Foto: Alexandra Sandu

.

Iritat de faptul că mi se cerea în mod insistent să-mi achit consumaţia, am părăsit Dinar renunţând în mod unilateral la serviciile ospătarilor. O anume timiditate mă reţine, de regulă, de la şofat, mai cu seamă că nu cunosc nici comenzile unui autoturism şi nici regulile de circulaţie, ca să nu mai adăugăm detaliul că n-am nici măcar carnet. Însă, de câte ori mă-mbăt zdravăn, trec peste aceste neajunsuri, colindând cu dezinvoltură pe şosele. Fireşte, gonesc ca şi cum m-aş grăbi să ajung nu ştiu unde, cu toate că şofez doar dintr-un capriciu. Ori, poate, este un efect al alcoolului, mulţi cercetători susţinând că acesta este un dezinhibant. Alţii, în schimb, susţin că băutura inhibă, însă inhibă exact ceea ce trebuie, astfel că eşti numai bun pentru şofat.

Într-o astfel de stare am ieşit din Dinar. Cum am amintit, eram destul de indispus, astfel că am suit la volanul primului autoturism mai arătos găsit în parcarea hotelului Perla, demarând în trombă către nicăieri. Tocmai când mă bucuram că am atins 200 km/h, un echipaj al Poliţiei Rutiere m-a tras pe dreapta. Printr-un hazard, reuşii să opresc. Desigur, dacă s-ar fi ajuns la verificarea alcoolemiei, situaţia putea degenera, astfel că am coborât geamul, spunând agenţilor ce-mi veni în minte mai întâi:

– Jos băsescu!

Convingându-se astfel că sunt om de treabă, şi nu vreun rahat de pedelist care sfidează legea, cei trei poliţişti mă invitară să bem la benzinărie, ocazie cu care le spusei cele mai noi bancuri cu udrea, roberta, turcanu ori boc.

.

Mi-au admirat abilităţile de şofer: Gabi123, Blonda deşteaptă, Caius, Cristian Lisandru, Joy, Deea, George Valah, Theodora Marinescu, Melami, Supravieţuitor, Dispecer Blogosferă, Flavius Obeadă, Elisa, Ana Usca, Vania, Nataşa, Orfiv, Dumitru Agachi şi Răzvanrc.