Mărul de aur – 3

24 comentarii

Desen de Mirela Pete

.

Cei care cunosc iepurii mai îndeaproape nu vor fi miraţi aflând că Virginia s-a îmbufnat văzându-l pe Laert fără măr.

– Tu faci ceva acolo, sau mergi doar ca să te afli-n treabă?

– Am făcut, am găsit o spărtură-n gard şi-am mers până lângă pom.

– Până lângă! Şi mărul? La mine, fii atent, că nu vei găsi spărtură-n gard! Mai bine mă mărit cu Tavi!

„Bine, c-o să-ţi aducă ăla numai mere aurii!…” – îşi zise Laert, obişnuit deja cu astfel de ameninţări.

– Am vorbit şi cu zânele. Ziceau să trec mâine şi poate c-o să-mi dea… un măr.

Laert se opri la vreme, căci era să-i scape că negociase pentru două mere.

– Frumos! Adică, stai de vorbă cu ele, erau pe punctul să cedeze, dar dumnealui se lasă dus cu vorba! Trebuia să fii persuasiv!

– Am fost persuasiv – se apără iepuroiul, gândindu-se dacă persuasiv e de bine sau de rău.

– Îmi dau seama! Dacă ai fi fost, veneai cu mărul. Ce mare lucru e să convingi nişte zâne?

„Convinge-le tu!” – răspunse Laert în gând, apoi zise cu glas:

– Sunt fiinţe netrupeşti, nu merge-aşa cu ele…

Orice ar fi spus, Virginia ştia una şi bună. Într-un fel, e de înţeles. Şi-un biped, când are poftă să bea ceva, de exemplu, nu mai ascultă nicidecum de glasul raţiunii, nimic neputându-l opri până nu-şi face damblaua, fie că se împrumută, minte, fură, pariază sau cumpără pe datorie.

„La ei e mai uşor, totuşi. Când vrea unul o votcă, zice că-i trebuie bani să-şi cumpere o carte, şi găseşte pe cineva pe care să-l prostească. Dar, mie mi-ar răspunde oricine: Tu eşti iepure, ce să faci cu o carte?” – îi mai trecu lui Laert prin minte, apoi adormi.

Pe dată, i se arătă grădina râvnită, în care zânele zumzăiau în jurul unui portocal. Laert se apropie de ele şi, deşi se mira că două fiinţe netrupeşti bat din aripi ca păsările colibri pentru a se menţine în văzduh, îşi reprimă acest gând şi le rugă să-i dea două portocale. Măcar că nu gustase niciodată citrice şi nici nu se simţea atras de ele, căci văzuse portocale doar pozate pe-un afiş din geamul magazinului mixt, iepurele socoti de folos să ceară din fructele exotice. Sonia şi Iulia părură surprinse de cerere:

– Păi, tu eşti rozătoare, ce să faci cu portocalele? Nici nu-i indicat să mănânci altceva decât fructe şi legume indigene! Mai bine, ţine două mere…

Laert se deşteptă pe dată, iluminat.

– Asta e! Când le-am cerut mere, m-au trimis la căpşuni. Astea-s ca şi cărăşenii, îţi dau orice, dar nu ce vrei tu! Ia să le cer altceva…

Porni pe dată spre grădină, rugându-le pe zâne să-l lase să roadă din ciuperca uriaşă în jurul căreia creşteau căpşuni. Le-ar fi rugat de portocale, însă portocalul apăruse doar în vis, în grădină nu se afla astfel de pom, aceasta şi din pricina climei temperat continentale de tranziţie. Oricum, stratagema reuşi:

– Lasă ciuperca, avem nevoie de ea! Ţine cele două mere… – săriră zânele.

Cum Virginia nu trebuia să afle că şi el se lăsase covârşit de poftă, îşi mâncă pe loc mărul său neperisabil, apoi merse la logodnica sa şi-i dădu şi ei. Pe dată, ochii li se deschiseră amândurora şi conştientizară că au blană, ceea ce constituia un avantaj în cele mai multe situaţii.

.

Recomandări: Gabi, Anacondele, Zamfir Pop, Rokssana, Carmen, Gabriela Elena, Matilda, Lili, Theodora Marinescu, Gaby, Dan Văideanu, Zina, Ifim, Dispecer, Imagini, Dana Pătrănoiu, Nea Costache, Gabriela Savitsky, Bianca Rus, Ana Veronica, Fewstuff, Daurel, Florina, Filumenista, Ulise, Filumenie, Zamfir Pop, Lorelei, Adela Onete, Ela Roseni, Elisa, Lolita, Melami, Schtiel, Carmen Amza, Zinaida, Abbilbal, Slowaholic, BD, Cammely, Ninulescu, Florentina, Tu1074, Ema Haţegan, Tatjana, Teo, Ion Dascălu, Popa Ţeapă, Gabriela Raza, Ana Pauper, Gabriela Ilieş, Grişka, Almanahe, Loredana, Clipe de Cluj, Anamaria Anghelescu, O fată, Zolty, Fosile, Angela, Geanina, Sara, Aniela, Lecturi şcolare, Diverse, Cristi Milla, Simion Cristian, Iulia Radu, Nicu Scutaru, Adina Colţea, Anamaria Deleanu, Răzvan Rinder, Raki, Androxa, Drăcuşor, Cleo Morar, Alexandru.

Mărul de aur – 2

15 comentarii

Desen de Mirela Pete

.

Mărul de aur – 1

.

Ros la rândul său de poftă, Laert se cam temea de zâne. „Par mici, dar nu sunt! O zână e cam cât un iepure, plus că ele-s două. Apoi, mai au şi bagheta aia, cu care nu ştii ce pot face! Circulă fel de fel de zvonuri… De fapt, nici nu-s zvonuri, ci toţi spun că-i mai bine să te fereşti de zâne şi să nu ţi-o cauţi cu lumânarea”.

Obiectiv vorbind, nu era chiar un punct de vedere unanim. Mistreţul Doru zice că n-a văzut încă mers de zână, dar draga lui e clar că-n ţărnă calcă, iar zimbrul Tudose susţine că nici nu există zâne, dar asta o face mai cu seamă când e beat şi se grozăveşte.

Laert, însă, nu se îndoia de existenţa zânelor, căci le vedea prea bine, aşa cum nu se îndoia nici de umbra sa, deşi natura ambelor i-ar fi venit greu s-o explice.

Entităţi de lumină sau altceva, zânele observară cu acuitate că Laert dă târcoale în jurul mărului.

– Noi suntem Sonia şi Iulia. Zâne. Tu eşti Laert?

– Mda – mormăi urecheatul, căci tocmai gândise să se recomande drept Ilie. Iepure – mai preciză.

– Şi ţi s-a făcut de mere?

– Mai mult Virginiei. Logodnica mea…

Zânele chicotiră, căci observară prin milenii cum, la vietăţile trupeşti, cam partea femeiască trage sforile.

– Totuşi, de ce? – dori să afle Iulia. Socoteşte că merele i-ar dărui cunoaşterea?

– Nu, are ea poftă! – mărturisi Laert cu sinceritate, iepurii nefiind prea complicaţi. Dar, voi ce faceţi cu baghetele alea? – căută să schimbe vorba cu abilitate.

– Felurite acţiuni. Îndepărtăm omizile, atenţionăm mierla să nu se apropie, treburi din astea…

– Mda. Bine, dar, voi sunteţi imateriale! Pentru ce atâta grijă pentru nişte mere care, oricât de aurii ar părea, sunt perisabile?

– Păi, nu-s tocmai perisabile. Dacă vrei ceva perisabil, ia nişte căpşuni. E plin de ele…

Văzuse şi Laert căpşunile, crescute la umbra unei ciuperci uriaşe, însă nu-l prea interesau fructele moi. La o căpşună nu ai propriu-zis ce să muşti, mai mult o striveşti cu limba de cerul gurii, dacă ai conformaţia necesară. Însă, rozătoarele simt nevoia mai mult să ronţăie. Le explică aceasta şi zânelor:

– Şi la o lubeniţă, noi roadem doar coaja, miezul nu ne interesează. Atunci, oamenii ştiu că acea lubeniţă e dulce, deşi noi roadem coaja din alte raţiuni, nu atraşi de dulceaţa miezului.

– O legătură tot trebuie să existe – opină Sonia.

– Posibil – căută urecheatul să nu le contrazică.

„Astea mă ţin la poveşti, da’ mută tot timpul centrul de greutate al discuţiei. Cică, să culeg căpşuni! Ca şi cum le-aş trimite eu să pască iarbă…” – îşi zise iepurele cu năduf. Trei zile dădu târcoale grădinii, abia reuşi să afle o spărtură în gard, iar acum, ajuns atât de aproape de pomul râvnit, se pierdea în discuţii despre coruptibil şi necoruptibil ori material şi imaterial. Adevărat, căpşunile erau estetice, însă iepurii obişnuiesc să mănânce, nu să se împodobească.

– Şi nu-mi daţi şi mie două mere din alea, neperisabile? – decise să atace abrupt miezul problemei.

– Ştim noi? – ezitară zânele. Vino mâine şi, între timp, ne mai gândim…

Laert zise ceva urât, dar, spre cinstea lui, doar în gând. Îi veni ideea că mai bine i-ar fi cerut Virginia să acceseze niscaiva fonduri europene.

.

Recomandări: Rokssana, Androxa, Lili, Anacondele, Gabi, Zinaida.

MFC (12+1)

47 comentarii

Frunze. Foarte multe frunze.

.

Recomandări: Carmen, DiverseGabi, Florentina, FosileGabriela Raza, GeaninaImaginiLiliMirela Pete, Ninu, PandhoraaPishkyRokssana, Roxana MunteanRuxSchtiel, SorinTudor Enea, Zolty, Rocs, Raki, Alexandru, Silving, Drăcuşor, Leovi, Iulia Radu, O fată, Lukluk, Tu1074, Abbilbal, Cămăraş, Mirrors, Zina, BD, Perspective noi, Abisuri, Gândire logică, Aniela.

Mărul de aur – 1

22 comentarii

Desen de Mirela Pete

.

Laert i-ar fi făcut pe plac Virginiei, mai mult ca să scape de gura ei, însă nici nu-i prea venea să se aventureze.

„Plus că mai am şi numele ăsta, ca să atrag atenţia tuturor! Zici că-s figură mitologică sau personaj shakespearean. Da’ taică-meu şi-a făcut ambiţie, că mâncase dude şi i-au fermentat. Măcar dacă-mi zicea Ilie. Un iepure cu numele Ilie se poate fofila, da’ aşa…”

Adevărat, Virginia nu-i ceruse luna de pe cer, ci doar un măr. Un morcov sau o varză ar fi fost mai simplu de găsit, totuşi.

„Merele cresc în pom, iar noi suntem rozătoare, nu feline! Sigur, la restaurantul chinezesc se zice că iepurele şi pisica-s cam tot aia, fiind mai mult un suport cu textură plăcută pentru bambus, urechiuşe de lemn şi sosuri. Dar, aici nu-i restaurant – nici nu mi-aş dori asta! -, ci viaţă reală! Iar de mere căzute, iepuroaica nu vrea să se-atingă! Cică, să fie culese din pom! Fiţe!”

Ca să complice lucrurile, Virginia îşi dorea neapărat un măr de la numărul 34. La 18, ar fi fost o gaură gata făcută în gard de vreun câine, plus că te puteai căţăra pe-un coteţ până la ramurile de jos. În schimb, la 34, mărul era tocmai în mijlocul grădinii şi totalmente inabordabil.

– Păi, şi alea de la 18 ce au? – căută Laert să-şi pledeze cauza.

– Au, că sunt roşii, mici, cele mai multe cu vierme şi, în plus, de-acolo pot să-mi iau şi singură! – răspunse Virginia.

„Ai putea, dar nici asta n-o faci!” – oftă iepuroiul, apoi cugetă ceva destul de aspru la adresa hormonilor care-l îmboldeau să intre-n belea.

– Şi cu ce-ar fi mai bune cele de la 34?

– Alea sunt cu totul şi cu totul de aur!

– Adică, din metal? – întrebă Laert, gândindu-se cam cât ar cântări un astfel de măr.

– Aş! Doar nu-i Roşia Montană. Sunt fructe, da’ aşa-i culoarea lor, aurie. Mi-a povestit mierla despre ele…

„Evident! Îşi bate pliscul prin tot crângul, şi ăstora le vin pofte! De ce nu i-a adus ea mărul, în loc să facă publicitate mascată?” – mai gândi Laert.

Dar, ca orice iepure vrednic, ce era să facă? Porni către casa cu numărul 34, să cerceteze terenul. La pom, greu de ajuns! În plus, văzu că merele sunt păzite de două zâne. Sau, chiar dacă nu le păzeau, erau acolo, şi degeaba n-or fi stând ele.

– Mai sunt şi nişte zâne! – îi explică Virginiei.

– Şi?

– Şi au baghete cu o stea în vârf. Se spune că, dacă o zână te atinge cu bagheta, te poate preschimba în ce vietate vrea ea.

– Păi, tu eşti iepure, în ce să te mai preschimbe?

– Nu ştiu. Într-un urs…

– Mda, ai vrea tu!

Laert, însă, nu vroia. Urşii fie dorm toată iarna, fie au nevoie de mii de calorii zilnic. Aşa, ca iepure, cu un morcov şi-o gulie ai rezolvat problema. Plus că nici de apă nu ai nevoie!

Deşi fecioară, Virginia insista pe moftul cu mărul de aur de parcă ar fi mistuit-o pofte de gravidă. Aşa că Laert se gândi că, de-ar găsi o intrare, ar putea să rişte încercând să apeleze la amabilitatea zânelor. „Poate, dacă le rog, o să-mi dea şi mie două mere. Că, dacă tot aş aduce unul Virginiei, să văd şi eu cel puţin pentru ce-am riscat!”

Adevărul este că, tot vorbind despre merele aurii, îi cam venise poftă şi lui Laert. 

.

Recomandări: Anacondele, Imagini, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel.

Fazan

25 comentarii

Agenţii Simion, Ilie şi Vasile se plictiseau. Era trecut de ora zece şi încă nu ieşiseră pe teren, pierzând vremea la secţie. Astăzi aveau să-l salte pe demnitarul Trifa, însă cum nu venea niciun semnal clar că acela părăsise ţara, poliţiştii erau ţinuţi în birou. Comisarul Virgil, la rândul său, sperase ca la ora asta să se afle deja în Sabres.

– Hai să jucăm Fazan! – propuse agentul Vasile.

Ilie acceptă imediat, propunându-i lui Simion:

– Spune alfabetul!

– A… – zise acela, apoi continuă în gând.

– Stop.

– B… Încep eu. Bach.

– Borodin – continuă Ilie.

Vasile îşi aminti pe dată de nu ştiu care cvartet, dar reveni la joc:

– Boccherini.

– Berlioz.

Comisarul Virgil nu obişnuia să intre în joc cu agenţii, dar acum îşi aminti că la Sabres se cântase în ajun Tristia de Berlioz.

– Beethoven – spuse Simion.

– Balakirev.

– Bruch.

– Brahms.

„Parcă-s copii mici! – gândi comisarul. O să-i dea cu Bruckner, William Byrd, Bizet, Branca, Buxtehude, apoi vor începe să inventeze te miri ce Babîşkin, Biedermeier sau Boldea, până se găseşte unul să ceară verificarea în dicţionar şi începe cearta! Fir-ar! N-ar putea, dracului, să treacă şi ăla graniţa mai repede, să constatăm că nu-i nimeni acasă şi să mergem la Sabres?”.

.

Recomandări: Dana Pătrănoiu, Filumenie, FilumenistaFlorina, Gabi, Mirela Pete, Nicu Scutaru, Rokssana, Schtiel, Ulise, Zamfir, Zamfir Pop.

Povestea porcului

66 comentarii

Se povesteşte că era odată într-o cetate un om care avea un fiu. Ce anume i-a recomandat spre a fi reţinuţi în memoria colectivă nu am putea preciza, însă, cu toate acestea, povestea lor este una pilduitoare, putându-ne folosi de ea într-o oarecare măsură, de o vom asculta cu discernământul necesar.

Cică băiatul acelui om îl tot trimise pe taică-său să i-o ceară de nevastă pe mezina craiului. Omul îl luă, la început, ba că mâine, ba că poimâine, ba că de ce şi-ar da craiul fata după unul fără niciun căpătâi, dar flăcăul o ţinu pe-a sa, astfel că bătrânul cedă.

„Cine ştie, poate am noroc şi porunceşte craiul să fiu împuşcat…” – îşi spuse, făcându-şi curaj.

Craiul îl primi şi, mai mult, se arătă în toane bune.

– Zici că să i-o dau pe fiică-mea? Ce-i drept, vremea ar cam fi. Totuşi, cum l-ai descrie pe flăcău, în câteva cuvinte?…

– Este un porc – mărturisi tatăl, cu sinceritate.

Craiul căzu pe gânduri, jucându-se din reflex cu cravata violetă. „O fi vreun prinţ fermecat” – gândi, amintindu-şi de unele basme aflate în circulaţie.

– Merge-n patru labe? – dori să afle.

– Numai când e beat – lămuri bătrânul. Ziceam că-i porc în alt sens. De pildă, la filarmonică mănâncă seminţe, şi-i un pierde-vară ignorant şi plin de tupeu!

„Simpatic!” – decise craiul, apoi zise cu glas:

– Spune-i că, de mi-o face o autostradă, poate că i-oi da fata.

Dându-i apoi bătrânului câteva pungi cu galbeni, pentru cheltuielile inerente, îl expedie, mai spunând că băiatul are trei zile la dispoziţie.

Flăcăul primi veştile odată cu pungile, apoi se apucă de lucru, dând câteva telefoane. Peste trei zile, se afla la palat.

– Eu autostrada am făcut-o, e vremea să-mi cam dai fata! – spuse plin de mulţumire.

Craiul făcu semn servitorilor să pună sub flăcău un ziar, ca să nu murdărească mocheta, apoi privi pe fereastră.

– Păi, nu văd nicio autostradă!

– Nu-i aici, e între Turda şi Gilău – zise flăcăul. Acolo mi s-a părut a fi cel mai potrivit…

– Mda – mormăi craiul. Păi, din banii rămaşi, ai putea s-o faci mai departe…

– Care bani rămaşi? – se minună flăcăul.

– Păi, cu cât ţi-am trimis, norvegienii făceau o autostradă de la Oslo la Harstad şi le mai şi rămânea!

– Posibil – admise tânărul. Dar, eu n-am făcut şoseaua în Norvegia, ci la noi, aşa că n-a rămas nimic, ci ar mai trebui…

– Cu cine ai lucrat autostrada?

– Şoseaua? Cu firma bătrânului.

Craiul oftă, apoi îşi aminti de ce zise tatăl băiatului:

– Mi s-a atras atenţia că eşti un porc.

– Ei, porc! Poate, doar aşa… metaforic vorbind.

Una peste alta, craiul gândi că-i mai bine să-l aibă pe băiat în familie, întrezărind şi frumoase calităţi ale acestuia. Nunta se făcu, iar mezina îl plăcu pe tânăr, doar că-i cerea cam des să se spele.

.

Recomandări: CarmenDaurel, Iulia Radu, Lili.

MFC (12)

24 comentarii

Oleg

.

Recomandări: AnacondeleCarmen, Clipe de Cluj, DaurelDeyyaFilumenie, FilumenistaFlorina, Gabi, Gabriela ElenaImaginiLiliMirela Pete, SchtielUlise, Zamfir Pop.

Older Entries