Intermezzo

42 comentarii

Voi relua Racila după revenirea din Oradea. Până atunci, trimitem contrasaluturi către: Atitudini, Simion, Elisa, Cristian, Link-Ping, Călin, Gabi123, Theodora, Supravieţuitor, Andrei, Răzvan.

Anunțuri

Racila – 5

30 comentarii

Foto: Alex Mazilu

Theodora abandonă discuţiile despre plecarea acasă, dându-şi seama că irită, dar începu să se plângă de fum, cu bătaie în aceeaşi direcţie. Fără atâtea scrupule, alţii plecară între timp fără să spună nimic, după cum şi apărură noi meseni. Când aluziile se înmulţiră, Vero propuse să schimbăm localul pentru ca, la o adică, să avem de unde ne întoarce. Prinzând discuţia, un ospătar se apropie şi ne zise conspirativ:

– Cel mai bine ar fi să vă duceţi La Garaje. E aproape, pe partea cealaltă, puţin mai jos. Ziceţi că v-am trimis eu…

„Şi tu cine dracu eşti?” – se întrebă Teo Negură, însă – binecrescut – o făcu doar în gând.

– O fi având şi grădină? – se întrebă Elisa.

– Au! – confirmai, deoarece cunoşteam locaţia. Însă, beţivii preferă spaţiile închise – adăugai.

Geanina remarcă prezenţa multor beţivi pe terase, Cristian îi spuse că aceia sunt cheflii sau beţivani, iar Onu şi Florentin confirmară, mai mult din solidaritate.

Pentru ca atmosfera să nu se tensioneze, pornirăm cu toţii către numitele garaje. Prin nu se ştie ce renghi, în loc de localul recomandat nimerirăm la un garaj propriu-zis, din fereastra căruia ne privea Oana, zâmbind. Probabil din obişnuinţă, Xreader o remarcă primul.

– Uite-o pe Oana, s-a tuns! – exclamă.

Gabriela ţinu să nuanţeze:

– Poate că i-a retezat părul o dată cu gâtul…

– Crezi că?… – păli Xreader.

– N-ai citit Capra cu trei iezi?

– Ba da. Însă, de ce zâmbeşte?

– E clar! – făcu Gabriela exasperată. N-ai înţeles nimic din Creangă!

Mai practică, Mirela se apucă să pozeze fereastra ce încadra capul zâmbitor al Oanei.

– Cauţi probe? – se interesă Crina.

– Nu neapărat. Mi-a venit o idee faină de poză lucrată în Photoshop… Ceva cu nişte lalele din care răsare un cap, respectiv capul aici de faţă.

Geocer deschise poarta garajului, fără prea mare efort, de altfel, şi intrarăm cu toţii. Aici, niciun automobil, doar un dulap prăfuit din care curgeau frânturi de bulendre, câteva fiare îngrămădite într-un colţ şi o canapea pe care, trădând o lene incomensurabilă, se tolănise trupul care, cel mai probabil, avusese oarecând o legătură cu capul din fereastră. Din reflex, Melami îi apucă încheietura mâinii.

– Are puls? – se interesă Xreader.

– Încă nu-mi dau seama… – amână femeia un răspuns tranşant.

Gabriela îmi spuse în surdină:

– Poate-ar vrea şi să respire! Aici e mâna Proniei! Cine-a omorât pe alţii în capitolul VI fără niciun motiv plauzibil, nu putea spera să apuce mai mult de capitolul V din următoarea carte!

Crina decise să pună capăt tensiunii, anunţând într-un mod cât mai delicat:

– Inima ei nobilă a încetat să bată!

– Poate de aia nu simt pulsul defel… – confirmă, indirect, Melami.

– O fi apucat să plătească impozitul? – îl fulgeră pe Xreader. Să nu mă pomenesc, dracului, cu majorări!…

Geocer susţinu că am văzut destul şi, în asentimentul celor mai mulţi, propuse să ne întoarcem la Rustic. Deşi tocmai veniserăm din local şi acela se afla la o aruncătură de piatră, Xreader reuşi, după ce intră într-un gang ca să urineze, să se rătăcească, nimerind în cu totul alt birt. Celălalt piteştean, Geocer, primi un nou sms din partea Oanei: „O să vedeţi voi pe naiba!”.

– Asta nici moartă nu se potoleşte! – bombăni indispus.

Dacă cei mai mulţi nu prea dădurăm atenţie detaliului, singură Gabriela se îngrijoră:

– Te pomeneşti că asta prinde şi capitolul VII!…

O vreme, mai discutarăm despre macabra descoperire.

– Poate s-a sinucis, cu reducerile astea de venituri… – propuse Mirela o variantă de lucru.

– Nu cred! – interveni Crina. E greu să te decapitezi şi, ulterior, să-ţi pui capul în fereastră înainte de-a te tolăni pe canapea. În plus, de ce-ar mai fi zâmbit?

– Zâmbetul nu m-a mirat, niciodată nu mi-a părut tipa întreagă la cap! – spuse Melami. Totuşi, Oana nu şi-ar fi retezat şi părul, ţinea la podoaba ei.

Ca să nu ne pierdem în supoziţii, concluzionarăm că este treaba organelor abilitate de a face lumină în acest caz.

– Mda… – făcu Gabriela pe un ton trădând scepticismul. Cu 75 la sută din leafă şi majorările de TVA şi impozite, fix de cine-a tranşat-o pe Oana o să-i ardă Poliţiei!…

Racila – 4

32 comentarii

IV. Prezumţii

Posibil ca cititorii s-o fi imaginat pe Oana abuzată de grobianul Grigorie, apoi azvârlită într-un Iunie rece şi ostil doar în pantaloni de trening şi-un tricou şifonat, cu pantofii rămaşi drept trofeu în casa agresorului, şi rătăcind astfel uitată de toţi, foştii prieteni închizându-i uşa-n nas, văzând-o în asemenea hal. Doamna profesoară Gina se şi grăbi să trimită un mail la toată lista de adrese: Beţivanul de Xreader a alungat-o pe toanta de Oana, după ce-a ţinut-o atârnată un ceas de cutia de aer condiţionat, iar acum ea încearcă să se prostitueze prin cârciumi, însă nu are nici acolo căutare. Eu v-am zis că aşa o s-o sfârşească!

Dar, doamna profesoară Gina neavând blogroll, nimeni nu dădu doi bani pe afirmaţiile sale, iar Oana găsi rezolvarea cea mai simplă mergând la părinţi, unde avea şi-o cheie de rezervă de la apartamentul său. Fireşte, mama îi reaminti că „Eu te-am avertizat!”, domnul Mujea murmură ca un fel de contrapondere: „Bine că sunteţi voi mai breze!”, iar romanciera îşi luă cheia şi, negăsind nicio vestimentaţie mai de Doamne-ajută, mai alese o poşetă Vuitton pentru a salva aparenţele, apoi comandă un taxi. Revenită în faţa propriului apartament, avu o surpriză: pe uşă era scris cu marker oranj JD was here. Ridică din umeri, îşi spuse în gând ceva destul de nepoliticos, şi descuie. În sfârşit, acasă!

Inscripţia de pe uşa imobilului nu fusese o glumă proastă, aşa cum crezuse femeia, ci între timp chiar fusese căutată de Johnny Deep, care aflase de scriitoare de pe Facebook. Cum sună şi bătu în zadar vreo zece minute, fu până la urmă invitat de către domnul Grigorie, vecinul de la etajul cinci. „Pe ăsta parcă-l ştiu de la televizor!” – îşi spuse iubitorul de manele, apoi îl îndemnă pe vizitator prin gesturi să poftească în apartamentul său, ispitindu-l cu ceva de nerefuzat:

– Ţuica! – şi făcu gestul.

– Deep. Johnny Deep – se prezentă străinul.

– Grigorie. Domnul Grigorie – răspunse iubitorul de manele.

Conversaţia, ajutată şi de ţuica de Piteşti, se închegă destul de fluent, domnul Grigorie rupând-o binişor în braziliană, argentiniană, belgiană, austriacă şi-un pic de americană. Totuşi, de mai mare folos erau gesturile, astfel că actorul putu afla cu aproximaţie interesanta istorie a vecinei de la etaj şi-a escaladării ei intempestive. Dumirindu-se că persoana pare mai interesantă pe Facebook decât în realitate şi spunându-şi că nu-i cazul să se încurce-n România cu o capră neagră, care dă buzna la vecini pe fereastră, Johnny îşi termină ţuica şi plecă, lăsând vremelnicei sale gazde buchetul de flori cu care venise şi pe care-l socotea acum impropriu.

Oana, în schimb, după ce se refrişă, se apucă să-l apeleze pe Xreader, avu schimbul de sms-uri cu Geocer, rosti un şir de vorbe asemănătoare imprecaţiilor şi-şi făgădui în gând să ne arate ea la toţi câte parale facem.Mergea agale cu noaptea în spate şi trupurile răpuse la picioare. Gândurile o invadau. Frigul îi pătrundea prin tunica ruptă şi plină de sânge. Spada îi tremura în mână, iar părul ei alb, ca al morţii însăşi, era pătat acum de funingine şi sânge. Nu îşi putea privi palmele. Palmele acelea uciseseră prea mulţi bloggeri. Prea multe fiinţe pieriseră sub fierul mânuit de ea. Acum, încotro? E mişto, pe asta o las mai spre final!… Şi, după ce-i lichidez pe toţi, vine Lala şi-o scoate vinovată pe Melami, cu dovezi zdrobitoare…”

Femeia se apucă de scris şi, după un mai vechi obicei, porni şi televizorul, căruia-i arunca câte-o privire fugară în răstimpuri. Când se înseră bine, o imagine îi atrase atenţia: „Ăsta-i blocul nostru! Şi tipa care atârnă sunt eu!… Cred că pe  Andi am şi văzut-o filmând!…”

În cadrul emisiunii Sinteza zilei era prezentat filmul romancierei atârnând la etajul al şaselea al unui imobil şi, afişându-se pe manşetă întrebarea În ce ţară trăim?, se iscă o amplă dezbatere. Moderatorul Mihai Gâdea începu astfel:

– Iată cum, la nici patru luni de la ultimele alegeri, ne confruntăm zilnic cu haosul de pe şosele şi cu oameni care aleg să atârne de cutia de aer condiţionat. Mă întreb: oare noi, românii, mai suntem oameni normali?

– Unii dintre noi mai suntem – interveni Mircea Badea -, însă în mod cert nu este cazul duduii pe care ai prezentat-o!…

Domnul Mugur Ciuvică socoti că, în contextul în care preţurile explodează, şomajul şi datoria externă sporesc, iar guvernanţii nu au nicio măsură viabilă de ieşire din criză, nu trebuie să ne mire astfel de cazuri disperate. Mai rezervat, Victor Ciutacu spuse că n-ar vrea să comenteze, deoarece o cunoaşte pe persoană.

– Ai cunoscut-o când te-ai documentat la Spitalul numărul 9? – glumi Mircea Badea.

Convinsă că-i o nouă farsă, scriitoarea reveni la ale sale, dar fu apelată de către Mana:

– Tu te uiţi pe Antena 3?

– Mda, prostii de-ale lu’ Xreader! A făcut să se vadă aşa pe televizorul meu…

– Păi, eu nu mă uit pe televizorul tău! E pe bune!…

„Futu-i!” – gândi romanciera, în vreme ce părinţii o sunau pe fix.

.

Au deplâns starea Oanei: Gabi123, Supravieţuitor, Elisa, Gabriela Elena, Gabitzu, Theodora, Flavius Obeadă, Cosmin Ştefănescu.

Racila – 3

23 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

III. Hazard

I se va fi întâmplat oricui ca, începând să bea în Sibiu, să dorească la un moment dat să iasă puţin la aer şi să constate că are-n faţă muntele din centrul Braşovului. Cum teleportarea există doar în scrierile SF, omul raţional nu-şi va bate capul inutil căutând să reconstituie evenimentele, ci se va adapta noului aşezământ, continuând să bea. Ştiute fiind acestea, nu se va mira nimeni dacă vom spune că, după ce-am schimbat câteva localuri în Piteşti, ne-am nimerit cu toţii, fără a ne aminti vreunul în ce mod, la Casa Rustic în Bucureşti. După spusele ospătarilor, ne aflam în aşezământ de circa treizeci de ceasuri şi, până în momentul în care-am întrebat ce dracu căutăm acolo, ne-am comportat relativ coerent. Evident, unii mai dispărură, apărând – în schimb – figuri noi, fără să fi ţinut cineva socoteala acestor migraţii.

Xreader, mânat de cine ştie ce impuls, îşi verifică apelurile nepreluate. Cum părea încruntat, Cosmin îl întrebă:

– E naşpa rău?

– Nu chiar… De la Oana am doar şaptesprezece apeluri, şi-un număr din străinătate, cred…

Cu toate că nu fusese în Piteşti pentru a participa la mica noastră glumă, Atitudini intră cam în acelaşi timp într-un bar din zona Băneasa şi, mânat de un hazard similar, nimeri tocmai în Drumul Taberei, la aceeaşi masă cu noi, acesta fiind un fel de-a vorbi, deoarece unirăm patru mese ca să încăpem toţi. Expert, interveni:

– De regulă, soţiile se impacientează doar la început. Când nu răspunzi la cinci-şase apeluri, pot bănui că eşti la vreo femeie, dar după al zecelea apel ignorat se prind că eşti la băut! Bine, oricine dintre noi se mai dă Zorro, şi zice că el poate ignora şi patruzeci de apelări stând cu o femeie, dar astea-s tot texte de birt…

Aici, Dan opină că aşa-i omul făcut, să fie mai rezistent la unele decât la celelalte, iar Gabriela conchise că bărbaţii bravează şi că, dacă nu-s la birt, răspund toţi la al doilea apel.

– De unde ştii? – se arătă Geanina preocupată.

– Din cărţi…

– Eu nu sunt aşa! – căută Cristian să puncteze un principiu existenţial, însă-şi făcu mai mult rău.

– Adică, cum, nu eşti aşa? Deci, tu îmi ignori deliberat apelurile, în vreme ce te destrăbălezi cu ştoarfele tale!

– Care ştoarfe? – întrebă bărbatul, bulversat.

– Ştii tu mai bine! – mai reuşi Geanina să îngaime, apoi izbucni în plâns.

În vreme ce Melami se gândea cum ar putea povesti discuţia pe blog în mod cât mai răutăcios, însă asigurându-şi şi-o retragere onorabilă la nevoie, Gabi păru sincer îngrijorată:

– De ce plânge? O bate?

Poeta – care-i era şi tiză – îi răspunse:

– Încă nu, dar trebuie şi alcoolul să iasă pe undeva. Chiar, noi nu mai luăm nimic?…

Ne hotărârăm la un rând de bere belgiană. Pe când începurăm a savura lichidul, care prinse a răscoli în noi reziduuri, un sms ne tulbură tihna.

– Acum, ce naiba tot vrea? – se indispuse Xreader. Cică: tot ce-a fost între noi pentru tine n-a reprezentat nimic?

Geocer avu chef de-o poantă, astfel că răspunse de pe telefonul său, ca şi cum lui i-ar fi fost trimis mesajul: Ba da, dar nu mai trimite mesaje din astea, că nu-s singur acum!

Theodora observă brusc că, aflându-se în Bucureşti, ar putea chema un taxi şi-ntr-un sfert de oră ar fi acasă, aserţiune care-i nemulţumi pe Florentin, Elisa şi Simion care observară că întotdeauna se găseşte unul care să spargă cheful. Cum intervenţia fu uitată în curând, Andi avu o altă idee:

– Ce-ar fi să demarăm o anchetă jurnalistică în care să investigăm nişte crime, în egală măsură oribile şi misterioase?

Deşi s-ar fi impus anumite întrebări, neavând deocamdată nici măcar o crimă simpatică şi explicită de investigat, Crina marşă pe dată:

– Perfect, mă bag şi eu!

„Pe asta cine-a întrebat-o?” – gândi Andi, în vreme ce restul furăm preocupaţi de-un alt aspect: „Asta cum a mai apărut? Înseamnă că a început şi ea să bată cârciumile!”

Probabil primind sms-ul lui Geocer, romanciera Oana îl apelă pe acesta. Prudent, piteşteanul răspunse cu glas gâtuit:

– Salut. Nu pot vorbi acum, sunt într-o misiune…

Se grăbi apoi să închidă, astfel că mai apucarăm să auzim doar un fragment din replica romancierei:

– Futu-ţi misiunea…

Racila – 2

27 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

II. Interculturalitate

Asemenea oricărui alt al nouăzeci şi optulea cetăţean dintr-o sută, domnul Grigorie de la etajul cinci îndrăgea manelele. Această pasiune îl pusese, însă, adeseori în situaţia de a fi reclamat de vecina de la etajul superior, Poliţia sosind aproape de fiecare dată cu promptitudine.
„Asta nu-i întreagă la cap! Numai pe ea o deranjează. Ăia de la patru, măcar că le şi dansăm în cap, de ce nu se plâng niciodată?” – îşi zicea, socotind că este vorba de ură personală. Nici poliţiştii nu prea înţelegeau apelurile repetate.
– Ce tot vrea asta? Că, doar, e muzică, nu-i picamer!
– Zice că-i prea tare…
– Păi, aşa se pun manelele, dacă vrei să le savurezi! Doar nu-i muzică ambientală…
Deşi poliţiştii tindeau să-i dea dreptate domnului Grigorie, legea îi obliga să-şi calce pe conştiinţă şi să-l amendeze, cerându-i totodată să dea mai încet.
Este evident că locatarul de la etajul al cincilea rămase destul de neplăcut surprins să observe picioarele vecinei veşnic nemulţumite fluturându-i prin dreptul ferestrei. „Cică manelele mele o deranjează, da’ ea-şi poate bălăngăni picioarele de să-mi facă teatru japonez pe pereţi! Ar trebui să sesizez şi eu Poliţia…” Indispus, porni lista de mp3-uri, aşa numitele opere alese. „Dacă madama face alpinism, pot şi eu să-mi ascult muzica!”
Deşi începuse tocmai maneaua cu rochiţa, care ne place tuturor, Oana avu alte gânduri, dornică să-şi definitiveze cel puţin Prologul noului roman: „Acum toţi erau morţi. Poporul ei nu mai era. Tot ceea ce mai rămăsese din el, nu îi mai era de niciun ajutor. Şi acum, în ce parte avea să o apuce? La ce uşi avea să bată şi cine avea să îi mai răspundă? Ar fi vrut să plângă sau, cel puţin, să îşi lase picioarele să se odihnească. Dar nu avea să zăbovească, dorinţa morţii ar fi cuprins-o. Şi nu ăsta era sfârşitul. Nu încă, nu acum… Chiar! Eu mai atârn mult?” Observând că nu se poate căţăra pe zid, talpa alunecându-i mereu, şi neavând putere să se tragă în braţe pentru a reveni în apartamentul său, romanciera gândi să apeleze la bunăvoinţa vecinului:
– Domnul Grigorie, vreţi vă rog să mă ajutaţi?
„Acum sunt domnul Grigorie! Poate ar vrea să o invit şi la o ţuică!…” În final, totuşi, raţiunea birui: „Dacă n-o iau de acolo, asta e în stare să-mi flendure până poimâine!” Mai mult mânat de simţul practic decât din alte considerente, vecinul o ajută pe scriitoare să coboare şi să reintre în bloc prin fereastra sa. „Păcat că are pantaloni! Altfel, mai pipăiam şi eu ceva… De fapt, ce să şi pipăi? Şi o ladă cu bere e mai grea ca asta! Vecinii zic că era fată serioasă şi ar fi absolvit Politehnica, da’ pe urmă s-a ţicnit şi s-a apucat de scris de alea…”
– Mulţumesc! – zise prozatoarea, gândind cu totul altceva: „N-ai putut să nu-ţi pui labele la mine pe cur, porcu’ dracului!”
– Ei, de ce să nu ne ajutăm, dacă tot suntem vecini? Eu şi la mine la serviciu, dacă un coleg şi-a băut toată leafa, îl ajut cu o votcă mică! Doar oameni suntem!…
Oana înregistra vag spusele vecinului, căci se apucă să cerceteze interiorul: „O măsuţă, două scaune, o bibliotecă suspendată pe perete şi adăpostind bibelouri, şi câteva vaze înalte, lucrate de mâini pricepute, ce găzduiau flori colorate şi răspândeau mirosuri îmbietoare. Cred că se înţelege că mirosul provenea de la flori…”
În timpul acestor meditaţii, vecinul deveni îngrijorat: „Asta ce se hoalbe aşa? O fi venit la furat?” Dar femeia, mulţumind încă o dată, spuse că ar dori să se reîntoarcă acasă. Abia pe casa scărilor îşi dădu seama că a ieşit din apartament fără chei, astfel că se întoarse la uşa domnului Grigorie şi sună. Văzând-o pe vizor, vecinul gândi: „E clar! Ăsteia i s-a pus pata pe mine! Mulţi spun că scriitorii ăştia n-au nici un fel de morală şi că-s oamenii cei mai perverşi…”
Luminat de bune presimţiri, Grigorie deschise.
– Vă mai rog ceva… Am ieşit din casă fără chei şi n-am nici mobilul la mine… M-aţi putea ajuta să-mi sun soţul?
„Vrea să urce potul! Adică: vin la tine, da’ nu uita că-s măritată! Fută dracu’ mama lor, femei!”
– Desigur, doamnă! – răspunse după o vreme.
Din nefericire pentru romancieră şi spre desfătarea cititorilor, Xreader se mulţumi să constate că este apelat de soţie, dar nu dori să răspundă.
– E Oana – ne explică. Nu-i răspund acum, că o fi încă nervoasă… Mai bem ceva şi, până atunci, se calmează.
Constatând că apelează în zadar, femeia îi spuse vecinului:
– Nu răspunde! Nici nu ştiu unde să mă duc!…
– Poate doriţi să faceţi un duş la mine? – răspunse vecinul, plin de amabilitate.

.

Evident, dacă ar fi urmărit scena, următorii ar fi ţinut partea domnului Grigorie: Supravieţuitor, Elisa, Cristian Lisandru, Atitudini, Cosmin Ştefănescu, Solitaire, Dispecer Blogosferă, Gabi123 şi toate firile sensibile.

Racila – 1

36 comentarii

Foto: Alex Mazilu

  1. I. Farsa

În noaptea aceea a plouat cu stele. Pământul lumina aidoma cerului, iar stele se îngrămădeau spre o lume necunoscută lor. Atunci s-au născut” – gândi Oana începutul unui nou roman. „Dacă tastez, ies două rânduri. Şi-am zis că, de data asta, nu-l mai las pe Vania şase capitole, ci îl lichidez de la al treilea rând. Mno! Să văd cum formulez… În noaptea aceea a plouat cu stele. Pământul lumina aidoma cerului, iar stele se îngrămădeau spre o lume necunoscută lor. Atunci s-au născut. Vania zăcea cu un pumnal înfipt în inimă mai mult simbolic, de vreme ce avea şi fruntea ciuruită de gloanţe. Era mort. Acum, se cam subînţelege asta, însă trebuie avut în vedere că mă adresez unui public eterogen, şi-i preferabil să fiu explicită…”

Scriitoarea fu destul de brutal întreruptă din meditaţiile sale literare de un buzz pe messenger:

admiratorul_misterios: BUZZ!!!

admiratorul_misterios: nu te uiţi la tv? dă interesant pe toate programele!

„Ce bou! Ăstuia am tot zis că-i dau ignore…”

Totuşi, romanciera aprinse televizorul, mânată poate şi de starea confuză, înrudită cu plictiseala, care o încerca. Aici, într-adevăr, avu o surpriză: pe toate programele – şi încercă vreo patru-cinci – apărea poza ei!

„Asta-i de pe Facebook! Dar, să văd ce zice…”

Cele ce se spuneau nu erau tocmai încurajatoare. Era prezentată drept o criminală în serie, dată în urmărire generală. Dana Grecu tocmai comenta cazul pe Antena 3:

– Cum să mă fac înţeleasă? Pe mine, ca cetăţean, cu ce mă apără Guvernul? Zilnic aflăm despre astfel de psihopaţi care umblă liberi şi-şi satisfac pornirile bestiale, iar la urmă auzim că au fugit printre berbecuţi…

„Berbecuţii mă-tii de piteşteancă împuţită!” – îşi zise prozatoarea cu năduf, uitând că aparţine de aceeaşi urbe argeşeană. Din nou interveni un mesaj pe mess:

admiratorul_misterios: îţi place? poliţiei i-a plăcut, tocmai se îndreaptă către tine. singura soluţie ar fi să ieşi pe fereastră…

Se hotărî să răspundă, tastând esenţialul:

oana­_dezvaluita: Stau la VI.

admiratorul_misterios: ştiu. te poţi atârna de cutia de aer condiţionat, să rămâi mascată până pleacă caraliii…

Cum în uşă tocmai se auzeau bătăi cumplite, susţinute de strigătul „deschideţi, Poliţia!”, romanciera nu mai stătu pe gânduri şi se conformă, ieşind pe fereastră, apoi prinzându-se cu grijă de barele care ţineau coşmelia, astfel încât să atârne sub ea.

„Ar fi trebuit s-o lipească de zid, aşa au să mă vadă!” – mai gândi la repezeală. Apoi, în maniera fie ce-o fi!, îşi fixă mintea în cu totul altă direcţie: „Airu, prima născută. Airu, cea cu puteri nelimitate şi viziuni îndepărtate. Ea a văzut lumea încă de când s-a născut. A văzut-o cu mintea şi a străbătut-o în lung şi-n lat. Airu, spada de cristal cu mintea-n patru zări. Cea ce ştia şi vedea totul. Cea a cărei spadă se mişca fără să fie mânuită. Cea ce vorbea cu stelele” – completă la romanul gestant. Din această stare fu smulsă de ovaţiile şi aplauzele ce izbucniră în stradă.

– Ţeapăă! Doi la zero pentru mine… – îi strigai eu vesel.

Alături, se bucurau cu intensităţi diferite, Dan PătraşcuCristian Lisandru, Cosmin Ştefănescu, Nea Costache, Elisa, Theodora Marinescu, Cristian Dima, Simion Cristian, Gabriela Elena şi mulţi alţii. Evident, nu-şi putuse rata sărbătoarea tocmai Geocer, care râdea din toată fiinţa. Xreader, după ce ne ajutase cu partea electronică, făcând ca pe televizor să apară pe toate programele şarada noastră, ne invită pe toţi la un şpriţ în apropiere.

– Până mai zăbovim noi, îi trece şi Oanei supărarea…

Activia

40 comentarii

Datorită vremii răcoroase din ultimele zile, Caius îşi reluă obiceiul de-a urina des. Coincidenţa făcu tot acum ca Marieta, femeia cu care convieţuieşte de-o vreme, să implementeze măsuri de austeritate, măsuri ce-l determinară pe colegul nostru să înlocuiască coniacul cu berea, amănunt ce-i spori ieşirile la closet.

– Ce-i şi femeia!… – medită domnul plutonier-major Onici. Adică, bărbatul poate să bage-n el la bere până devine o maşină de pişat, da’ ea n-ar renunţa o zi la Activia! Cel puţin, este mereu în formă şi plină de vitalitate?

– Nu tot timpul – murmură Caius. Însă, se simte bine-n pielea ei şi nu se plânge de purgaţie. Adevărat, când sunt acasă e mai greu să prind closetul liber, dar eu mai pot rezolva şi-n chiuveta de la bucătărie, în vreme ce Marietei i-ar veni greu…

Oftarăm toţi, deplângând lăuntric martirajul colegului nostru, moment în care Sandu aduse un rând de cafele.

– Lui nu-i da! – îl atenţionă domnul Onici, când ajunse în dreptul lui Caius. Cafeaua e diuretică, şi după aia pişă toată ziua!

.

Au găsit closetul ocupat: Flavius Obeadă, Onu, Mirela Pete, Cristian Lisandru, Cristian Dima, Gabriela Elena, Elisa, Atitudini, Theodora, Hobbitu, Adele.

Older Entries