Flori de nalbă, pictură de Elena Niculescu

.

Cum Statul se reformase, simţii şi eu nevoia s-o fac. Cititori se mai găseau, adevărat, însă-şi pierduseră deprinderea de-a sări cu banul, astfel că alesei să mă desfăt singur cu cele pe care le-aş putea scrie şi să mă dedic într-un alt mod semenilor. Ocupaţia de paramedic mi se păru a fi cea mai potrivită, recomandându-mă către aceasta o bună cunoaştere a naturii umane.

Curând, formai cu Simona o echipă sudată, uneori cam prea sudată, căci prinsese obiceiul să mă caute prin birturi.

– Da! – răspundea colega la telefon. Mda, să zicem… – apoi, încet, către mine: Cică, dacă suntem Spitalul?  A plătit CAS-ul?… Aia am înţeles, că se simte rău, eu am întrebat altceva!  Cum se numeşte? Elvis Lingurar? Da, bine! Nu-i nevoie să ne spui adresa, îl găsim noi…

Mă prinsei că-i o alarmă falsă, fiind vorba despre o persoană care solicită serviciile unui paramedic fără a-şi fi achitat obligaţiile minimale.

– Dumnezeu să-l ierte! – zisei, totuşi, căci nu mă durea gura.

Către prânz, se ivi un caz serios, mai cu seamă că începusem a căuta un pretext de-a ieşi pe teren. Domnul Damian reclama dureri abdominale atroce. În zece minute mă aflam la adresa indicată.

– O, încă sunteţi bine, dacă aţi putut să deschideţi! – observai. Computerul merge? – întrebai ceva mai târziu, ajuns în salon.

– Merge – gemu domnul Damian.

– Mă uit puţin, poate mi-a mai comentat cineva pe blog…

Din fericire, bolnavul avea pe balcon şi-un bar destul de bine garnisit, din care alesei o sticlă de Martell, apoi întrebai din priviri unde-aş putea găsi un pahar şi-o scrumieră. Bolnavul îmi indică cu mâna un traseu vag, însă mă descurcai.

– Ar putea să fie ulcer – spusei după un timp, căci nu se cuvenea să-mi ignor cu totul amfitrionul. N-aţi încercat cu ceaiuri?

– Ce ceaiuri?

– Nu ştiu. Medicinale! Nu aveţi prin casă?

Domnul făcu un alt gest, cam cu sensul: „Şi dacă aş avea, cine să ne facă? Că dumneata…”

Cam cu strângere de inimă, îi pusei şi lui puţin coniac.

– Credeţi că ajută? – întrebă.

– N-are ce să strice! Copii aveţi?

– Nu.

– Pisică?

– Nici. Am avut un pudel, acum câţiva ani…

Nu-l mai ascultai, căci mă irită iubitorii de canide. În plus, pe FB tocmai începuse o polemică savuroasă, astfel că intervenii dându-le câte-o muie de bun simţ lui jack leningrad şi johnson reloaded. Chiar şi gazda se amuză auzind ce le-am scris şi ce tâmpenii răspundeau aceia. Astfel, îi readusei buna dispoziţie unui om aflat pe punctul de-a păşi către noi orizonturi.

– Oare ce-o fi dincolo? – întrebă la un moment dat, cam fără legătură cu discuţiile mele de pe net.

– Dacă ar fi să ne facem din aceasta o curiozitate, cred că dumneata ţi-o vei satisface primul – răspunsei, anticipând destul de exact cele ce vor urma.

La ora 16 şi douăzeci de minute, consemnai ieşirea domnului Damian din sistem, după care mai luai de prin casă unele flecuşteţe cu valoare sentimentală.

.

Recomandări: Anacondele, Gabi123, Lili, Mirela Pete, Rokssana.