Foto: Adina Olivia Huţanu

.

Privind prin fereastră către mare, aburii verzui ai înserării o făcură pe Adina să imagineze o lume de basm, în care apariţia unei zâne ar fi fost perfect logică. Totuşi, când o entitate cu aspect feminin tuşi uşor lângă eu, fu surprinsă. „O fi vreo zână, ori e venită la furat? Dar, dacă era la furat, n-ar fi tuşit… Era evident o tuse căutată, nu un act reflex, impus de vreo indispoziţie pulmonară!”.

- Da, sunt o zână – păru arătarea să răspundă unei întrebări nerostite. Am venit să-ţi aduc o veste bună şi una rea! Află că mai ai şapte fraţi, însă aceştia au fost preschimbaţi în lebede de către o vrăjitoare…

Adina rămase tăcută, nereuşind să distingă, din cele două aserţiuni juxtapuse, care-ar fi vestea cea bună. În final, crezu că a găsit-o: „Slavă Domnului! Sunt şi variante cu unsprezece fraţi…”.

- Acum, totul depinde de tine – continuă zâna. Trebuie ca noaptea, dintr-un cimitir, să culegi urzici din care…

- Da, cunosc procedura de la Andersen… – o întrerupse Adina. Problema ar fi alta: De ce tocmai eu?

- Pentru că eşti sora lor?…

- Şi? Eu n-am apelat niciodată la ei… De fapt, nici nu ştiam de existenţa lor, chiar dacă unele bănuieli au mai planat.

- Acum, asta e! – conchise vedenia de basm. Nu-i putem lăsa aşa, ar însemna să triumfe rivala mea…

- Mă rog, deduc că între voi ar fi o anumită ostilitate, dar, mie ce rău mi-a făcut vrăjitoarea, ca să mă ambiţionez?

- Cum, ce rău? Doar ţi-a prefăcut fraţii în lebede!

Tânăra se gândi că poate tocmai aceasta este partea pozitivă a istoriei.

- Bun, să presupunem că m-aş apuca să fac fire de urzică şi să le tricotez cămăşile… Dar, nu trebuie să păstrez şi legământul tăcerii în timpul ăsta?

- Ba da, normal! – admise zâna.

- Ei, vezi? Asta e mai dificil! Mie-mi cam place trăncăneala, sunt moldoveancă…

- Nu numai moldovenilor le place – nuanţă spectrala entitate. Dar, poţi vorbi pe mess… Acolo dai la tastatură, nu sunt prevederi în această privinţă…

- Mda! Cu mâinile urzicate şi ocupate cu andrele, taman de tastat aş fi bună! Eventual, să tastez cu picioarele… N-ar merge să le desenez cămăşile?

- Nu, trebuie să fie urzică naturală!

- Şi ei n-o să se urzice dacă îmbracă aşa ceva?

- Păi, au pene…

- Au acum, dar e de presupus că vor redeveni oameni…

- Ei, asta e! Poate-o să se urzice puţin, dar altfel rămân păsări…

- Şi vrăjitoarea ce-a avut cu ei? – mai dori tânăra să afle.

- Nu ştiu! Ori vor fi făcut ei ceva, ori a fost o răutate gratuită, ştiind că o să mă irite…

În cele din urmă, Adina porni în cimitirul romano-catolic din apropiere şi adună câteva pungi bune de urzici, protejându-se minimal cu mănuşi de cauciuc. Deşi paznicul cimitirului simţi mişcarea, alese soluţia prudentă să stea în casă, presupunând că profanatorii îşi fac mendrele şi nedorind s-o încaseze.

Revenită acasă, Adina puse urzicile la fiert, etapă necesară în confecţionarea firelor de urzică.  Însă aburul cu iz răscolitor o determină să-şi prepare un sos, cu care decise să asezoneze o mâncare de orez. „Poate rămâne mezinul cu o aripă în loc de mână!” – îşi zise, în vreme ce-şi lua micul dejun (îi spunem astfel din pricina orei). Turnându-şi şi-un pahar de vin, tânăra fu cuprinsă de-o dulce moleşeală, astfel că-i trecu orice chef de tricotat şi puse restul urzicilor în congelator. „Voi face o cură de urzici!” – mai gândi, apoi adormi.

Cele şapte lebede rămaseră atracţia urbei, turiştilor plăcându-le în mod deosebit să le arunce bucăţi de somon.

.

Dispuşi să renunţe la somon: Carmen Negoiţă, Adrian Voicu, Onu, Adele Onete, Cosmin Ştefănescu, Cristian Lisandru, Chat Noir, Tanya, Theodora Marinescu, Andi Bob, Gabi123, Supravieţuitor, George Valah, Michaela, Madi, Ana Usca, Simon, Elisa, Caius şi Vania.