Ceai

Marian n-a mai prins loc în spatele sălii la examenul pentru suplinire, aşa că a fost dificil de copiat. Nu-l deranja, însă, că a ajuns la Comloşu Mic. Putea să-şi ţină pisici şi, oricum, mai vedea o găină, o văcuţă…

Avea şi timp. Foarte probabil ca acum să termine şi „Ulysse” al lui Joyce. Orele le avea doar până la unu, cel mult. Trebuise, pe lângă Română, să predea şi Biologia, ca să-i iasă numărul de ore, clasele fiind cuplate, V cu VII şi VI cu VIII.

Copiii, ca toţi copiii. Directorul i-a spus că nu vor fi probleme.

– În sensul de probleme mari de disciplină. Altfel, la carte, Dumnezeu cu mila!

Marian observă că elevii au nume ciudate.

– Lubeniţă Simona… Păi, tu eşti subţirică, de ce te numeşti aşa? Ai avut vreun străbunic mai corpolent?

– Nu. La noi, s-au pus numele de familie de curând.

– Şi?…

– Şi, când ne-au dat nume nouă, mama tocmai fusese prinsă la furat de lubeniţă.

Marian se temu de râsul imbecil al copiilor, dar nu râse nimeni. Nici Laptop Alexandru, nici Salam Viorel, nici Găină Lavinia şi nici Bibelou Victoria. Un băieţel, chiar, avu o grimasă ciudată.

– Pe tine cum te cheamă? – îl întrebă noul profesor de Română.

– Ceai.

– Eu n-am nimic, te-am întrebat cum te cheamă…

Acum izbucni râsul cel enervant. Copiii se distrau deoarece tatăl lui Ceai Mihai fusese prins furând un plic de ceai.

– Şi asta-i aşa dezonorant? – se miră  domnul Marian.

– Nu, da’ rimează cu celălalt nume! – explică Salam Viorel. Când jucăm fotbal pe toloacă, fetele fac galerie şi strigă: Ceai Mihai, Ceai Mihai, Ceai Mihai!…

Ciudat este că tatăl lui Mihai nici nu este prea mare amator de ceai ori de alte lichide fără tărie. Cine ştie ce-l apucase…

.

Recomandări: Mirela Pete, Maya, Gabi, Vienela.