MFC 5

25 comentarii

.

Recomandări: Carmen, Mirela, Tudor, Liviu Bimbea, Tu1074, Alexandru, Slowaholic, Vienela, Toane, Gabi, Pandhoraa, Aurora Georgescu, Zina.

Anunțuri

Călin (file de poveste)

33 comentarii

Audierea dura de un ceas încheiat şi comisarul Tudose încă nu ajunse la nici o concluzie. Totuşi, îi convenea ca într-o perioadă aglomerată a anului să se ocupe de un caz în aparenţă simplu, fiind vorba doar despre contuzia suferită de victima Raluca. Suspectul Călin Stroe, deşi părea cooperant, nu spunea, în esenţă, nimic.

– Şi, de îndată ce-am trecut de codri de aramă, am văzut în depărtare albind pădurea de argint cea cu mândră glăsuire… – reluă suspectul.

Comisarul oftă, apoi căută să rezume, dictându-i agentei Simona:

– Suspectul pretinde a fi zărit şi chiar străbătut păduri ce-ar fi putut să fie, dar care, din motive lesne de-nţeles, niciodată nu vor fi…

– Am apucat să scriu altceva – îl întrerupse Simona.

– Anume?

– Suspectul descrie halucinaţii forestiere pe fond vesperal.

– Mă rog, merge şi-aşa. Şi-n pădurea aia de argint ce-aţi făcut, v-aţi certat?

– A existat un moment tensionat – recunoscu Călin Stroe. Arătându-se o zână…

– Adică, cum, o zână?

– Exact cum zic. Era necorporală şi aproape la fel de frumoasă ca şi colega dumneavoastră.

Simona-i aruncă suspectului o ocheadă care se dorea o apreciere pentru bunul său gust, în vreme ce comisarul rămase mirat şi se gândi să încerce o pistă nouă:

– Să revenim la început! Aţi consumat alcool în prealabil?

– Ceva coniac… Martell.

Comisarul înghiţi în sec şi decise:

– E clar! Nu putem descâlci povestea fără reconstituire!

Curând, comisarul Tudose, agenta Simona şi inculpatul Călin Stroe se aflau la benzinărie, în faţa paharelor de coniac. După ce goliră o sticlă de Martell, cel mult două, Tudose dori să refacă traseul. Dar, ieşiţi în părculeţul de lângă stadion, acesta era cufundat în tonuri arămii, iar în depărtare lucea, albă, pădurea de argint, pădure a cărei rumoare ajungea până la ei şi pe care greu ai fi putut-o numi altfel decât mândră glăsuire.

.

Recomandări: Mirela Pete, Luiza Daneliuc, Zina.

Profilaxie

13 comentarii

ofelia_by_nemank-d5lwe1bIlustraţie: Nemank

.

Apărând câteva cazuri de hărţuire sexuală în sânul Poliţiei, comisarul Gherasim îşi dădu seama că femeia e lucrul dracului şi se gândi să preîntâmpine astfel de situaţii în echipa pe care o conducea. Oricând, mai cu seamă după câteva pahare, poliţiştii s-ar fi putut simţi ademeniţi de agenta Simona aşa cum, de altfel, li se mai întâmplase.

Comisarul pregăti o comisie, alcătuită din agenţii Virgil şi Tudose, el urmând să prezideze. Fu chemată şi Simona. După ce aceasta le făcu colegilor o cafea, o invitară să ia loc. Comisarul Gherasim începu testarea subalternei:

– Agent Simona, eşti frumoasă?

– Domnule comisar!

– Ha, ha! Eşti cinstită?

– Domnule comisar!…

– Atunci, dacă eşti frumoasă şi cinstită, nu lăsa cinstea să stea la sfat cu frumuseţea!

– Domnule comisar!…

– Fiindcă puterea frumuseţii e mai curând în stare să facă o codoaşă din nevinovăţie, decât nevinovăţia să facă frumuseţea să-i semene. Pe scurt, du-te la mănăstire!

– Domnule comisar!…

Din fericire, agenţii Virgil şi Tudose interveniră, propunând ca agenta Simona să nu ia calea monahismului, ci doar să dea o declaraţie că nu a fost şi nu va fi hărţuită sexual. Evident, nu se vor considera hărţuire sexuală glumele făcute la beţie.

.

Recomandări: Mirela Pete, Daurel, Vienela.

Nostalghia

32 comentarii

city_68826500

Anul abia începuse, astfel că cel mai potrivit ne păru să ne strângem în Dinar, cum de altfel o făceam în fiecare lună a anului. Însă, acum atmosfera era una aparte, cu ferestruicile ce lăsau lumina aurie să pătrundă în fuioare, ca o invitaţie către alt tărâm. Poate doar Octombrie mai aduce parfumuri ce amintesc de vremurile apuse şi, într-o măsură, ne scoate din ternul atotprezent.

Pe la al doilea coniac, domnul plutonier-major Onici îşi aminti de zilele frumoase de odinioară:

– Într-un Octombrie, mă întorceam către casă. Copacii alcătuiau ca un tunel, lăsând doar ici-colo lumina aurie să răzbată printre frunze, iar la capătul străzii se vedea maidanul albastru, ce mă aştepta plin de miresme…

– Era albastru din pricina perspectivei… – presupuse Caius.

– Era albastru că aşa trebuia să fie! – se burzului Onici. Tu te-ai născut între betoane, habar n-ai cum era oraşul altă dată!…

– Am mai auzit…

– Ai auzit! Trebuie să-l vezi, să-l adulmeci, să-l guşti, să-l pipăi, să-l auzi aşa cum vorbeşte el, nu cum ţi-l povestesc alţii! Chiar eu, acum, denaturez. Poţi cuprinde în cuvinte miile de arome ale zăpezilor de atunci? Şi chiar dacă ai putea, ce-ar pricepe unul care aproape nici nu mai vede zăpadă? Sau mai poţi reînvia cinematograful Victoria? Zic de ăla de pe colţ, nu rahatul ăsta nou preschimbat în bar. Sala era pe jos cu scânduri frecate cu motorină, iar în curte era un closet sordid, iarba până la piept, iar în iarbă două camioane uitate de Dumnezeu, despre care credeam că vor fi acolo veşnic. Filmele se schimbau lunea şi joia. M-am prins, după o vreme, că joi dimineaţă apare mereu afişul nou. Era un panou cu programul de azi, unul cu programul viitor, iar în subsolul celui de-al doilea panou avea şi rubrica în curând. Şi, fireşte, pozele din filme. Într-o noapte de miercuri spre joi, dornic şi să simt pulsul oraşului, dar atras mai ales de afişe, am şters-o de-acasă pe fereastră şi-am mers până-n Piaţa Bălcescu – pe atunci, încă-i mai ziceau toţi Lahovary – şi, din staţia de tramvai, am văzut cum se schimbă afişele, pe la două dimineaţa. Am avut şi satisfacţia descoperitorului, dar şi decepţia unuia care-a risipit vraja mistică, din pricina curiozităţii sale maladive… Apoi, pe atunci toţi purtau ciorapi supraelastici şi, vara, sandale, iar baie se făcea numai sâmbăta, mai ales de către domni. Asta făcea ca, la reprezentaţia de vineri seara, să plutească în sală un miros inconfundabil…

– Şi erau filme bune? – întrebă Caius, intrat oarecum în atmosferă.

– Numai filme bune! – exageră plutonierul. Tot al patrulea film era unul rusesc! Dar, şi celelalte erau faine… Apoi, toamna se deschidea mustăria în mijlocul pieţii, venea Ziua Recoltei, la stadion… De Sfântul Nicolae, la Alimentara din colţ apăreau pungi cu figurine de ciocolată în celofan roşu. Nu poţi găsi cuvinte să descrii bucuria care ne cuprindea! Mai cu seamă când, în zori, găseai în fereastră o pungă asemenea, pusă acolo de nu se ştie cine…

– Păi, n-o puneau părinţii? – expuse Caius o ipoteză.

– Da’ ce? Eu aveam părinţi somnambuli? N-auzi că seara nu era acolo şi până-n zori apărea între geamuri, una exact ca cele de la Alimentara?… Despre Crăciun nici nu are rost să mai vorbesc! Unde s-ar fi pomenit făcături de plastic ori beculeţe electrice, de zici că-i discotecă, nu Naşterea Domnului?! Odată, am primit o mitralieră. A doua zi se nimerise să fie duminică şi-am mers cu grupa mare la muzeu. Bineînţeles că mi-am luat şi mitraliera, deşi mai primisem şi-o rachetă care scotea scântei. N-am fost un caz singular, fiecare aducându-şi cadoul cel mai de preţ. În plus, soarele strălucea peste zăpada proaspătă… Dar, sunt oare cuvinte pe lumea asta care să poată descrie anii de atunci? Azi, se îmbuibă toţi cu pop corn şi hamburgeri, beau sucuri fetide, fumează acelaşi gudron, indiferent cum s-ar numi… Prin ’64 nici televizoare nu prea erau, iar dacă trecea câte-o maşină ne uitam toţi ca la nu ştiu ce minune… Acum, te plimbi prin Timişoara şi-i cam ca în Copenhaga… S-a dus dracului tot! Eu nu votez niciodată la locale, că toţi promit că vor face şi vor drege! Şi-mi spun: Dacă se vor ţine de cuvânt? Eu vreau un primar care să-şi ia banii şi să aştepte cuminte să-i crească barba! Te-am ales, ce mai vrei? Nu veni tu acum să-mi scociorăşti oraşul! Lasă-mi, dom’le, macadamul, lasă-mi pădurea, lasă-mi maidanul, igrasia, motorina, nu schimba nimic!…

– Ei, nu te poţi opune schimbării! – observă Caius.

Domnul plutonier păru pe punctul să răbufnească, însă făcu doar un gest a lehamite din mână.

– Cine ştie? Poate cei născuţi acum văd lumea altfel. O fi fost din pricina vârstei… Până pe la treizeci de ani, încă mai puteam să mă bucur, fie de salcâmi, fie să văd gândacii Domnului şi să păşesc cu grijă, într-un dans complicat, ca să nu-i calc… Apoi, sufletul se usucă şi nu te mai bucură nimic. Măcar că, atunci, orele abia se târau, fiecare minut îşi avea poezia lui. Acum, timpul goneşte de nici nu ştii când s-au dus anii, dar îl umplem cu nimicuri şi cu satisfacţii minore. Şi chiar dacă cei de azi încă mai pot să se bucure – de altfel, le-o şi doresc! -, curând vor vedea cum figurile din jurul lor, pe care le credeau veşnice, încep să dispară, apoi li se vor rări şi colegii de clasă, se vor pomeni într-o lume schimonosită, în care probabil vei merge cu elicopterul sau naiba ştie ce-o să mai inventeze ăştia, iar sufletele li se vor posomorî treptat…

.

Recomandări: Mirela Pete, Luiza Daneliuc, Carmen, Cora Bogdan, Dan Văideanu, Primadona, Liviu Vacariu, Nono, Diana, Zina, Baghi, Al2lea, Gabriela Ilieş, Cleo, Adina Colţea, Matilda, Ela Roseni, Violeta.

Petrecerea

35 comentarii

vin-rosu-demidulce-299479

Sunt sătul să-mi fac Revelionul prin occident, ca şi de destinaţiile exotice! Totuşi, nici nu era cu putinţă doar să zac!

„E ora nouă!” – îmi trecu prin minte, văzând solzi cum plutesc pe-afară. Precum ghidat de un ceasornic, Mirel de la mansardă îşi scoate zilnic capul pe fereastră la nouă fix şi se scutură de mătreaţă. O vreme, m-a iritat aceasta, apoi mi-am zis că-i bine să fie punctat un moment al zilei, iar pe 16 decembrie mi-a dat ideea:

– Să aleg un loc inedit!

Ştiu, e Revelion la Operă, la restaurante ori prin hale, dar niciodată n-am săvârşit trecerea dintre ani într-un birt sordid

Citii atent oferta, primită alături de alte pliante:

 

„Care vrei ieftin şi bun, veniţi la cafe-bar Sombrero. Muzică pe cele mai tari canale, Zeus TV şi VH1! Cu numai 70 lei, primeşti:

– 300 ml băutură tip coniac, patru feluri, îţi alegi denumirea.

– 300 ml băutură tip votcă.

– trei halbe de bere Ursus.

– seminţe, care să nu dai cojile pe jos!

– saleuri.

– două surprize, din care una e că scrumierele au fost golite în prealabil!

– participanţii sunt rugaţi să deschidă uşa din când în când, ca să iasă fumul!

– dacă nu-ţi ajunge, poţi să-ţi aduci şi de-acasă!”

 

– E perfect! – exclamai şi mi-am rezervat loc încă din aceeaşi zi.

Acum, că totul a trecut, pot spune că n-am ales greşit. Poate, puţin, era supărător să tot ieşi în curte ca să mergi la closet.

.

Recomandări: Ela Roseni, Gabriela Ilieş, Nono, Maminineta.