Pictură de Gabriel Pacheco

Cum veacul de aur amurgise, urmară trei secole adumbrite, într-unul din ele vieţuind şi Roland. Dacă oarecând drumurile erau sigure în regat, acum arareori făcea cineva o călătorie fără să aibă de-a face cu lotri, tâlhari, înşelători ori vreun alt soi de faună bipedă. Atunci s-a ridicat Roland şi, vitejia-i prisositoare nefiind râvnită în alte pricini, oastea fiind cuprinsă de disoluţie, se dedică restaurării dreptăţii pe drumuri, înapoind multe bunuri furate şi consolând multe feciorii pierdute.

De la sine înţeles că i se dedicară numeroase cântece preamărindu-i faptele, cântece azi uitate şi rămase doar aluziv prin hronice, după cum şi Roland alcătui stihuri nemuritoare, pierdute deopotrivă. Astfel, până la noi ajunse doar supranumele său, Roland Curăţă-drumuri, dar şi acesta-şi pierdu sensul semantic iniţial. Schimbându-se contextul, în societatea de consum eroul ajunse să fie pomenit cu precădere în ambuteiaje:

– Roland, futu-te-n rât cu drumurile tale!

.

Drumeţind pe varii cărări:

Cristian Dima, după care lumea este o Grădină Labirint;

Elisa, susţinând că un drum viabil trebuie să fie Roşu, catifelat, parfumat, superb şi efemer;

Simion Cristian, autorul cugetării: mai bine pe drum, decât să fii prins în pat cu amanta;

Cristian Lisandru, călător către Moş Tănase;

Theodora Marinescu, ale cărei drumuri caută vinovatul pentru criza din ţară;

Atitudini, socotind că România are tumoare pe creier;

Cosmin Ştefănescu care, mânat şi de sângele balcanic, se îndrepta către Rugă;

Pro Atitudine, conform căruia drumurile sunt şmecherii de-ale urecheaţilor;

Mirela Pete, după care drumurile duc spre zei, zeiţe, regine, patriciene, generali şi gladiatori;

Adela, afirmând: Gata şi cu asta!;

Dispecer Blogosferă, cel ce nu suspectează pe nimeni de naivitate.