Miercurea cu aceeaşi mâţă leşinată

51 comentarii

.

Recomandări: Anacondele, Carmen, Dana PătrănoiuEla RoseniFewstuff, Rokssana.

Anunțuri

29 Februarie

15 comentarii

Foto: Mircea Ordean

.

Domnul Cornel lovea înciudat cu bastonul în caldarâm şi, ocazional, explica trecătorilor doritori să-l asculte:

– 29 Februarie? Ăsta-i 29 Februarie? Cu zăpada de trei degete? Unde s-ar fi pomenit, în anii ’60, aşa ceva? Deja ieşeam toţi numai în sacou…

Dacă cei mai mulţi ridicau din umeri şi-şi vedeau de drum, se mai găseau şi persoane dispuse să dezvolte o conversaţie:

– Ce să-i faci? Clima, nu te poţi opune!

– Nu poţi! – izbucnea domnul Cornel. Da’ scandinavii cum pot? Însă noi, în loc să facem spionaj, ca să mai aducem ceva idei de ultimă generaţie, ori să pornim războaie de cucerire, ca să avem scandinavi să-i punem la muncă, ne gândim doar cum s-o ştergem din ţară!

– Păi, asta e! – constata, de obicei, interlocutorul. Poate, dacă se schimbă polii, o să avem o climă mai favorabilă…

– Bine că stăm acum şi aşteptăm să se schimbe polii! – răcnea Cornel, ajuns pe culmile disperării. Măcar o grevă generală dacă am face!… Sau să ieşim toţi în Piaţa Universităţii!…

.

Recomandări: Fewstuff, Gabi123, Lili, Mirela Pete.

Orizonturi noi

23 comentarii

Flori de nalbă, pictură de Elena Niculescu

.

Cum Statul se reformase, simţii şi eu nevoia s-o fac. Cititori se mai găseau, adevărat, însă-şi pierduseră deprinderea de-a sări cu banul, astfel că alesei să mă desfăt singur cu cele pe care le-aş putea scrie şi să mă dedic într-un alt mod semenilor. Ocupaţia de paramedic mi se păru a fi cea mai potrivită, recomandându-mă către aceasta o bună cunoaştere a naturii umane.

Curând, formai cu Simona o echipă sudată, uneori cam prea sudată, căci prinsese obiceiul să mă caute prin birturi.

– Da! – răspundea colega la telefon. Mda, să zicem… – apoi, încet, către mine: Cică, dacă suntem Spitalul?  A plătit CAS-ul?… Aia am înţeles, că se simte rău, eu am întrebat altceva!  Cum se numeşte? Elvis Lingurar? Da, bine! Nu-i nevoie să ne spui adresa, îl găsim noi…

Mă prinsei că-i o alarmă falsă, fiind vorba despre o persoană care solicită serviciile unui paramedic fără a-şi fi achitat obligaţiile minimale.

– Dumnezeu să-l ierte! – zisei, totuşi, căci nu mă durea gura.

Către prânz, se ivi un caz serios, mai cu seamă că începusem a căuta un pretext de-a ieşi pe teren. Domnul Damian reclama dureri abdominale atroce. În zece minute mă aflam la adresa indicată.

– O, încă sunteţi bine, dacă aţi putut să deschideţi! – observai. Computerul merge? – întrebai ceva mai târziu, ajuns în salon.

– Merge – gemu domnul Damian.

– Mă uit puţin, poate mi-a mai comentat cineva pe blog…

Din fericire, bolnavul avea pe balcon şi-un bar destul de bine garnisit, din care alesei o sticlă de Martell, apoi întrebai din priviri unde-aş putea găsi un pahar şi-o scrumieră. Bolnavul îmi indică cu mâna un traseu vag, însă mă descurcai.

– Ar putea să fie ulcer – spusei după un timp, căci nu se cuvenea să-mi ignor cu totul amfitrionul. N-aţi încercat cu ceaiuri?

– Ce ceaiuri?

– Nu ştiu. Medicinale! Nu aveţi prin casă?

Domnul făcu un alt gest, cam cu sensul: „Şi dacă aş avea, cine să ne facă? Că dumneata…”

Cam cu strângere de inimă, îi pusei şi lui puţin coniac.

– Credeţi că ajută? – întrebă.

– N-are ce să strice! Copii aveţi?

– Nu.

– Pisică?

– Nici. Am avut un pudel, acum câţiva ani…

Nu-l mai ascultai, căci mă irită iubitorii de canide. În plus, pe FB tocmai începuse o polemică savuroasă, astfel că intervenii dându-le câte-o muie de bun simţ lui jack leningrad şi johnson reloaded. Chiar şi gazda se amuză auzind ce le-am scris şi ce tâmpenii răspundeau aceia. Astfel, îi readusei buna dispoziţie unui om aflat pe punctul de-a păşi către noi orizonturi.

– Oare ce-o fi dincolo? – întrebă la un moment dat, cam fără legătură cu discuţiile mele de pe net.

– Dacă ar fi să ne facem din aceasta o curiozitate, cred că dumneata ţi-o vei satisface primul – răspunsei, anticipând destul de exact cele ce vor urma.

La ora 16 şi douăzeci de minute, consemnai ieşirea domnului Damian din sistem, după care mai luai de prin casă unele flecuşteţe cu valoare sentimentală.

.

Recomandări: Anacondele, Gabi123, Lili, Mirela Pete, Rokssana.

Zefiro torna

23 comentarii

Nu trebuia să fii cine ştie ce psiholog ca să observi că Tudose este abătut şi că viaţa, cu toate măruntele sale detalii, încetă să mai prezinte vreun sens pentru el.

– Ce ai? – îl întrebarăm, într-un moment în care ne lipseau alte subiecte.

– Constanţa… – sintetiză, adăugând mai apoi: E misogină. Eram cu Raluca la Sabres, am luat Dry Muscat de Jidvei şi aşteptam platoul cu peşte, când deodată apare Constanţa şi-ncepe să facă circ, numai pentru motivul că Raluca este femeie. Şi cânta Zefiro torna, ar fi trebuit s-o înalţe!…

– Cine cânta, Nuria? – dori să afle domnul plutonier-major Onici.

– Da, Nuria – răspunse Tudose, însă nici măcar acest amănunt nu-i mai stârnea entuziasmul.

– La mine-i mai rău! – interveni Marcel. Teodora e nu doar misogină, ci şi antisemită!…

– Te-a prins cu Iudith? – păru domnul plutonier a intui ceva.

– Da, tot la Sabres.

– Şi cânta tot Zefiro torna? – mai dori plutonierul să afle.

– Nu, altceva.

.

Recomandări: Anacondele, Blonda Ironică, Ela Roseni, Fewstuff, Filumenista, Florina, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Link-Ping, Mirela Pete.

De Dragobete

37 comentarii

Dacă întotdeauna există motive ca să mergi în Dinar, astăzi aveam o motivaţie în plus. În ajun de Dragobete, domnul deputat Marius Dugulescu socoti cuviincios să mă felicite!

– Ştiţi că azi e Dragobetele? – îi întrebai pe camarazii deja ajunşi, în loc de răspuns la salut.

– Adică? – făcu Caius.

– Un fel de sărbătoare – improvizai. De fapt, nu un fel, unii chiar sărbătoresc. E ceva cu apropierea primăverii, presupun.

După ce-mi sosi un coniac, abordai miezul chestiunii:

–         Fiţi atenţi ce-mi scrie deputatul Dugulescu! Stimate domnule…

Ajuns aici, arătai tuturor cartonul cu urări, ca să se convingă că e trecut numele meu, apoi continuai:

Sărbătoarea Dragobetelui îmi oferă deosebita onoare de a vă transmite din toată inima cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi pace…

– Face aluzie la situaţia din Iran – interveni Raul.

– Ce Iran? – mă enervai. Dă-o dracului de situaţie din Iran! Important e altceva, cum îmi scrie mie un deputat! Deosebita onoare, din toată inima

– Şi l-au votat atâţia! – punctă Marcel.

– Vedeţi? – simţii nevoia să accentuez. Mai departe zice aşa: Fie ca bunul Dumnezeu să vă împlinească toate dorinţele şi să vă dăruiască mulţi ani fericiţi alături de cei dragi. Cu deosebită consideraţie şi aleasă preţuire, deputat Dugulescu Marius.

– Pârţ! – făcu Tudose. Nu-i nicio deosebită consideraţie! E doar cu aleasă preţuire, că am primit şi eu…

Am izbucnit, atrăgându-i atenţia individului că a primit o felicitare similară doar datorită faptului că mă cunoaşte pe mine şi, de aceea, textul lui era mai scurt.

– Hai, arată felicitarea ta – mă înfruntă Tudose -, să vedem unde scrie cu deosebită consideraţie!

– N-am chef! – i-o retezai, plecând apoi către Sabres, unde-o impresionai pe Irina cu aceeaşi felicitare.

.

Recomandări: Anacondele, Gabriela Savitsky, Imagini, Mirela Pete, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel.

Sushi

28 comentarii

Pornind de la ideea că în viaţa reală găseşti la fel de multe curve ca şi în spaţiul virtual, Tudose porni la agăţat, mânat în bună măsură de imboldurile josnice ce-i dădeau ghes. Astfel o cunoscu pe Xandra şi, ca preambul, o duse la restaurantul japonez, inspirat şi de-un videoclip în care văzuse sushi, însă nu foarte clar.

Fiind serviţi în bătaie de joc, cei doi încremeniră cu feţele posomorâte înaintea platoului. Dacă ar fi fost într-un local românesc, încremenirea lor ar fi putut rămâne eternă, însă orientalilor li s-a părut a fi ceva în neregulă şi au venit să se intereseze.

– Ce nu-i bine?

– Ce e bine? – ripostă Tudose. Nu avem tacâmuri, nu aţi adus pâine şi niciun fel de salată lângă! Apoi, berea este o porcărie!

Ca să nu lungească discuţia, ospătarii procurară de la un local din apropiere pâine şi gogonele, găsiră cine ştie pe unde bere Ursus şi aduseră furculiţe. Cei doi putură mânca sushi, dar nu le-a plăcut, aşa că se axară mai mult pe gogonele.

Ziua continuă în alt loc dar sub acelaşi spectru sordid, însă înaintea lui Tudose japonezii s-au discreditat.

.

Recomandări: Blonda Ironică, Daurel, Gabriela Elena, Gabriela Raza, Imagini, Rokssana, Schtiel.

Spleen

34 comentarii

Chiar dacă ziua de miercuri era una destul de uşoară, cu doar două ore, doamna Damian nu avea niciun chef. Completă în condică, conform planificării, Iarna – V. Alecsandri, dar îşi propuse să toace timpul cumva, urmând să dea poezia ca temă pentru acasă.

Ora cu a VI-a A trecu destul de uşor, astfel că la clasa paralelă recurse la aceeaşi strategie:

– Astăzi, o să vă rog să spuneţi ce vă doriţi să deveniţi când veţi fi mari. Dar, să nu începeţi să spuneţi, ca şi colegii voştri din A, că vreţi să ajungeţi beizadele! Beizadea eşti sau nu eşti, iar voi, cu toţii, aveţi părinţi amărăşteni, care n-ar da nici măcar un ghiocel de 1 martie…

Copiilor le scăpă aluzia fină, gândindu-se cu tristeţe că devenirea întru beizadea rămâne pentru ei un capitol închis. Mirel avu o revelaţie şi se reprofilă:

– Eu vreau să fiu baron local!

– Foarte frumos! – admise doamna. Cu opt la purtare pe primul semestru, ai toate şansele.

Ca să nu imite, Ştefan spuse că visează să devină rege al asfaltului, iar Irina se gândi să atragă fonduri europene, în vreun fel oarecare. Tatiana îşi luă inima-n dinţi:

– Eu visez să ajung divă!

– Visează, fată! – o readuse doamna profesoară la realitate. Dar, multe fete ajung să se bucure de-o supă…

Cornel, obişnuit să-şi pârască colegii, îşi dori să ajungă preşedinte.

– Ei, poate, până creşti tu, oamenii îşi vor dori un altfel de preşedinte… – opină profesoara.

După ce mai trecu în revistă viitori fotbalişti la Real Madrid, senatori şi mirese ale lui Iri, doamna Damian oftă:

– Nimeni nu mai vrea să se facă ospătar! Sau tinichigiu…

Older Entries