Intrând în benzinărie, am fost surprins să văd că preşedintele demis, deşi mangă, încă nu era pişat pe el.

– Ai probleme de micţiune? – mă arătai îngrijorat.

Mai mult ca demisul îmi sugeră din gesturi că e mut şi că are nevoie de ceva ca să i se dezlege limba. Îi continuai raţionamentul, arătându-i semnul să se scobească de bani. Îmi dădu câteva mii de lei, astfel că masa fu umplută rapid.

– Sunt abătut… – mărturisi, după ce-i reveni glasul.

– De ce, nu mai ai erecţie?

– Nu neapărat… Chiar, cum e la andropauză?

– Păi, nu ştiu exact. De pildă, e tipa aia care candidează la Roman… Ştii despre cine vorbesc, nu?

– Da, ştiu.

– Ei, ai vota-o?

– Păi, aş mai vota-o o dată!

– E-n regulă, atunci, încă nu-i andropauza!

O vreme, convivul ezită, apoi zise încet, căci cei de la mesele alăturate trăgeau cu urechea:

– Tu ai avut vreodată invazie de pisici în birou?

– Nu. Dar, nu trebuie să te îngrijorezi, e tremens! Am avut şi eu, de vreo patru ori…

– Tot cu pisici?

– Nu, cu pedelişti.

– Aha! Da, da’ eu am avut mai des…

– Păi, e şi vârsta – căutai să-l liniştesc.

– Auzi, da’ tu ce faci când ai tremens?

– Eu aştept să-mi treacă. Însă, cel mai bine e să vorbeşti la televizor, asta atenuează vedeniile.

– Dar, în starea asta, nu există riscul să spui prostii?

– Păi, oricum nu ascultă nimeni! Tonomatele ce se mai agită, da’ spectatorii schimbă postul.

– Atunci, e bine!

Se pare că întreaga conversaţie avu un efect benefic, deoarece în curând rinichii preşedintelui demis se deblocară şi chiar îi veni chef să citească din Levantul.