Plictisindu-mă în acest an şi apropiindu-se aniversarea zilei mele de naştere, l-am sunat, în zorii zilei de 25, pe primarul urbei, pentru a pune la punct unele mici aranjamente. Tolănit în cea mai confortabilă poziţie, dădeam directive alesului nostru (mă rog, un fel de-a vorbi, căci eu nu m-am obosit să votez), iar acesta, în poziţie de drepţi, memora cele ce-i spuneam, neputând să noteze deoarece şi-ar fi pierdut decenţa:
– Salut, primare! – începui. Vania te inoportunează…
– Spuneţi, Părintele şi Binefăcătorul nostru! – răspunse edilul, cu glasul gâtuit de emoţie.
– Uite pentru ce te-am sunat… Ca să nu mă plictisesc şi anul acesta, aş vrea ca, pe 27 ianuarie, populaţia municipiului să dea glas, într-o amplă manifestaţie, sentimentelor de profundă iubire şi mândrie care o animă, raportate la persoana mea…
Primarul oftă resemnat, dar avu unele obiecţii:
– Dar, 27 cade vineri. Ştiţi că e mai greu să mobilizezi massele în week-end!…
– Adică eu, când creez pentru voi, mă uit pe calendar să văd dacă pot scrie sau nu? Ce argumente-s astea?…
– Aveţi dreptate, o să văd ce putem face… – murmură interlocutorul.
– Nu că o să vezi! O să faci ceea ce trebuie! Ştii că sunt paranoic? – adăugai.
– Ştiu, ştiu, stimate Maestre! Lăsaţi, că va fi bine! Spuneţi-i, vă rog, şi Oligarhului că-l salut respectuos…
– Bine, bine… – scurtai discuţia. Fii atent să iasă bine! Vezi, că acuşi sunt alegeri…
– Am înţeles, să trăiţi, Părintele şi Binefăcătorul nostru! – mai spuse primarul, în conformitate cu eticheta.
…

În zorii zilei de 27, adică azi, mă treziră plăcutele acorduri ale unei fanfare militare. Privind pe fereastră, văzui că populaţia urbei se mobilizase exemplar şi că începuse deja să mărşăluiască. Cum nu eu aveam nevoie de această defilare, ci urbea, îmi făcui cafeaua, după care mai privii la manifestaţie, salutând din vreme-n vreme.
Treceau, în acel moment, elevii, viitorul mai mult sau mai puţin luminos al Patriei noastre, scandând entuziast:

Diadia Vania ne învaţă
Liberi să trăim în viaţă!

– Frumos! – aprecie soţia. Dar, când i-ai învăţat aşa ceva?…
– O fi vreo metaforă… – zisei, aprinzându-mi pipa.
Un masiv grup al harnicelor femei din industria textilă făcu să intre cartierul în trepidaţie:

Nu vrem Kent, cafea, valută,
Ci pe Vania să-l citim!

„Cam sincopat şi fără rimă!” – gândii eu, dar soţiei i se păru distihul destul de decent.
Intelectualitatea produse strigături mai elaborate:

Vrem doar a’ lu’ Vania scrieri,
Că nu au multe descrieri!

Ori:

Opera ţi-o preamărim,
Că ca tine nu găsim!

Tocmai începusem să mă plictisesc şi să mă întreb cine dracu’ m-a pus să solicit toată tâmpenia asta, când se apropie finalul defilării. Micul, dar activul grup al minorităţilor puse şi el de-un Csokalom, apoi urmă un ultim marş şi vuietul muzicii se stinse…

Mai spre seară, voi ieşi la Irish Pub pentru ca, bând halbă după halbă, să-mi atenuez sentimentul de disconfort ce-mi scormoneşte prin suflet.

.

Recomandări: Androxa, Carmen, Cosmin Ştefănescu, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Mirela Pete, Rokssana, Schtiel.