Foto: Adina Huţanu

.

În stradă se manifesta de trei ore, iar preşedintele suspendat mormăia în răstimpuri: „Bine, atât ştiţi şi voi să spuneţi: ieşi afară, javră ordinară! Ce să zic?”. Adevărul este că se mai strigau şi alte lucruri, însă decenţa îl determina pe suspendat să mimeze chiar şi faţă de sine neînţelegerea, iar pe noi ne sileşte doar să sugerăm celelalte lozinci.

– Rahat! – exclamă mai apoi, după ce frunzări ultimele informări.

De săptămâni bune se retrase la sediul de campanie, nu chiar cu voia sa, uitând până şi să-şi mai viziteze familia. Aflând zilnic ştiri despre cum se prăbuşesc toate, alese recluziunea totală, dedicându-se consumului de alcool şi tolerând în preajmă-i doar pe sepepistul Vasile.

Toţi colaboratorii se îndoiau de existenţa acestui Vasile, om care nu se regăsea pe niciun stat de salarii şi de care nu-şi amintea nimeni. Ca să fim exacţi, nici domnul preşedinte suspendat nu era întrutotul convins de realitatea acestuia, însă era singura prezenţă pe care-o suporta timp mai îndelungat.

Asemenea multor alte personaje, preşedintele vedea de la o vreme entităţi, cu unele devenind interactiv. Că sepepistul Vasile va fi fost entitate ori altceva, evităm să presupunem. Cert este că o dată-l şi pipăi. Nu doar că îi simţi materialitatea – părelnică, cel puţin -, dar Vasile nici nu dispăru. „Nu-i tremens!” – gândi alesul poporului. „E la fel de aievea precum sunt eu ales de cetăţenii Patriei” – îşi continuă meditaţiile, în vreme ce Vasile rânji aprobator.

– Ce te hlizeşti? – îl întrebă cu acel prilej.

– Că sunt la fel de aievea… Într-adevăr, sunt!

– Ce eşti?

– La fel.

Vasile avea întotdeauna un mod de exprimare ambiguu şi aproape de fiecare dată persiflant. Acum, însă, privea absent pe fereastră. Preşedintele reluă rapoartele. „Ce formulări la ei! Manifestanţii par determinaţi în mod exacerbat, decişi să tranşeze în favoarea lor… Ăştia trebuiau să se facă critici de artă, nu politicieni!”

Iritat, îşi mai turnă un pahar de whisky.

– Să le ia dracu pe toate!

– Le ia oricum – îl îngână Vasile.

– Nu ziceam de situaţia generală, ci aşa, despre visele mele…

– Le ia şi pe alea.

– Am vrut să fac ceva, şi uite ce s-a ales!

– Ai vrut pe dracu! S-a ales exact ce trebuia. Nu cred că ai vrea să-ţi spun ce vroiai tu de fapt!…

– Nu, nu vreau. Dar, fii atent cum vorbeşti cu mine, că s-ar putea…

– S-a putea să ce? – îl înfruntă Vasile.

„Chiar! Să ce? În faţa lui, sunt dezarmat, nici nu-s convins de existenţa sa!”

– A-nceput destul de frumos luna August… – căută un subiect neutru.

– Da, destul de frumos. Poate că vine pentru ultima dată…

– Ce vrei să spui?

– Că a-nceput destul de frumos.

Preşedintele schiţă doar un rictus, alegând să bea şi să se gândească, fără a aprofunda, la frivolitatea soartei.

– Ce-ar fi să ies, totuşi? – întrebă după o vreme.

– Ar fi o încercare. Ori dau mulţimile peste tine, ori ajungi prin vreo unitate militară…

– Crezi că s-ar mai găsi vreo…?

– Da’ tu crezi?

– Eu nu cred. Uite ce-mi scrie Kremlinul! Viaţa merge înainte.

– Casa Albă n-a zis nimic?

– Ba da, tot o tâmpenie, ceva cu urmărim cu interes…

– Iar tu ai priceput din toate astea să te ţii de tărie.

Din nou, cândva primul om al ţării se bosumflă.

– Nu pricep – îi spuse Vasile -, de ce mai conversezi cu mine dacă nu-ţi convine niciodată ce-ţi spun?

– Păi, ce să fac? N-am chef de nimic! Dacă doar bei şi te uiţi pe pereţi, înnebuneşti!

– Ei, înnebuneşti oricum, nu asta e problema! Ai ajuns dependent de conversaţia mea…

Preşedintele suspendat căzu pe gânduri. Îşi făcu apoi curaj şi rosti ceea ce-l frământa de o vreme:

– N-ai putea să-mi faci rost de nişte Furadan?

– Pentru ce?

– Îmi trebuie mie…

– Cred că este pe internet, da’ ăla-i pentru femei!…

– Şi pentru domni?

– Pentru domni, nu ştiu, însă pentru tine cel mai potrivit ar fi revolverul…

„Chiar! Auzi, Furadan! Ce-a fost în mintea mea? Adică: de ce să fie simplu, când poate fi complicat? Doar am revolverul aici!”

Fără a mai chibzui prea mult, preşedintele suspendat  îşi scoase arma din sertar, o cântări puţin, îşi lipi ţeava de tâmplă şi apăsă pe trăgaci. Sepepistul Vasile dispăru pe dată, iar suspendatul se pomeni pe-un câmp imens care lucea argintiu. „E noroi!” – remarcă, privind la nemărginirea de clisă. Mergea anevoie, afundându-se la fiecare pas. „Parcă aş avea unde mă duce!… Dar, dacă stau locului, mă afund!”

– Futu-i! – fu prima sa vorbă rostită pe celălalt tărâm.

.

Recomandări: Almanahe, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Gabi123, Imagini, Nea Costache, Rokssana, Schtiel.