După ce medită îndelung, Marieta-şi dădu seama că se simte rău. Porni către Spitalul Judeţean, însă avu surpriza ca acesta să fi fost transformat în discotecă. Mai exact, în hol se desfăşura dansul, în vreme ce camerele se închiriau cu ora. Amatori se găseau, însă niciodată saloanele nu erau în totalitate pline.

„Oamenii par mai degrabă predispuşi la boală decât la potenţă. Sau, poate, se sfiesc încă, din pricina noutăţii. Ori s-au obişnuit cu gangurile şi boscheţii…” – gândi femeia, cu regretul că, în tinereţea sa, nu i-a dat nimănui prin gând să-i dea clădirii atare destinaţie.

„Să merg la Viena? Ar trebui s-o pornesc cu iahtul pe Dunăre, în amonte. Nu ştiu dacă rezistă! Plus că au urcat porcii şi impozitul, de parcă iahtul ar fi un lux, nu o necesitate. Doar merg să mă tratez, nu să mănânc un wiener schnitzel! Iar elicopterul e mort, că stă kerosenu’ de trei zile-n vamă, de când a intrat dracu-n ăştia. Futu-i mama mă-si! Munceşti o viaţă pentru o pensie nesimţită şi, la nevoie, te vezi la fel de neputincios ca orice amărăştean!”

Dezgustată, femeia alese să meargă la bar. Cam pe la al nouălea absint, se simţi anesteziată.

.

 

Alte lecturi posibile: Ziarul, Melami, Bogdan Onin, Nea Costache, Supravieţuitor, Gabi Rotaru, Popa Ţeapă, Gabi123, Stropi de Suflet, Theodora Marinescu, Haicăsepoate, Link-Ping, Dumitru Agachi, Umograf.