Foto: Ana Usca

Vremurile de bunăstare generală m-au stânjenit întotdeauna, pentru că este neplăcut să te pomeneşti în cârciumi alături de toţi ţopârlanii. În schimb, crizele îmi priesc, dintr-un dublu motiv: izolarea decurge oarecum de la sine şi, în plus, întotdeauna am ştiut să profit de vremurile de criză.

Încă din ianuarie trecut, intuind ce se apropie, m-am apucat să achiziţionez ouă de pe sate, cu un leu bucata, şi să depozitez ouăle pe balcon, lăsând apoi soarele să-şi facă damblaua. De curând, urma să beneficiez de roadele muncii mele, astfel că mi-am scos marfa la vânzare cu prilejul unui mare miting desfăşurat în Piaţa Victoriei din Capitală. Pe dată, clienţii se îngrămădiră în jurul meu.

– Dar de ce le dă cu şapte lei bucata? – se auzi un glas de femeie din spate.

– Sunt împuţite, doamnă! – o lămuri cineva.

– Da? Atunci, vreau şi eu zece…

Un client mă întrebă:

– Astea cu zece lei de ce-s mai scumpe, pentru că sunt colorate?

– Nu, domnule, ci pentru că au fost fierte şi păstrate apoi până li s-a lichefiat conţinutul. Put ca naiba!

Mulţumit, bărbatul cumpără o duzină de ouă rămase de la un Paşti de pe la începutul mileniului III.

– Ceva ouă Fabergé nu aveţi? – se interesă o tânără.

– Momentan, nu, dar aşteptăm să primim – improvizai un răspuns.

În scurtă vreme, mi-am vândut toată marfa, cu un profit de 850%. Socotind inflaţia, să zicem, ceva mai realist, 700%.

Întocma–dogma: În vremuri de criză, tot românul prosperă, dacă are ouă!