În general un tip liniştit, Aurel traversă, din senin, o criză de nervi, dorindu-şi ciorbă de burtă. Cum tocmai prânzeam, nu aveam chef de prostiile lui.

– Ţine-aici un leu cincizeci, du-te-n piaţă şi ia-ţi un langoş, şi nu ne mai toca la cap! Nu vezi că mâncăm? – îi spuse părinteşte domnul plutonier-major Onici.

Un individ misterios, care luase trei cafele, interveni de la o masă din colţul sălii:

– Dar, au ciorbă de burtă! De ce nu vă comandaţi?

– N-am bani – lungi vorba Aurel, care avea poftă de conversaţie. Mi-aş vinde toate principiile pe-un castron de ciorbă!

– Principiile puteţi să vi le păstraţi – îi spuse necunoscutul. Altceva m-ar interesa dacă nu sunteţi dispus să vindeţi…

– Ce?

– Un rinichi.

Aurel amuţi, probabil meditând asupra propunerii. Noi, în schimb, preluarăm ideea:

– Cu cât? – se interesă Raul.

– Cinci mii de dolari.

Calcularăm în gând. Cu vreo trei mii, Aurel şi-ar fi putut achita langoşii cu care l-am ţinut vreme de doi ani, şi i-ar mai fi rămas să mănânce vreo trei luni de zile.

– E rentabil! – concluzionă Caius. Zic să te bagi…

Cum Aurel părea să ezite, domnul plutonier îl încurajă:

– Ce are? Uite, Sergiu are-un singur rinichi şi bea toată ziua până se pişă pe el! Îi faceţi şi anestezie? – se adresă străinului.

– Da.

– Păcat – murmurarăm noi.

Marcel văzu partea cea bună:

– Auzi, că te şi anesteziază! Numai bine, dormi şi, când te trezeşti, eşti plin de bani!

Aurel încă socotea:

– Dar, e puţin cinci mii de dolari!

Domnul plutonier rezolvă problemă:

– Păi, dacă tot te anesteziază, vinde-le şi-un coi!

În cele din urmă, târgul se făcu, mai mult la insistenţele noastre, astfel că străinul ne dădu un avans, reprezentând, cu aproximaţie, contravaloarea cheltuielilor din ultimii doi ani, după care plecă împreună cu Aurel.

.

Recomandări: Gabi, Mirela Pete, Schtiel.