tot vrea? – se indispuse Xreader. Cică: tot ce-a fost între noi pentru tine n-a reprezentat nimic?

Geocer avu chef de-o poantă, astfel că răspunse de pe telefonul său, ca şi cum lui i-ar fi fost trimis mesajul: Ba da, dar nu mai trimite mesaje din astea, că nu-s singur acum!

Theodora observă brusc că, aflându-se în Bucureşti, ar putea chema un taxi şi-ntr-un sfert de oră ar fi acasă, aserţiune care-i nemulţumi pe Iguana, Simion, Geotax, Ana Veronica, Răzvan, Cella, Paul şi Elisa care observară că întotdeauna se găseşte unul care să spargă cheful. Cum intervenţia fu uitată în curând, Andi avu o altă idee:

– Ce-ar fi să demarăm o anchetă jurnalistică în care să investigăm nişte crime, în egală măsură oribile şi misterioase?

Deşi s-ar fi impus anumite întrebări, neavând deocamdată nici măcar o crimă simpatică şi explicită de investigat, Crina marşă pe dată:

– Perfect, mă bag şi eu!

„Pe asta cine-a întrebat-o?” – gândi Andi, în vreme ce restul furăm preocupaţi de-un alt aspect: „Asta cum a mai apărut? Înseamnă că a început şi ea să bată cârciumile!”

Probabil primind sms-ul lui Geocer, romanciera Oana îl apelă pe acesta. Prudent, piteşteanul răspunse cu glas gâtuit:

– Salut. Nu pot vorbi acum, sunt într-o misiune…

Se grăbi apoi închidă, astfel mai apucarăm auzim doar un fragment din replica romancierei:

– Futu-ţi misiunea…

Racila – 2

72 comentarii

Foto: Mirela Pete

II. Interculturalitate

Asemenea oricărui alt al nouăzeci şi optulea cetăţean dintr-o sută domnul Grigorie de la etajul cinci îndrăgea manelele. Această pasiune îl pusese, însă, adeseori în situaţia de a fi reclamat de vecina de la etajul superior, Poliţia sosind aproape de fiecare dată cu promptitudine.

„Asta nu-i întreagă la cap! Numai pe ea o deranjează. Ăia de la patru, măcar că le şi dansăm în cap, de ce nu se plâng niciodată?” – îşi zicea, socotind că este vorba de ură personală. Nici poliţiştii nu prea înţelegeau apelurile repetate.

– Ce tot vrea asta? Că, doar, e muzică, nu-i picamer!

– Zice că-i prea tare…

– Păi, aşa se pun manelele, dacă vrei să le savurezi! Doar nu-i muzică ambientală…

Deşi poliţiştii tindeau să-i dea dreptate domnului Grigorie, legea îi obliga să-şi calce pe conştiinţă şi să-l amendeze, cerându-i totodată să dea mai încet.

Este evident că locatarul de la etajul al cincilea rămase destul de neplăcut surprins să observe picioarele vecinei veşnic nemulţumite fluturându-i prin dreptul ferestrei. „Cică manelele mele o deranjează, da’ ea-şi poate bălăngăni picioarele de să-mi facă teatru japonez pe pereţi! Ar trebui să sesizez şi eu Poliţia…” Indispus, porni lista de mp3-uri, aşa numitele opere alese. „Dacă madama face alpinism, pot şi eu să-mi ascult muzica!”

Deşi începuse tocmai maneaua cu rochiţa, care ne place tuturor, Oana avu alte gânduri, dornică să-şi definitiveze cel puţin Prologul noului roman: „Acum toţi erau morţi. Poporul ei nu mai era. Tot ceea ce mai rămăsese din el, nu îi mai era de niciun ajutor. Şi acum, în ce parte avea să o apuce? La ce uşi avea să bată şi cine avea să îi mai răspundă? Ar fi vrut să plângă sau, cel puţin, să îşi lase picioarele să se odihnească. Dar nu avea să zăbovească, dorinţa morţii ar fi cuprins-o. Şi nu ăsta era sfârşitul. Nu încă, nu acum… Chiar! Eu mai atârn mult?” Observând că nu se poate căţăra pe zid, talpa alunecându-i mereu, şi neavând putere să se tragă în braţe pentru a reveni în apartamentul său, romanciera gândi să apeleze la bunăvoinţa vecinului:

– Domnul Grigorie, vreţi vă rog să mă ajutaţi?

„Acum sunt domnul Grigorie! Poate ar vrea să o invit şi la o ţuică!…” În final, totuşi, raţiunea birui: „Dacă n-o iau de acolo, asta e în stare să-mi flendure până poimâine!” Mai mult mânat de simţul practic decât din alte considerente, vecinul o ajută pe scriitoare să coboare şi să reintre în bloc prin fereastra sa. „Păcat că are pantaloni! Altfel, mai pipăiam şi eu ceva… De fapt, ce să şi pipăi? Şi o ladă cu bere e mai grea ca asta! Vecinii zic că era fată serioasă şi ar fi absolvit Politehnica, da’ pe urmă s-a ţicnit şi s-a apucat de scris de alea…”

– Mulţumesc! – zise prozatoarea, gândind cu totul altceva: „N-ai putut să nu-ţi pui labele la mine pe cur, porcu’ dracului!”

– Ei, de ce să nu ne ajutăm, dacă tot suntem vecini? Eu şi la mine la serviciu, dacă un coleg şi-a băut toată leafa, îl ajut cu o votcă mică! Doar oameni suntem!…

Oana înregistra vag spusele vecinului, căci se apucă să cerceteze interiorul: „O măsuţă, două scaune, o bibliotecă suspendată pe perete şi adăpostind bibelouri, şi câteva vaze înalte, lucrate de mâini pricepute, ce găzduiau flori colorate şi răspândeau mirosuri îmbietoare. Cred că se înţelege că mirosul provenea de la flori…”

În timpul acestor meditaţii, vecinul deveni îngrijorat: „Asta ce se hoalbe aşa? O fi venit la furat?” Dar femeia, mulţumind încă o dată, spuse că ar dori să se reîntoarcă acasă. Abia pe casa scărilor îşi dădu seama că a ieşit din apartament fără chei, astfel că se întoarse la uşa domnului Grigorie şi sună. Văzând-o pe vizor, vecinul gândi: „E clar! Ăsteia i s-a pus pata pe mine! Mulţi spun că scriitorii ăştia n-au niciun fel de morală şi că-s oamenii cei mai perverşi…”

Luminat de bune presimţiri, Grigorie deschise.

– Vă mai rog ceva… Am ieşit din casă fără chei şi n-am nici mobilul la mine… M-aţi putea ajuta să-mi sun soţul?

„Vrea să urce potul! Adică: vin la tine, da’ nu uita că-s măritată! Fută dracu’ mama lor, femei!”

– Desigur, doamnă! – răspunse după o vreme.

Din nefericire pentru romancieră şi spre desfătarea cititorilor, Xreader se mulţumi să constate că este apelat de soţie, dar nu dori să răspundă.

– E Oana – ne explică. Nu-i răspund acum, că o fi încă nervoasă… Mai bem ceva şi, până atunci, se calmează.

Constatând că apelează în zadar, femeia îi spuse vecinului:

– Nu răspunde! Nici nu ştiu unde să mă duc!…

– Poate doriţi să faceţi un duş la mine?… – răspunse vecinul, plin de amabilitate.

Racila – 1

86 comentarii


I. Farsa

În noaptea aceea a plouat cu stele. Pământul lumina aidoma cerului, iar stele se îngrămădeau spre o lume necunoscută lor. Atunci s-au născut” – gândi Oana începutul unui nou roman. „Dacă tastez, ies două rânduri. Şi-am zis că, de data asta, nu-l mai las pe Vania şase capitole, ci îl lichidez de la al treilea rând. Mno! Să văd cum formulez… În noaptea aceea a plouat cu stele. Pământul lumina aidoma cerului, iar stele se îngrămădeau spre o lume necunoscută lor. Atunci s-au născut. Vania zăcea cu un pumnal înfipt în inimă, mai mult simbolic, de vreme ce avea şi fruntea ciuruită de gloanţe. Era mort. Acum, se cam subînţelege asta, însă trebuie avut în vedere că mă adresez unui public eterogen, şi-i preferabil să fiu explicită…”

Scriitoarea fu destul de brutal întreruptă din meditaţiile sale literare de un buzz pe messenger:

admiratorul_misterios: BUZZ!!!

admiratorul_misterios: nu te uiţi la tv? dă interesant pe toate programele!

„Ce bou! Ăstuia am tot zis că-i dau ignore…”

Totuşi, romanciera aprinse televizorul, mânată poate şi de starea confuză, înrudită cu plictiseala, care o încerca. Aici, într-adevăr, avu o surpriză: pe toate programele – şi încercă vreo patru-cinci – apărea poza ei!

„Asta-i de pe Facebook! Dar, să văd ce zice…”

Cele ce se spuneau nu erau tocmai încurajatoare. Era prezentată drept o criminală în serie, dată în urmărire generală. Dana Grecu tocmai comenta cazul pe Antena 3:

– Cum să mă fac înţeleasă? Pe mine, ca cetăţean, cu ce mă apără Guvernul? Zilnic aflăm despre astfel de psihopaţi care umblă liberi şi-şi satisfac pornirile bestiale, iar la urmă auzim că au fugit printre berbecuţi…

„Berbecuţii mă-tii de piteşteancă împuţită!” – îşi zise prozatoarea cu năduf, uitând că aparţine de aceeaşi urbe argeşeană. Din nou interveni un mesaj pe mess:

admiratorul_misterios: îţi place? poliţiei i-a plăcut, tocmai se îndreaptă către tine. singura soluţie ar fi să ieşi pe fereastră…

Se hotărî să răspundă, tastând esenţialul:

oana­_dezvaluita: Stau la VI.

admiratorul_misterios: ştiu. te poţi atârna de cutia de aer condiţionat, să rămâi mascată până pleacă caraliii…

Cum în uşă tocmai se auzeau bătăi cumplite, susţinute de strigătul „Deschideţi, Poliţia!”, romanciera nu mai stătu pe gânduri şi se conformă, ieşind pe fereastră, apoi prinzându-se cu grijă de barele care ţineau coşmelia, astfel încât să atârne sub ea.

„Ar fi trebuit s-o lipească de zid, aşa au să mă vadă!” – mai gândi la repezeală. Apoi, în maniera fie ce-o fi!, îşi fixă mintea în cu totul altă direcţie: „Airu, prima născută. Airu, cea cu puteri nelimitate şi viziuni îndepărtate. Ea a văzut lumea încă de când s-a născut. A văzut-o cu mintea şi a străbătut-o în lung şi-n lat. Airu, spada de cristal cu mintea-n patru zări. Cea ce ştia şi vedea totul. Cea a cărei spadă se mişca fără să fie mânuită. Cea ce vorbea cu stelele” – completă la romanul gestant. Din această stare fu smulsă de ovaţiile şi aplauzele ce izbucniră în stradă.

– Ţeapăă! Doi la zero pentru mine… – îi strigai eu vesel.

Alături se bucurau, cu intensităţi diferite, Melami, Cristian, GabriellajoyIguana, SimionGeanina, Geotax, Theodora, Andi, NarcisGabriela, CostacheRăzvan, Cella, Paul, Elisa şi mulţi alţii. Evident, nu-şi putuse rata sărbătoarea tocmai Geocer, care râdea din toată fiinţa. Xreader, cel ce ne ajutase cu partea tehnică, făcând ca pe televizor să apară pe toate programele şarada noastră, ne invită pe toţi la un şpriţ în apropiere.

– Până mai zăbovim noi, îi trece şi Oanei supărarea…

– De ce să se supere? – obiectai. Doar are atâta umor!…