Viermele neadormit

56 comentarii

În Old Boy’s se consuma o scenă de un autentic dramatism, dacă n-ar fi putut fi privită şi drept comică. Poftiţi politicos afară din Dinar, ne mutarăm şatra pe strada paralelă, aici întâlnindu-l pe Aurel care, într-o halbă, îşi combina Guinness cu Absint în vreme ce lăcrima vârtos.

– Şi eu mai plâng când îmi fac porcărie de asta… – observă domnul plutonier-major Onici.

– Nu de aia plâng! – obiectă individul. Conştiinţa… De trei nopţi visez că stau pe un câmp plin cu gropi, fiecare umplută cu apă termală, şi-n fiecare groapă câte o persoană…

– Câte un individ! – îl corectă Evtihie. Persoană are un înţeles superior…

– În sfârşit, individ. Şi, măcar că ştim unul de celălalt, nu putem comunica, ci zăcem fiecare în groapa noastră, nicio schimbare neîntrezărindu-se…

– Mda! – admise Marcel. Cunosc starea. Cam aşa mă simţeam şi eu câtă vreme făceam prostituţie la revista Racila. Ai săvârşit păcate grele?

– Da! – izbucni nefericitul. Am votat cu derbedeul, deşi m-au atenţionat toţi! Acum, am ajuns de râsul blocului, că eu m-am şi lăudat!…

– Imprudent! – aprecie domnul plutonier. Totuşi, ce-ţi veni să votezi cu ăla?

– Am zis să nu vină comuniştii, că părinţii mei au fost deportaţi în Bărăgan…

Deşi părinţii tuturor trecuseră prin varii împrejurări, ne scăpă legătura. Filaret chiar punctă:

– Mda… Iar, dacă veneau liberalii, îl aduceau pe Rege, Regele aducea moşierii, iar acum toţi am fi purtat botniţă şi-am fi băut coniac cu paiul…

– Nu mai faceţi şi voi mişto de mine! Sufăr!

– Păi, suferi fiindcă te intoxici cu amestecuri nocive! De ce nu te spânzuri? – îi oferi domnul plutonier o alternativă, dar Aurel păru să n-o bage în seamă.

– Am şi mamă nemţoaică! – avu penitentul o nouă răbufnire.

– Acum, nici nemţii nu-s toţi Goethe… – observă Teodosie, după care nu-i mai dădurăm atenţie individului, deoarece începuse să ne plictisească.

.

Au mai asistat: Caius, Adakiss, Cati Lupaşcu, Gabriela Savitsky, Supravieţuitor, Gând licitat, Cristian Lisandru, Black Angel, Elisa, Geotax, Andi Bob, Anavero, Link-Ping, Nataşa, Mirela Pete, Atitudini, Theodora Marinescu, Dumitru Agachi, Cristian Dima, Melami, George Valah, Ioan Sorin Usca, Ana Usca, Orfiv, Gabriela Elena.

Tradiţii

50 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

Deşi, conform tradiţiei, ultima zi a lui Aprilie ne găsi în Dinar, aceasta se arătă mohorâtă, cu fuioare plumburii pe-ntreg cerul şi-un vânt venit de nicăieri şi de pretutindeni care, oricât te-ai fi dichisit în odaie, odată ieşit în uliţă te zburlea, făcându-te să arăţi ca dracu’. Cu toate că domnul plutonier-major Onici poartă chipiu, iar calviţia îl face să nu se sinchisească de vânt, din punct de vedere estetic vorbind, totuşi, dispoziţia sa era una sumbră, în acord cu dimineaţa cenuşie. Îşi aminti, printr-un hazard logic, că-i văduv de câţiva ani, că a fost părăsit de concubină săptămâna trecută, aceasta reproşându-i programul încărcat, dar, în fapt, fiind vorba despre cu totul altceva, şi că, rămas cu desăvârşire singur, îi va oferi din nou tradiţionalul buchet de flori (prevestind 1 Mai) toantei de Mirela, colega de birou, căreia i-ar fi dat cu mult mai mare entuziasm un picior în cur…

Măcinat lăuntric de aceste frânturi de gânduri cu tentă pesimistă, domnul Onici descinse în local şi, sustrăgându-se rutinei zilnice, merse direct către closet. Reveni din încăperea anexă după o oarecare vreme şi, pe tonu-i binecunoscut (cel puţin nouă, fidelilor Dinarului), sparse tăcerea nefirească:

– Bună ziua! Mă numesc plutonier-major Onici Viorel şi doresc să ştiu cine s-a suit cu picioarele pe capacul closetului şi a stins ţigareta pe suportul pentru hârtia igienică…

Pe dată, toţi privirăm către Caius care, singur la o masă, îşi luase cincizeci de mililitri de naiba ştie ce poşircă. Dar, cum acesta nu răspunse nimic, domnul Onici continuă:

– Hai, nu te-ascunde acum! Eu îl ştiu pe ăla care-a fost, da-i mai bine să recunoască singur!…

În vreme ce noi ne întrebam cum s-ar putea să recunoşti ceva în colectiv, Caius continuă să mimeze naivitatea, părând că n-ar fi vizat în vreun fel. În consecinţă, domnul plutonier-major merse până la masa ocupată vremelnic de acesta:

– Văd că nu vrei să mărturiseşti! – i se adresă pe un ton aspru. De ce te-ai urcat cu picioarele pe capacul closetului?…

– Eu nu m-am urcat cu picioarele pe capacul closetului… – încercă individul să nege evidenţa.

– Zău? – introduse domnul plutonier un ton ironic. Dar, unde te-ai mai urcat tu cu picioarele?…

Până şi Caius a dedus că situaţia sa se agravează:

– Nu m-am urcat cu picioarele!…

Domnul Onici ni se adresă, de această dată, nouă, oamenilor serioşi:

– Auziţi? Cică el merge-n mâini la closet…

Revenind la Caius, căruia nu avea rost să-i mai ceară actele, datele sale personale fiind cunoscute pe de rost, îi spuse ceva mai explicit:

– Cu ce ocazie pe aici?

– Am intrat să beau ceva… – murmură delicventul.

– Normal! La sfârşit de Aprilie, în loc să fii la muncă şi să-i cumperi la doamna o floare, tu te-mbeţi din zorii zilei şi mergi acasă pişat pe tine!…

– Dar, nu m-am pişat pe mine…

Ultima replică a lui Caius ne-a binedispus pe toţi. „Încă nu, – ne ziceam în gând – da’, vezi tu la Secţie!…”.

Cum Caius fu dus până la Secţia 2 de Poliţie, situată în apropiere, sub acuzaţiile de ultraj, distrugere de bunuri şi mod de viaţă parazitar, o vreme se lăsă din nou tăcerea. Cu toate că am fi avut motive să ne amuzăm, veselia ni se curmă repede şi-o tristeţe păstoasă se insinuă în inima fiecăruia.

Ceva mai târziu reveni şi domnul plutonier-major, obosit în urma anchetării infractorului. Ceru o sticlă de coniac şi, după ce sorbi o stacană, începu să se confeseze:

– Nimănui nu-i pasă de simţămintele unui poliţai! Eşti bun doar să prinzi infractorul şi să o iei în freză de la superiori… Gagicile mai de Doamne-ajută se uită numa’ după scriitoraşi, microbiştii te înjură, iar vecinii te salută rece şi şuşotesc în urma ta… Să le ia dracu’ pe toate!…

Tuturor ni s-a părut o concluzie logică, chiar dacă oarecum în disonanţă cu aerul (cel puţin, teoretic!) pre-sărbătoresc al zilei.

.

Recomandări: Nataşa, Noapte bună copii, Ana Usca, Orfiv, Elisa, Ioan Sorin Usca, Ana Veronica, Cristian Lisandru, Cati Lupaşcu, Gabi123, Gabriela Elena, Grişka, Creatza, Link-Ping, Anavero, Gând licitat, Cristian Dima, Dumitru Agachi, Gabriela Savitsky, Theodora Marinescu, Geanina Lisandru, Atitudini, Teo Negură, Simion Cristian, Supravieţuitor.

Omisiunea de nopţi

45 comentarii

Caius îşi aminti de curând cum, în clasele primare, întreaga clasă a râs de el pentru a zis Omisiunea de nopţi, în loc de O mie şi una de nopţi. Aşa cum se întâmplă întotdeauna în primii ani de şcoală (şi aproape întotdeauna la serviciu), fu înştiinţată şi doamna învăţătoare.

– Dar, Caius, cum poţi face astfel de greşeli? Doar dă şi la televizor, zilnic, O mie şi una de seri, cu Mihaela!…

– Pe mine nu mă lasă să mă uit… – ne zise camaradul nouă, colegilor din Dinar, replica sa de odinioară.

– Cred că a fost un moment penibil… – aprecie domnul plutonier-major Onici.

– Nu chiar. Eram obişnuit…

– Şi asta-i adevărat! – confirmarăm cu toţii.

Acum, însă, neajunsurile copilăriei erau aproape uitate, alte stihii abătându-se. Tenebrosul Aprilie induse în sufletul lui Caius un simţământ înrudit cu tristeţea. Iar tristeţea, ca şi Iubirea, are darul de a-l mâna pe colegul nostru pe tărâmul lirismului. Iată ultima sa creaţie, menită să adauge tristeţii fruste şi suferinţelor din dragoste noi deznădejdi:

Îţi aminteşti, iubito, cum ne simţeam noi singuri,

Când numărând, pe seară, aveam puţine ping-uri,

Şi deplângeam ca-n ceţuri destinul nostru trist

Ca pururi să rămânem în coadă la ZeList?…

Criza

46 comentarii

Foto: Mirela Pete


De multă vreme nu mai fusese atâta linişte în Dinar. Marcel simţi, totuşi, nevoia spargă tăcerea, trăgând şi-un fel de concluzie a zilei:

– N-am nicio idee!

Nerostit, acelaşi simţământ ne încerca pe toţi. Cu spiritul său practic, domnul plutonier-major Onici găsi soluţia:

– Păi, zicem în câteva rânduri cum stăm noi aici şi n-avem idei! Ca suport pentru ping-uri merge şi-un text scurt. Apoi, e vineri, oamenii se bucură să nu le oferi ditamai plăcinta!

Cum sfatul ne păru pertinent, ne apucarăm de lucru, dacă se poate numi astfel activitatea noastră.

Fularul

74 comentarii

Cu toate că ieşirăm bine dispuşi din Dinar, plănuind să ne mutăm într-un aşezământ similar, amiaza ne fu tulburată de imaginea hâdă a unui individ care, în cel mai dizgraţios mod cu putinţă, atârna de-o ramură viguroasă, mânjind ziua şi-aşa mohorâtă ca o cratimă fetidă.

– Uite şi la ăsta unde şi-a găsit să se spânzure! – răbufni domnul plutonier-major Onici. Bă, nu le mai ajunge pădurea, acum trebuie să-şi exhibe râtul în buricul târgului!…

Expert, domnul plutonier îşi dădu seama după pantalonii individului că era vorba despre un suicid, ipochimenul alegând deznodământul de bunăvoie şi silit cel mult de împrejurări.

– Îl ştiu pe tip – exclamă Caius -, era pe locul 790 în ZeList

– Şi pe cât ar fi vrut să fie? – interveni Teodosie. Să zică mulţam că-l avea Dramoleta în blogroll şi că i-au mai dat link doi-trei ameţiţi…

– Chiar! – zise Filaret. Oare, după ce dai colţu’, te mai ţin ăia-n ZeList?

– Cred că da… – opină domnul plutonier. Însă, scazi, că văd toţi că nu mai activezi şi te şterg…

După scurta sa observaţie, Caius rămase tăcut, privind la fularul folosit pe post de ştreang. Cu acuitatea specifică profesiunii, domnul plutonier-major Onici desluşi dedesubturile acestei atitudini:

– Lasă, băi, nu te mai uita lung la fular! Doar nu vrei să porţi fular de la mort şi, în plus, oranj! Îţi cumpăr eu unul violet… E bun şi când mergi la Poli, plus că se-apropie 2 aprilie