Ai perigli della guerra

17 comentarii

.

În Sabres intră un individ ciudat. Deşi fredona Ai perigli della guerra, purta ochelari de soare şi nu te-ai fi mirat să aibă vreun tatuaj. „Ce-i cu ăsta?” – mă întrebă Relu din priviri, iar eu mă scărpinai la ureche, cu înţelesul: „Spion, presupun”.

– Cu ce vă servesc? – îl întrebă Relu pe intrus.

– O bere Ursus.

Să cânţi Ai perigli della guerra şi să ceri Ursus este cam ca şi cum ai comanda caviar şi ai fluiera manele.

„Să-l dau afară?” – întrebă ospătarul din priviri. „Mai testează-l” – răspunsei.

– V-am auzit fredonând… Ce autor era?

– Gioachino Donizetti! – răspunse individul cu emfază.

Pufnirăm toţi cei din local în râs.

– Gaetano Donizetti, boule!

„Şi-acum?” – mă întrebă Relu. I-am transmis dintr-o grimasă: „Scoate-l în şuturi!”

– Da’ berea mea? – se încăpăţână imbecilul să întrebe, în vreme ce era îmbrâncit către ieşire.

– La colţ, la bodegă! – îi explică ospătarul răbdător. Acolo vă pune şi Gioachino Verdi, pe Taraf.

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi, Manole, Rokssana, Cristi Milla, Almanahe, Schtiel, Lili.

Sordid

17 comentarii

Mă aflam într-un birt sordid şi-mi luasem o poşircă. Mă apucai să-mi număr banii rămaşi. Cred că aveam o figură întristată deoarece, oricum ai număra doisprezece lei, ei tot doisprezece lei rămân. Un domn mă urmări un timp de la o masă alăturată, apoi se apropie:

– Cât îţi mai lipseşte?

Presupun că-l privii destul de expresiv, încercând să-i transmit cu aproximaţie: „Cât îţi să-i spui lu’ mă-ta!”.

– Cât vă mai lipseşte? – se corectă individul.

Decisei să-i răspund:

– Trei milioane de euro.

– Pentru ce?

– Vreau să deschid o fabrică de instrumente muzicale.

Domnul se gândi o vreme, întrezărind locurile de muncă astfel create.

– N-am la mine atât, dar pot să-ţi completez un cec.

– Mă rog… – admisei. Dar, cât ai la tine? Că nu pot să merg la bancă aşa… cu damf de Monopol.

Completă cecul şi-mi mai numără, suplimentar, câteva mii de lei.

– Merge… O să-ţi trimit primul flaut fabricat – adăugai.

– Dar, ce să fac cu un flaut? – se miră individul.

– Să sufli-n el, de exemplu!

Banca îmi dădu doar două milioane nouă sute de mii opt sute patruzeci de euro, cică-şi reţin ei nu ştiu ce comision. Ţară de hoţi!

Oricum, vreme de-o lună am chefuit în localuri de lux, inclusiv la Veneţia. Acum, mai am douăzeci şi opt de lei. Mă duc să-i număr într-un birt sordid.

.

Recomandări: Manole, Gabi, Gabriela.

Fiat Justitia

9 comentarii

Justiţia este de două feluri, transcendentă şi imanentă. Îndeosebi toamna, cele două manifestări ale sale se unesc adeseori într-un tot armonios.

Întrezărindu-se Octombrie, o castană îşi crăpă pleoapa şi-l zări trecând pe pedelistul Ilie. Pe dată-şi dădu drumul din vârful copacului şi-l pocni pe acesta drept în creştet. Calviţia ajută ca impactul să fie unul major, astfel că faţa lui Ilie se acoperi de sânge. Cei care s-au aruncat cel puţin o dată de la etajul patru vor înţelege beatitudinea resimţită de castană, iar aceia care tocmai treceau pe alee într-un astfel de moment îl vor înţelege pe Ilie.

Pe scurt, Ilie arăta ca dracu, fără a se înţelege de aici că în restul timpului arată foarte bine. Dacă în această primă etapă putem ghici intervenţia Proniei, pe dată apăru şi justiţia imanentă, sub chipul poliţistului de proximitate. Observând că pedelistul murdăreşte carosabilul, îi împuşcă o palmă.

– De ce sângerezi pe stradă? Uite, acum, dacă aveam o cât de mică zgârietură, puteam să iau SIDA de la tine!…

– N-am SIDA – murmură Ilie.

– Pe pariu?

Una peste alta, cu copcile, analizele, amenda usturătoare şi cinstea pe care trebui să ne-o facă pentru a nu mai râde de el, Ilie ajunse să cheltuiască o sumă cu care ar fi putut petrece în huzur o săptămână la Nisa.

.

Recomandări: Manole, Carmen.

Norma

10 comentarii


Nu există vieţi anterioare! Totuşi, uneori uzăm de acest mic artificiu, nedorind să ne dezvăluim vârsta reală. În plus, dacă cineva te reclamă pentru fapte săvârşite în vieţi anterioare, poliţiştii vor spune că-i dus cu capul, iar procurorii se vor sfii să te cerceteze, averile dobândite în vieţi anterioare fiind licite.

Oarecum straniu, nu de faptele care m-au înavuţit îmi aduc cel mai adesea aminte, ci de acelea în care patronam Artele. Îmi amintesc cum, în decembrie 1831, stăteam în cafenea în Milano şi-mi întrebam subordonaţii:

– Bellini, ăla, şi-a făcut Norma?

– Da, Maestre! – răspundeau ei, vădind o slugărnicie ce te înfiora.

MFC 39

14 comentarii

.

Recomandări: Carmen, Nono, Manole, Mirela.

Greva setei

16 comentarii

Marcel intră agitat în Dinar şi începu să ne explice că aşa nu se mai poate!

– Ce nu se mai poate? – îl întrebă domnul plutonier-major Onici.

Marcel susţinu că preşedintele demis nu mai poate fi lăsat să stea abuziv la Cotroceni şi că este mai porc decât un porc abject şi mai bou ca un bou împuţit!

– Spui aşa pentru că eşti iritat – încercai să-l calmez. În plus, ce-ai vrea să facem? El ignoră orice… Sindicate, greva foamei, oameni care-şi dau foc… De fapt, ignoră şi votul a 7.403.836 de oameni…

– Să facem ceva ce să nu mai poată ignora! – se ambiţionă Marcel.

– Ce?

Ne sfătuirăm o vreme, apoi ne instalarăm în faţa palatului, anunţând că suntem decişi să facem greva setei până când tiranul va părăsi incinta definitiv. Ne-am îngăduit să bem doar apă, ceai ori alte lichide care amplifică setea.

– Nici măcar câte-o bere? – întrebă domnul plutonier.

– Nimic! – deciserăm toţi ceilalţi.

Ca orice om de stat responsabil, preşedintele demis îşi propuse să ne ignore şi pe noi, cum a făcut-o cu toţi ceilalţi. După trei ceasuri, însă, îi spuse sepepistului Vasile:

– Cum dracu? Eu n-aş fi rezistat mai mult de-o oră! E posibil să mă urască aşa de mult?

– Se vede că le-a ajuns cuţitul la os… – opină sepepistul.

– Sau beau ei ceva pe ascuns?… – se agăţă demisul de-un pai de nădejde.

– Nu! A verificat doctorul Brădişteanu!

Odiosul contestat hotărî să se îmbete praştie, cu nădejdea că pe timpul agoniei ne vom cărăbăni şi noi pe la vreun birt. Îşi reveni a doua zi către prânz.

– Ei? Au renunţat? – fu primul lucru pe care-l întrebă.

– Nu! În plus, cad, una după alta, instituţiile Statului!

– Anume…

– A demisionat Kövessi…

– Şi-acum cine e?

– Norica Nicolai. Au mai plecat şi Morar, Dănileţ şi Zegrean… Încă nu i-au înlocuit.

Din reflex, demisul se repezi la telefonul special. Apăsă tasta 3, dar i se spuse ceva urât.

– Trebuie să fie un truc! Au peste douăzeci şi patru de ore! Nu e cu putinţă aşa ceva!

– Ba este! Plus că au aflat şi cancelariile occidentale şi te compară cu Pol Pot!…

Preşedintele abuziv se mai încăpăţână vreme de un ceas, apoi veni cu câteva sticle de Chivas să negocieze. Am fost tari ca stânca, bând sfidător ceai de tei în faţa lui. I-am dat un ultimatum de un sfert de oră, ameninţând că, dacă îndrăzneşte să mai calce în palat, ne lăsăm şi de trabucuri şi vom fuma Monte Carlo!  La acest anunţ, demisionară toţi şefii serviciilor secrete.

.

Recomandări: Gabi, Theodora, Manole.

 

 

 

Disidentul

20 comentarii

– E 23 septembrie 2012 şi eu încă n-am realizat nimic!

Teodora era destul de obişnuită cu răbufnirile lui Marcel, aşa că replică destul de calm:

– Potoleşte-te! La fel puteai spune şi-n 14 august 2011, şi-n 30 ianuarie 2007 şi, de fapt, în fiecare zi! De la o vârstă, trebuie să te obişnuieşti cu cine şi ce eşti. În definitiv, stai toată ziua în Dinar, în vreme ce alţii, după zece ore de muncă, nu-şi permit nici un fast-food, merg să cumpere de la Penny

– Nu despre asta-i vorba! – se încăpăţână bărbatul. Dar, Ţara, Ţara ce-a făcut pentru mine?…

– Păi, ai aproape cincizeci de ani. De vreme ce nu te-a lovit nici fulgerul, nici troleibuzul şi nici nu te-a înghiţit pământul, aş zice că te-a tolerat destul de bine…

– Nu mă refer la stihii, ci la oameni!

– Mda, ce-i cu ei? Se descurcă fiecare cum poate, fii recunoscător că nu se întreabă de unde-ţi permiţi să chefuieşti zilnic!…

– Eu am fost disident! – plusă Marcel.

– Foarte bine! Ai mâncat, în vreme ce untul se dădea pe cartelă, un pachet de unt în faţa sediului Miliţiei… Ce să zic? Aşa ziceai tu că o să dărâmi comunismul? Cred că mai râd ăia şi azi de tine!

– Daa? Da’ ăia care se dau mari acum, de ce n-au mâncat unt alături de mine?

– Probabil că n-au ficatul aşa de rezistent.

– Nu de ficat e vorba, altceva le lipseşte lor!

– Păi, de ce nu te-ai înghesuit la Revoluţie? Ai stat ca blegul la Loyd, în vreme ce toţi îşi făceau certificate! Doar ştiai că, în România, fără tupeu nu-ţi ridică nimeni statuie! Uită-te la Ilie…

– Te rog frumos, pe Ilie să nu mi-l dai ca exemplu! E clar? Pe mine să nu mă compari cu boul ăla!

Teodora se gândi că cel mai înţelept ar fi să schimbe vorba:

– Am auzit că Raul aduce orchestra de la Bayreuth în Sabres. Te duci şi tu, şi faci disidenţă. Când dictatura şi manelizarea bat la uşă, e mai mult decât să mănânci un pachet de unt ca un prost…

Gândul că se află într-o disidenţă continuă îl îmbună pe Marcel, deşi încercă să n-o arate prea evident. Oricum, astfel de stări revin periodic. De regulă, trec după un pahar, două, de coniac bun, dacă nu cumva îl smulge din abis diplomaţia Teodorei.

.

Recomandări: Theodora Marinescu, Manole, Mirela Pete, Gabi, Adrian Voicu, Aura Rusu.

 

 

 

Older Entries