Ziua naţională

Chiar din zori ne-am vorbit, împreună cu Caius şi cu domnul plutonier-major Onici, că se cuvine s-o luăm din vreme cu manifestarea simţămintelor de profund patriotism ce ne animă şi să mergem la Sabres încă de azi, în ajun de 1 Decembrie.

Comandarăm un platou vânătoresc şi unul pescăresc, cu precizarea să fie de fiţe, ca să rămânem plăcut surprinşi.

– Şi de băut? – dori să mai afle ospătarul.

– Şi de băut – confirmarăm.

– Da, da’ ce? – insistă băiatul.

– Lichior de mentă – îl ironiză domnul plutonier. Aduci Chateau le Puy din 1973 la vânat şi Beaujolais Blanc din 1961 la platoul marin!

– Câte-o sticlă?

– Da, de persoană – precizarăm. După, mai vedem… Înainte, adu câte-un Chabanneau de opt ani.

Tocmai sosi coniacul când în local intră şi Aurel.

– Salut! Ce mai faci tu, măi, Aurele? – îl întâmpină domnul Onici. Ia loc…

– Am ieşit să sărbătoresc, după datină – explică acela. Ce beţi?

– Vinars Mioriţa – răspunserăm noi, prudent. Ne-am zis că, fiind mâine ziua naţională, se cuvine să…

– Da, iau şi eu tot din ăsta! Dar, aş fi luat şi-un homar…

– Homar de ziua naţională? – ne minunarăm. Da’ ce, e 14 iulie? Se cuvine să luăm ceva tradiţional românesc!

– Chiar! – admise Aurel, care purta şi-un steguleţ tricolor, fluturându-l din vreme-n vreme. Dar, ce ne-ar caracteriza mai bine?

Cum colegii mă priviră, cerându-mi ajutorul, improvizai:

– Ar merge nişte mici, apoi o mămăligă cu brânză. Şi, pe lângă, bere Timişoreana şi-o Busuioacă de Bohotin.

Din fericire, Aurel merse pe mâna noastră, chiar dacă mai târziu ne privi platourile oarecum descumpănit.

– Tu eşti mai patriot! – îl încurajarăm.

Pentru a sublinia specificul naţional, aduserăm trupa lui Jordi Savall să cânte din culegerea de muzică orientală a lui Dimitrie Cantemir.

– Fain! Un fel de manele… – aprecie Aurel.

Înainte de desert, merserăm la closet, lăsându-l pe Aurel să se îmbibe de tradiţia patriei noastre, constatând că a luat ţeapă şi că trebuie să achite tot, inclusiv onorariul muzicienilor. Cu economiile astfel realizate, am decis să continuăm praznicul la Dinar.

.

Recomandări: Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Napocel.

Ohne Worte

.

Recomandări: Clipe de Cluj, Colţul cu muzică, Gabriela Elena, Iulia Radu, Lili, Mirela Pete, Ragnar, Rokssana, Shayna, Simion Cristian, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Oglinda fermecată şi roberta

roberta avea relaţii tot mai tensionate cu oglinda, şi aceasta nu atât din cauză că aceea era fermecată, ci datorită modului ireverenţios în care i se adresa. De ani buni n-o mai întreba cine-i cea mai frumoasă din ţară? – anticipând un răspuns de genul:

– Aceasta-i o curiozitate maladivă! Ţara-i plină de tipe faine, dar, cum n-ai nicio legătură cu ele, nu văd cu ce te-ai folosi dacă ţi-aş înşira câteva nume. Poftim, dacă vrei: Ileana Moroşan, Ramona Ionescu, Elena Vlad, Cipriana Biriş…

Sătulă de astfel de pomelnice, roberta coborî ştacheta, dorindu-se măcar în partid pe o poziţie mai acătării.

– Spune-mi – îşi abordă oglinda într-o zi – care-i cea mai faină tipă din partid.

Oglinda îşi drese glasul, ca stânjenită de întrebare, apoi răspunse, căci vraja o obliga la aceasta, lăsându-i însă o mare libertate în opinii.

– Păi, la voi toate-s naşpeturi! Totuşi, dacă eşti suficient de beat, monica ar merge… Cel puţin, nu are guşă, nu-i atârnă ţâţele până-n buric, nu-i îngălată…

– Destul! – tună roberta.

Pe dată o chemă pe baba Boanţa, îi plăti generos şi-i spuse să facă ce-o şti ca s-o scape de monica. Baba apelă la procurorul Georgescu şi-o îmbulină pe rivală cu un dosar penal, ceva în legătură cu nişte scânduri preţăluite cu asupra de măsură. Poporul, aflând aceasta, chefui trei zile.

roberta se ferchezui apoi, îşi dădu vreo cinci ocale de sulimanuri şi-şi cercetă din nou oglinda:

– Ei, amu cum stăm?

– Mai bine, dar a rămas raluca. Orice s-ar zice, n-are celulită, nici hemoroizi, socoteşte binişor şi, în pofida naşterii, şi-a păstrat…

– Nu mă interesează ce şi-a păstrat! – o întrerupse femeia şi trimise după baba Boanţa.

Luându-şi tainul, baba făcu ce făcu şi-o zburătăci pe raluca prin emisfera sudică, unde boli rare se alipiră de muiere, aşa încât căzu în zăcare, poporul chefuind de astă dată şase zile încheiate.

– Mna? Ce mai zici? – întrebă roberta, mai încrezătoare de astă dată.

– Hmmm! Pentru omul disperat, ar mai fi elena. Carnatele se ţin un pic mai bine pe ea, n-are eczemă, ştie să dea cu mopul, călăreşte, suflă-n fluier…

Baba Boanţa avu din nou de lucru şi, preschimbându-se într-un taximetrist, o abandonă pe elena într-un spaţiu verde din Colentina, unde doisprezece boschetari îşi făcură mendrele cu dânsa, neavând tocmai atunci ce bea. Cum femeia dispăru mai apoi, poporul chefui de astă dată nouă zile încheiate.

– Acum, care-i cea mai faină din partid? – întrebă roberta, în pragul disperării.

– Ar mai fi – zise oglinda -, da’ mă gândesc şi la poporul ăsta… Cât crezi că-şi mai poate permite să chefuiască?

.

Recomandări: Dana Pătrănoiu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Simion Cristian.

În tren

Foto: Mircea pescaru’

.

Deoarece s-a interzis fumatul în trenuri, mă plictiseam. Singură perspectiva unui drum tern îmi rânjea hâd. Aveam la mine o sticlă de coniac şi-o carte, însă mi-aş fi dorit o călătorie mai interesantă. Mă concentrai asupra colegei de compartiment. Bust generos, mâini relativ îngrijite şi pantaloni dintr-o stofă modestă. „Asta e, n-am de ales!” – îmi spusei, scotocindu-mi mintea după o replică cât de cât interesantă.

– De unde sunteţi de loc? – găsii soluţia.

– Din Dăbuleni – răspunse jovial, semn că am ales bine prima întrebare.

Cum despre Dăbuleni nu ştiu aproape nimic, decât că e undeva prin Dolj, continuai ezitant:

– Dăbuleni-Dolj?

„Să vadă că ştiu…”

– Nu, Dăbuleni-Ontario – glumi fata.

„Dacă întreb câţi locuitori are localitatea, arăt că-s neinformat. S-o dau pe vreme, e vetust!” – îmi trecu fulgerător prin minte, apoi îmi amintii de lubeniţe. Riscai:

– Şi nu-mi arăţi şi mie lubeniţele?

Tânăra chicoti, semn că probabil m-a înţeles greşit, apoi acceptă să mi le-arate, însă numai puţin.

Restul călătoriei nu m-am mai plictisit chiar în aşa hal cum estimasem iniţial că o voi face, iar în Craiova m-am temut să nu mai vină în compartiment şi alţi călători.

.

Recomandări: Lecturi recenzate, Paul G. Sandu, Rokssana, Theodora Marinescu.

Concerto grosso

Ziua era mohorâtă, dar părea liniştită, astfel că am ales să audiez Il ritorno d’Ullise in patria de Monteverdi. Începuse actul al II-lea când Nataşa îmi dinamită reveria:

– Tata, nu-mi pui Concerto grosso de Vivaldi? Ăla-n Re major…

– Păi, tocmai cânta Monteverdi. În plus, îi zice Concerto grosso a 10 strumenti, RV 562a

– Da, RV 562!…

– Dar, Concerto grosso nu-i pentru pisici, e prea dansant! Iarăşi te urci pe toate dulapurile…

– Nu, că nu mă urc, stau pe calorifer. Şi nu mai cer nici Whiskas, până diseară!

Ce să fi făcut? I l-am pus, până la urmă, ca să nu răstoarne casa!

.

Recomandări: Androxa, Lili, Michaela, Mirela Pete, Orry, Ragnar, Răzvan Cătălin Rinder, Rokssana, Simion Cristian, Theodora Marinescu, Tu1074, Zinaida.

Contribuţie

Probabil decis să reformeze clasa politică, domnul Mircea Geoană se afla într-un impas.

– Ce semn electoral mi s-ar potrivi? – mă întrebă.

– Lubeniţa, evident! Votaţi lubeniţa sună mişto…

– Dar, prin Moldova, mulţi nici nu ştiu că aşa-i zice… – obiectă distinsul om politic.

– Păi, oricum n-ai tu treabă cu ăia!

După alte câteva argumente, păru convins.

– Şi cum să-i zic noii formaţiuni politice?

– Spune-i PSD-L – improvizai.

– De la ce?

– Păi, P de la Partid, D de la Dăbuleni şi L de la Lubeniţă.

– Şi S?

– Nu ştiu, dă bine-n context… – explicai, gândindu-mă la sifilis. Sediu aveţi?

– Încă nu, dar a promis primul om în stat că rezolvă.

– Atunci, e bine! Dă şi tu un coniac, să mă apuc să-ţi fac programul!… Şi să-ţi iei din timp minute la Dan Diaconescu, pentru promovare!

.

Recomandări: Colţul cu muzică, Gabriela Savitsky, Lili, Ragnar, Rokssana, Shayna, Simion Cristian, Teo Negură, Theodora Marinescu, Ulise.

Caius şi Isolda

Poate că Isolda nu era tocmai cea mai frumoasă femeie din lume, încă aceasta abia dacă se observa. Ea ştia foarte bine ce-şi doresc bărbaţii de la o femeie: să nu aibă tatuaje, belciuge, exces de farduri şi să nu pută. La acestea, noi am mai adăuga şi capacitatea de-a putea mima interesul faţă de logoreea partenerului.

Fără a fi vreun Adonis, Caius este la rândul său un bărbat plăcut. Instinctiv, el s-a apropiat de idealul masculin, neavând tatuaje ori tunsură de papagal. În plus, e tare-n vezică, astfel că nu se întoarce, de la birt, pişat pe el.

În ciuda potrivirii evidente, între Caius şi Isolda nu s-a înfiripat nimic. Veacurile interpuse între ei au făcut ca o mai mult decât probabilă poveste de iubire să sfârşească înainte de-a începe, având doar perspective eshatologice.

.

Recomandări: Abisuri, Aurora Georgescu, Coolnewz, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Iulia Radu, Nicu Scutaru, Perspective, Răzvan Cătălin Rinder, Rokssana, Theodora Marinescu.

Romandria

Viaţa mea ar fi putut s-o ia pe tobogan, dacă nu apărea figura providenţială a agentului Tudose. Era o dimineaţă de noiembrie când am părăsit Sabres, într-o stare de trezie incertă. Cu alte cuvinte, eram beat mangă, lucru justificat de cele două sticle de coniac consumate.

Deşi până acasă aş fi avut de parcurs doar vreo două sute de metri, mă cuprinse lenea şi luai o maşină. Văzându-mă la volan, mi-am zis că-i păcat să merg doar cât o aruncătură de praştie, şi demarai către Bucureşti, cu scopul de-a mai bea ceva.

Tocmai se lumina de ziuă când am ajuns în Filiaşi, localitate în care toată buna mea reputaţie se putea aneantiza, deoarece am lovit un domn tocmai pe trecerea de pietoni. Curând, de autoturism se apropie chipul luminos al agentului Tudose.

– Bună dimineaţa! Mă numesc agent Tudose Virgil, de la Poliţia rutieră Dolj. Ce-aţi consumat?

– Coniac Martell – răspunsei, iar agentul înghiţi în sec.

– Vechi?

– De opt ani.

– Mult?

– Circa două sticle. Da’ i-am mai dat şi cu bere…

– De când şofaţi?

– De pe la trei dimineaţa…

– Nu, întrebam de când aveţi permis…

– Păi, n-am permis.

Agentul păru uşor descumpănit.

– Sunteţi proprietarul autoturismului?

– Pe moment, da.

– Şi cine vi l-a dat, ştiind că nu aveţi permis şi văzându-vă în stare avansată de ebrietate?

– Nu m-a văzut. De fapt, nici nu cred că ştie că i-am luat maşina. Era în apropiere de restaurant…

– Aşadar, autoturismul este furat?

– Evident!

– Vă cunoşteaţi cu victima?

– Care victimă? Domnul de pe zebră?

– Da.

– Nu, de unde să-l ştiu?

– Păi, dumnealui e preşedintele filialei locale a pd-l, e destul de cunoscut… Dacă era de-al nostru, de la USL, ar fi trebuit să vă reţin! Dar, chiar şi aşa… Dumneavoastră păreţi a nu prea respecta legile.

– Nu prea, asta-i adevărat! – confirmai.

– De ce nu respectaţi Legea?

– Fiindcă sunt un om corupt. Fac şi evaziune fiscală…

– Daaa? Păi, şi eu sunt corupt! Nu eram, da’ ne-au tăiat 25% şi sporurile…

– Firesc! – aprobai. Atunci, cu o mie de euro, puteţi întocmi raport că persoana s-a aruncat înaintea autoturismului?

– Păi, nu prea s-a aruncat! Ce-i drept, nici nu s-a asigurat…

– Două mii?

– Trei! Şi bem împreună un Martell la benzinărie.

– Dar, victima… mai respiră? – îmi adusei aminte.

– Deocamdată. Da’ până vin ăia de la SMURD, slabe speranţe! Mai face şi părintele Ilarie un ban cinstit…

Urmă o şuetă nostimă, chiar dacă idealul meu în viaţă nu este să beau în Filiaşi. De atunci, l-am revăzut pe Tudose în câteva rânduri, şi de fiecare dată mi-am arătat recunoştinţa cinstindu-l cu un păhăruţ.

.

Recomandări: Coolnewz, Gabi123, Gabriela Savitsky, Rokssana.

La ţel

Cum azi e fără cuvinte, putem să ne culcăm la loc…

.

Recomandări: Aurora Georgescu, Colţul cu muzică, Dana Pătrănoiu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Lili, Mirela Pete, Rokssana, Shayna, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Ceramica neagră de Marginea

Cand ajungi in Marginea, pe drumul ce vine dinspre Rădăuți, ești întâmpinat de voie bună, de oameni harnici și săritori. Vecinii dinspre vest, se mândresc cu una dintre perlele arhitecturale ale strămoșilor noștri, Mănăstirea Sucevița. Chiar dacă între cele două localități nu există nici măcar 100 de metri, mărginenii s-au obișnuit cu miile de călători care le calcă pragul în căutare de frumos. Atunci când sunt întrebați de mănăstirile din Marginea sătenii le răspund acestora că ei nu au mănăstiri celebre, dar au o ceramică unicat, vestită în întreaga lume.

Dacă turistul obosit alege să se oprească în Marginea, va constata cu surprindere că nu există decât puține pensiuni sau hoteluri în localitate, dar acest lucru va trece curând în adâncul uitării atunci când va vedea că orice mărginean va fi extrem de bucuros să-l primească ca oaspete. Ceramica de Marginea este absolut senzațională, iar acest lucru va fi pentru orice musafir al satului un adevăr incontestabil. Chiar dacă turistul va fi cazat în Marginea sau în multitudinea de pensiuni din Sucevița el va putea să facă o excusie de o zi pentru a vedea minunile naturale reprezentate de Pietrele Muierii. Totodată, iubitorii naturii vor găsi multe și neasemuite frumuseți în inima obcinelor Bucovinei, acolo unde Marginea are un statut special.

Dacă la început, Marginea și-a luat numele de la așezarea sa la poalele pădurii, astăzi Marginea reprezinta inima unui comerț activ datorat ceramicii sale. Astăzi, mărginenii reprezintă un motiv de mândrie pentru orice bucovinean.

Turistul trebuie să știe că în afară de centrul satului unde comerțul cu ceramică este în floare, mai există multe familii de olari, și, ca de obicei, poveștile, amintirile și tradițiile pe care le dau bunicii nepoților lor sunt niște nestemate ce merită aflate. Călătorul trebuie să caute, să aibă răbdare, să discute cu bătrânii și va constata că pe măsură ce trece timpul ca cele mai minunate lucruri se află în sufletele și mințile mărginenilor.

Dacă astăzi orășenii fug de stresul și aglomerația vieții de acasă, ei pot găsi în mijlocul Bucovinei o hrană naturală și sănătoasă atât pentru suflet cât și pentru corp. A ajunge la Marginea este extrem de ușor șiaceasta  este o oprire obligatorie pentru oricine vine să viziteze Bucovina.

În Marginea au poposit toţi voievozii Moldovei, după cum o dovedesc unele toponime, deşi înscrisurile, atât de rare la români, îi menţionează doar pe Movileşti, ba chiar şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au poposit şi în Marginea, în anul 1612, când au fost strămutate, de la Suceava, la Suceviţa, de către mitropolitul Anastasie Crimca, de frica unei noi invazii cazace, dar tot aici au poposit şi oştiri vrăjmaşe, ba polone sau cazace (în 1610, 1615, 1695 ), ba ruseşti (în 1711, 1915 şi 1944 ).

În Marginea s-a născut, în 1784, şi s-a săvârşit, în 1816, legendarul haiduc Ioan Darie, spânzurat, pe Dealul Edrei, din capătul imaşului satului, pe urmele lui păşind, ca luptător împotriva bolşevismului, ultimul „haiduc modern al Bucovinei”, Vladimir Macoviciuc, ucis la Vicovul de Jos, în 7 iulie 1947.

Prin Marginea a trecut, în 1808 şi 1810, ca însoţitor al arhiducilor Ludovic şi, respectiv, Rainer, pictorul silezian Franz Jaschke, primul acuarelist care a pictat în Bucovina, inclusiv o mărgineancă.

Prin Marginea a trecut, în 1817, când a vizitat Bucovina, împăratul Francisc I, iar tragicul prinţ austriac de coroană Rudolf, victimă misterioasă a viitoarei tragedii de la Mayerling, a trecut prin Marginea sâmbătă şi duminică, 9 iulie şi, respectiv, 10 iulie 1887.

De-a lungul anilor ultimelor decenii, datorită atelierului celebrei ceramici negre de tip Kutty, au poposit în Marginea mii de oameni, turişti şi iubitori de artă de pe toate continentele pământului. Au sosit ca oaspeţi şefi de state, personalităţi culturale, înalţi prelaţi, care au privit cu admiraţie minunile executate în atelierele de ceramică de aici.