Foto: Bucharest Daily Photo

.

Căsătoria Simonei se autodevoră cu voluptate.

„M-am măritat cu un bou!” – constată ea, după doar câteva luni. Divorţul veni oarecum ca de la sine, chiar dacă nu neapărat revelaţia femeii a fost determinantă.

Despărţirea de cineva indigest aduce o uşurare, însă, în egală măsură, lasă un gol, insaţietate pe care Simona căută s-o compenseze prin bulimie şi televizor. „Mă fac ca o balenă!” – îşi zise în curând, aşa că se apucă de fumat. După cum se ştie, fumatul n-a dăunat nimănui, dar apăru o altă problemă:

– La televizor dă ori reluări, ori prostii! – decretă Simona.

Tavi venea doar din când în când şi stătea doar cât era necesar.

„N-am de gând să mă încurc cu alt papagal!” – decise, măcar pentru o vreme, încercata femeie.

Cum nu putea doar să bea cafea şi să fumeze privind în neant, se apucă de scris. „De ce nu? Doar scriam fain în liceu!”.

Fără pretenţia de-a revoluţiona Literatura lumii, Simona scrise în doar trei luni o carte, Romanciera, în care, ca într-o acuarelă suavă, descria viaţa lipsită de orizont a unei femei care-şi trece vremea cu nimicuri. Ici-colo, nu lipseau tuşele de-un umor păstos. Deşi scrierea era oarecum autobiografică, Simona evită să-i dea acest caracter.

Văzându-şi romanul terminat, fu mulţumită: „N-oi fi eu Selma Lagerlöf sau Emily Brontë – nici nu mi-aş dori să am un nume cu caractere speciale! -, da’ cartea-i faină! Limpede, scrisă vioi, amuzantă, senină…”

Mânată de entuziasmul începătorilor, Simona îşi tipări cartea şi, printr-un concurs de împrejurări, reuşi să-i organizeze lansarea în cadrul Bookfest. Cum şi vându vreo cincizeci de exemplare, ar fi trebuit să sărbătorească undeva, relativ mulţumită. Dar, o mai veche patimă reveni tocmai acum, autoarea dorind să vadă cum vor reflecta televiziunile evenimentul. Butonă pe la cinci programe de ştiri şi câteva jurnale ale celorlalte televiziuni. Pretutindeni, doar imagini irelevante şi-o expediere a subiectului în trei vorbe, şi acelea inepte. Despre cartea sa, niciun cuvânt! Cu totul alte întâmplări atrăseseră atenţia televiziunilor. Simona ieşi să bea la benzinărie. În câteva ceasuri, fumă un pachet de Camel. În zori, hotărârea sa era luată:

– O dau dracului de literatură! Mai bine, îmi omor mama cu o sută optzeci de lovituri de cuţit! Şi-o s-o încurce şi ştoarfa de directoare, că nu am făcut controlul psihologic… Sau, îl tranşez pe unu’ şi apoi mă mărit cu un drogat, în puşcărie! Poate fac şi un copil…

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi, Daurel.