III. Snejnika

Dacă ar fi fost să accepte un post în guvern, Snejnika n-ar fi luat altceva decât Internele. „Că doar n-o să iau Învăţământul! Ce să înveţi? Doar ştii de mic unde e litiera, cum să deschizi un dulap ori care conservă de Whiskas e mai bună. Ai purici? E treaba doctorului să rezolve şi să-ţi toarne cu pipeta pe gât porcărie din aia albastră. Aşa că, orice-ai mai cerceta ar fi în exces, ba chiar dăunător. Şcoala scoate tâmpiţi!” Cu acest ultim postulat, Sneji expedie definitiv o eventuală opţiune pentru Învăţământ. De altfel, la fel rezolvă cu toate domeniile, în schimb Internele îl atrăgeau, mânat cum era de spiritul de Dreptate. Poate unii i-ar fi recomandat Justiţia, însă motanul era vizionar, ştiind că adevărata justiţie se realizează atunci când organul de menţinere a ordinii impune şi dreptatea. Altfel e – scuzaţi! – futere de muşte…

De altfel, cu muştele are Snejinka cel mai mult de furcă. Când să toarcă mai bine, se trezeşte cu muscoiul bâzâind ireverenţios şi proferând trivialităţi. Făcându-se că-l ignoră, motanul e totuşi atent şi, măcar că pare a se uita abulic în hăuri imateriale, nu-l scapă pe intrus din observaţie, localizându-l cu precizie de microni. Şi, când acela îşi bâzâie grosolăniile pe deplin liniştit, asemenea unui fulger stârnit din senin, se abate asupra sa laba necruţătoare a justiţiarului, amuţindu-l.

– Ai dreptul să nu spui nimic… – îi spune Sneji, păstrând o aparenţă de legalitate.

„Spuneţi-mi, însă, cum altfel să faci justiţie? Să predai muscoiul pe mâna cine ştie cărui tribunal, de unde să-l scoată avocaţii după douăzeci şi patru de ore, pe motiv că nu reprezintă pericol public? Adică, după mintea lor de zevzeci, nu-i niciun neajuns dacă lepădătura s-a tăvălit prin toţi căcaţii şi apoi a venit la mâncarea mea! Ca să nu mai spun că-şi grohăie aripile într-un zgomot infernal, astfel că trezeşte toate pisicile pe-o rază de cinci sute de metri!”

În timpul acestor meditaţii, infractorul zace inert. De-acum, nu-şi va mai freca labele lipicioase, aripele-i vor atârna grele precum plumbul, iar căcat nu va mai mânca în veci. Deşi se va găsi mereu căcat proaspăt pe pajişti, în parcuri, ganguri ori pe carosabil, el nu va mai gusta niciodată, precum un bard ce şi-a pierdut dictatorul adulat.

În toate acestea, însă, e şi-o nevoie de fapte vitejeşti oarecum gratuită. „Ce-ar însemna viaţa motanului fără acte de eroism? Să stea doar la nesfârşit prin sertare, torcând şi visând pisici? Nu s-ar irosi astfel? Nu şi-ar mânca degeaba ficatul de curcan, păstrăvii şi morunul în aspic? Ba bine că nu! Ci el e dator să-şi probeze vitejia, impunând ordinea şi dreptatea pretutindeni şi nimicind şoarecii ce rod la temelia societăţii, muştele obraznice şi coprofage, câinii mai mici şi motanii care-i încalcă teritoriul! Din fericire, mereu va avea împotriva cui să lupte, căci mâncători de căcat se găsesc în orice epocă!”

.

Recomandări: Caius, Gabriela Savitsky, Gând licitat, Gabi123, Supravieţuitor, Haicăsepoate, Theodora Marinescu, Rokssana, George Valah, Schtiel, Shayna, Nea Costache.