Dimineaţa ceţoasă mă determină să intru în autoservire ca să-mi iau ţigări. De regulă, prefer să mai fac câţiva paşi în plus, până la chioşcul din piaţă, însă acum îmi doream să ajung cât mai repede în Dinar. Ţigări aş fi putut lua de la casă, fără să mai intru în magazin, dar un zâmbet complice al casieriţei îmi insuflă dorinţa de-a intra ca să mai fac şi alte cumpărături. Nu m-a atras nimic, în afara unui pachet de tampoane Every Day, pe care-l pusei în coş mai mult cu gândul la Marieta şi la obiceiul său insalubru de-a folosi batiste. Casieriţa-mi zâmbi din nou şi mărturisi că, dacă ar fi fost în locul meu, ar fi făcut exact aceeaşi alegere. Nimic nu mi se păru neobişnuit, deoarece de regulă femeile îmi zâmbesc şi întotdeauna aprobă alegerile mele.

În Dinar, domnul plutonier-major Onici dori să-i arăt un tampon, deoarece nu văzuse niciodată unul de aproape, astfel că desfăcui cutia. Înăuntru, alături de cincizeci şi şase de tampoane, se mai afla şi o hartă, indicând locul în care se află ascuns Chivotul Legământului, cel căutat cu asiduitate de circa două milenii, după cum s-a arătat într-un documentar pe Discovery.

– Uite unde le bagă! – se minună domnul plutonier. Bine că n-a pus harta într-un hamburger!…

Trecând peste indignare, studiarăm harta. Conform indicaţiilor, Chivotul se afla relativ aproape, în cimitirul de pe strada Rusu Şirianu, aleea 8, în lăcaşul de veci al lui Teofil Damianov.

– Ăsta n-a fost cântăreţ? – întrebă plutonierul.

– Nu cred – răspunsei absent, căci mă gândeam la legendele stupide care plasau relicva în Etiopia.

– Mergem până acolo să vedem? – insistă colegul. Se zice că deţinătorul poate stăpâni lumea…

Umezeala pâcloasă de afară mă făcu rezervat:

– Nu simt niciun imbold de-a stăpâni lumea.

– Nici eu, însă am putea obţine uşor pe el o sută de milioane de euro.

„Ăsta vrea să-l fac şi copărtaş!” – îmi zisei, decis să nu-i dau mai mult de cincisprezece procente.

După ce mai luarăm un coniac, pornirăm spre cimitir. Pe aleea 8, a patra criptă purta inscripţia: Teofil Damianov 1898 – 1936.

– S-a dus destul de tânăr – constată însoţitorul.

Socotind că suntem profanatori, paznicul se ascunse în casă.

– Parcă mi-e nu ştiu cum să deschid mormântul! – mărturisii. Mă gândesc la răposat. E cam ca şi cum m-aş pomeni eu în apartament cu un lucrător de la ANAF…

– Păi, noi nu suntem de la ANAF – obiectă Onici, apucându-se să împingă placa.

Mormântul se deschise destul de uşor, iar înăuntru aflarăm o cutie care nu semăna defel a chivot.

– S-o deschidem… – sugeră colegul.

Găsirăm o pânză făcută sul, fiind vorba despre celebra lucrare Mona Lisa de Leonardo da Vinci, pictură pe care cei mai mulţi o socotesc amplasată la Louvre, unde se află o copie destul de reuşită, deşi realizată pe lemn.

– Mă rog, tot e mai mult decât nimic – căută domnul plutonier o consolare. Pe asta am putea lua şaptezeci de milioane de euro. Aşa că ăla cu harta, futu-l în cur, ne-a tras dintr-o lovitură ţeapă de treizeci de milioane!

Totuşi, prinzându-l seara pe colecţionarul Costache beat, am reuşit să-i plasăm pânza cu optzeci de milioane, astfel că ne-am mai recuperat din pagubă.

De altfel, nici n-am prea reacţionat cine ştie ce, deoarece astfel de lucruri mi se întâmplă frecvent.

.

Recomandări: Elisa, Melami, Caius, Vania, Haicăsepoate, Anavero, Link-Ping, Gabi123, Supravieţuitor, Nea Costache.