Rezerva

Câţiva ani, am evoluat ca rezervă la Laminorul Nădrag. Frecam banca şi-i mai distram pe băieţi.

Suporterii m-au întrebat la birt:

– Tu nu joci niciodată?

– Nu, că dau cu stângu-n dreptu’ şi-alerg ca un elefant.

– Şi rentează?

– Cum să nu, primesc supă la fel cu cei care-au jucat!

Într-o miercuri, la un meci cu cei din Mănăştur, am fost descoperit de-un scouter de la Barcelona.

– La noi, ăia care-s rezerve stau tot timpul bosumflaţi, umblă cu fitile, îi dau în gât pe titulari, trimit anonime la anti-doping, fac memorii la UEFA… Într-un cuvânt, e-un infern! Ne-ar trebui un model, o rezervă pilduitoare, am văzut că tu nu faci mutre…

– Cât daţi?

– Opt mii de euro pe lună şi cazarea.

– Opt mii? Da’ ce, eu sunt rezervă de opt mii? Messi cât ia?

– Vreo trei sute de mii, da’ el e Messi!

– Da? Atunci, să stea Messi rezervă!

A mai cedat el, am mai lăsat şi eu, în final ne-am înţeles cu treizeci de mii pe lună. Uşor nu e, că-s multe deplasări, iar eu nu prea am fire de turist. Prefer să stau într-un bar şi să mă-mput acolo.

Opt ani

 

Recomandări: Carmen, Zolty, Liviu, Cămăraş, Silvia, Lavinia, Zina, MC, Narcisa.

Zâna cea bună

 

Zâna cea bună avu chef să-i facă o porcărie cuiva.
Ea purta o baghetă magică, cum am zice noi, sau o nuieluşă armonizatoare, cum îi zicea ea, deoarece materializează dorinţele entităţilor nevăzute în lumea noastră. De altfel, nici nu le-ar putea materializa altundeva decât într-o lume cât de cât palpabilă.
Nimerită în Platinum, zâna observă că Doru se pusese cu artileria grea pe Simona. Căuta să-i explice că-i combinat cu una care nu-l înţelege şi că micile bucurii ale vieţii s-au aneantizat pentru el. Pe scurt, voia să i-o tragă.
Zâna-i insuflă duh poetic, aşa că Doru-şi deplânse „crâncena-i singurătate”, apoi dezvoltă:
– Ochii trupului, mărunţii, şi cei mari ai iepei mele, nu se-nchid în timpul nopţii, nici nu văd ţărmul din faţă de la care pleacă visul…
Simona se aşteptase la o propunere indecentă, aşa că se plictisi şi intră în vorbă cu domnul plutonier-major Onici.
– Zice că are o iapă la care se gândeşte toată noaptea, că-i insomniac! – rezumă ea.
Onici îşi aminti de „Romanţa condamnatului” a lui Lorca, însă avu decenţa să n-o recite. Ca prieten, nu dorea să sugereze că Doru e plagiator.
Nevăzută, zâna cea bună râse neauzit. N-o vezi, n-o auzi, n-o adulmeci, n-o simţi, da’ – când vrea să te inspire – te inspiră! Şi te face poet din om!
Doru rămase atât de posomorât, încât zânei i se făcu milă de el şi-l dărui, suplimentar, cu o erecţie de zile mari. Ar fi mulţumit-o acum şi pe iapa lui cea cu ochii imenşi. Dar, Doru nu avea nicio iapă, aceea fusese o simplă licenţă poetică.

MFC 16

 

Hristos a înviat!

Recomandări: Carmen, Zoltybogata, Pandhora, Liviu, Sorin, Zina.

MFC 15

 

Pentru Carmen, la MFC.

Intelligence

 

 

Pe ruşi e mai greu să-i spionezi, însă nu imposibil.
– Ce fac? – întrebă Ross.
– Beau – rezumă Charlie.
– La Lisabona?
– Nu, la ei acasă…
– Wow! Îşi fac curaj, vor să invadeze Polonia! Acum ce fac?
– Ascultă muzică. Glinka, „Viaţa pentru Ţar”. Sau „Ivan Susanin”, cum e cunoscută la noi…
– Fuck! Asta e, şi-au ieşit din matcă! Poate-i oprim la Deveselu… Pe bloguri ce-au mai postat?
– Mai mult poze.
– Cu ce?
– Iarbă, păpădii, livezi…
– Adică, adio, Europa! Doar păpădiile ce-or mai rămâne! Românii sunt pe poziţie?
– Ei sunt tot timpul pe poziţie! Zic de cei care încă nu-s în puşcărie…
– Perfect! Mă duc la O.B.
Agentul Charlie nu înţelese, aşa că se gândi la tampoane. Îşi zise: „Păi, la cât sunt de agresivi ruşii ăştia împuţiţi, ar merge şi nişte scutece!…”

Povestea cu Emma cea virtuală

Fost-a odată un împărat care avea trei feciori, Laur, Viorel şi Crin. Şi crescând băieţii, împăratul îi chemă la el şi le zise:

– Iată, v-aţi făcut mari! Aveţi – fiecare – comp, laptop, tabletă şi smartphone. De azi veţi avea şi conexiune la internet, aşa că puteţi intra pe filme deşucheate, căuta cuvinte cheie pe Google şi vedea rezultatele la fotbal în timp real. De vă veţi face cont pe Facebook, puteţi avea fiecare lista de prieteni şi de blocaţi, da’ pe contul Emma să nu intraţi, că bine n-a fi de voi!…

„N-a fi bine dac-a fi rău, da’ dacă n-a fi rău a fi bine!” – gândi Crin şi-i dădu Emmei „add friend”.

Fraţii săi gândeau mai puţin, aşa că-i solicitară prietenia fără a-şi mai bate capul spre a deosebi răul de bine. În aceeaşi zi, Laur, Viorel şi Crin deveniră prieteni cu Emma, constatând că au deja un prieten comun: Verde Împărat.

– Păi, ăsta-i tata! – strigă Laur. Da’ el de ce?…

Ca orice tată iubitor, Verde Împărat ştia parolele fiilor săi, aşa că putea urmări discuţiile acestora de pe chat. Până acum, nimic îngrijorător, Emma îi ducea cu vorba şi doar îi excita, nu-i ademeni prin cine ştie ce loc primejdios.

Chiar neademenit, lui Crin îi veni ideea s-o caute-n lumea cea largă, simţind că nu mai poate trăi fără ea. Dar, unde s-o caute? Că la „lives in”, Emma notase un incert „undeva prin Balcani”.

– Asta e, voi scotoci Balcanii! – oftă băiatul şi-şi zise să înceapă căutările în Strehaia.

În Strehaia nu dădu de Emma, ci de Tudose, un bărbat brunet la ten, cărunt la mustaţă şi cu o pălărie impresionantă.

– O cauţi pe Emma? – întrebă tuciuriul zâmbindu-şi doi dinţi de aur.

– Da! E aici? – îi sări inima flăcăului.

– Aici nu e, da’ au mai căutat-o şi alţii. De ce aleg oamenii s-o caute în Strehaia, încă n-am aflat. Vreo forţă tainică îi îndeamnă… Dar, poate că nu ştiu eu, posibil ca alţii s-o caute-n Calafat, ori la Ruse…

Pe tabletă, Emma îl abordă pe Crin:

„Unde eşti?”

„Strehaia”

„Ai dat de Tudose?”

„Sunt cu el”

„E tip mişto! Şi nici nu fură! Adică, nu fură de la om din buzunar, altfel fură şi el, mai mult fier vechi…”

„De unde-l cunoşti?”

„De pe net”

Una peste alta, Crin nu doar că n-a găsit-o pe Emma, ci şi deveni paranoic.

– Eu ţi-am spus! – îi grăi Verde Împărat.

„Mi-ai spus… Că parcă tu eşti mai breaz!” – răspunse băiatul în gând.

MFC 14/2015

 

Recomandări: Carmen

Octombrie

 

Recomandări: Carmen.

Cele trei Graţii

Cele trei Graţii – Elena, Monica şi Gabriela – petreceau în empireu, încântând muritorii.

– Da’ ce căutau muritorii în empireu? – se bagă-n seamă câte-un aşa-zis critic.

– E literatură, deşteptule, muritorii pot merge şi-n alte galaxii, ba chiar în universuri paralele! – îi răspunzi, cât mai amabil cu putinţă.

Cum se întâmplă adeseori în empireu, Graţiile se plictiseau şi începură să-şi caute de lucru. De obicei, se jucau cu muritorii precum o fetiţă cu păpuşile ori un băieţel cu indienii de plastic.

– Ştiaţi că…? – grăi Elena.

– Nu, nu ştiam! Luminează-ne tu! – i-o cam reteză Gabriela.

Elena se făcu a nu înţelege sarcasmul, aşa că-şi urmă ideea:

– Aţi auzit că, oarecând, Atena, Hera şi Afrodita au mers la o nuntă… Nu era clar, însă, care-i cea mai beton dintre ele, astfel că a fost desemnat Paris ca, în funcţie de gustul său personal, să înmâneze un măr de aur Kalistei…

– Adică? – întrebă Monica.

– Adică cea mai ţeapănă! Iar Paris…

– Da, ştim! – interveni Gabriela. Paris i-a dat mărul paraşutei Elena şi, ca urmare, Troia s-a dus dracului, Eneas a plecat de nebun şi-a întemeiat Roma, ăia şi-au pus Papă, iar pe noi ne-au exilat în Legendele Olimpului!…

– Mă rog… – atenuă Elena. M-am gândit să vedem şi noi care-i cea mai faină din grup. Îl chemăm pe Paris, îi dăm un măr…

Gabriela şi Monica se strâmbară la unison:

– Da’ ce-i el, doctor în gagici? E ştiut că alege Elene şi că are înclinaţie către Măr!

Monica opină că există un Cod Penal după care s-ar putea desemna Kalista Kalistelor, în vreme ce Gabriela sugeră altceva:

– Femeile, ca şi Graţiile, sunt înfrumuseţate de maternitate! Doar zămislind activezi frumuseţea lăuntrică, ce iradiază apoi şi în exterior!… Să decidă erectoratul!

Deşi fiică de baştan, Gabriela mai făcea uneori greşeli în exprimare.

– Eu mă duc la coafor! – zise Monica. Dacă e concurs, nu pot să apar aşa, nearanjată. Că eu n-am obiceiul să-mi desfac bluza, ca altele, ca să obţin premii!…

La coafor, se gândi: „Dacă-i scriu lui Zeus, îmi va răspunde că are o relaţie incestuoasă cu Elena, şi-mi tai singură craca. Mai bine-o caut pe Eris de la Curtea de Justiţie a UE şi-i zic că se pregăteşte o fraudă de trei milioane de voturi şi că nebunele astea două vor să arunce omenirea într-un război civil!”

Tastatura laptopului începu să clămpăne şi Eris fu informată. Aceea ceru, în 11 puncte, ca judecata să o facă electoratul, cu condiţia întrunirii cvorumului, altfel cele trei Graţii vor fi considerate naşpa în egală măsură.

Cvorumul fu realizat, însă electoratul se dovedi cam misogin, trimiţând în finală doi domni.

– Nişte bulangii, ce poţi pretinde de la ei? – oftă Elena şi – palidă consolare – îşi hali mărul.