Zi de rutină în Dinar. Marcel reuşi să ne indispună, trăgându-şi nasul de câteva ori pe minut. Dându-şi seama de inconvenient, se abţinu mai apoi de la zgomote, lăsând dârele de muci să-i curgă direct în gură.
– Dă-o dracului! – răbufni domnul plutonier-major Onici. Ne faci scârbă la toţi!
– Sunt bolnav… – fonfăi Marcel. Ce să fac? Dacă-mi trag nasul acasă, mă înjură Teodora. Plus că acasă nici nu am coniac…
„Ai putea să-ţi cumperi, boule!” – îmi trecu prin minte. „Sau, cel puţin, să te duci în alt birt, să-i mai îngreţoşezi şi pe necunoscuţi…”
– Ai şi febră? – întrebai, mai mult ca să mă arăt interesat.
– Da…
– Urinezi des? – se interesă şi Caius.
– Păi, la cât beau eu, piş toată ziua, nu pot estima…
Domnul plutonier-major căută să rezume:
– Aşadar, stare febrilă, micţionare haotică şi iritaţii ale căilor respiratorii, cu prezenţa mucozităţilor aferente… Cred că-i AH2N2.
– Asta ce-i? – se miră Teodosie.
– Gripă băsescă.
– Şi cum e asta? – insistarăm toţi.
– E cam ca şi gripa porcină, da’ nu-i porcină, e băsescă.
.
Recomandări: Androxa, Gabi123, Grişka, Nea Costache, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna, Supravieţuitor, Teo Negură, Verovers.
Nea Costache
aug. 15, 2011 @ 08:29:58
Bietul Marcel! Ce remediu o avea gripa asta baseasca?
Vania
aug. 15, 2011 @ 08:35:47
Sunt diferite remedii, dar în luna august este mai greu…
Nea Costache
aug. 15, 2011 @ 08:49:04
Cred ca Pontamicina si Crinicina este un remediu bun al acestei gripe!
Vania
aug. 15, 2011 @ 08:59:29
Sunt două dintre soluţiile viabile.
cleo
aug. 15, 2011 @ 09:00:37
Cum e gripa băsească faţă de gripa porcină, mai gravă?
Că de greţoasă…este peste limită.
Ca remediu, trebuie ceva letal, altfel tot revine, tot revine. Sigur, într-o forma sau alta. E bine cunoscut că s-au înmulţit tulpinele de gripă.
Vania
aug. 15, 2011 @ 09:02:17
Gripa băsescă e porcoasă rău! Este-un centru de tratament, la Târgovişte…
I feel sorry…. « androxa
aug. 15, 2011 @ 09:05:32
Cîntec sub stele | Ţara vorbelor în vânt
aug. 15, 2011 @ 09:40:33
papornitacuvorbe
aug. 15, 2011 @ 09:59:44
urîtă formă de gripă mai e şi asta. alte simptome sigur nu mai are? cum ar fi, de-un exemplu, schimbarea culorii pielii precum la cameleoni, din portocaliu în verde, apoi în te miri ce alte culori?
Vania
aug. 15, 2011 @ 10:15:55
Nu stiu cum e cu culoarea pielii, dar bolnavii nu mai pot sa rada, ci hahaie.
Nea Costache
aug. 15, 2011 @ 10:19:46
@ papornitacuvorbe: Da, e un simtom si asta, al schimbarii culorii pielii la gripa baseasca! Numai ca odata cu aparitia gripei, la persoanele contaminate, pielea se schimba din rosu, in portocaliu apoi in verde. Ei, in tot timpul desfasurarii gripei, bolnavii sunt cuprinsi de hohote de ras prostesc!
papornitacuvorbe
aug. 15, 2011 @ 10:24:47
mulţămescu-vă de clarificări, m-aţi liniştit. că m-am ales şi eu cu o nenorocită de gripă, da’ nici culoarea pielii nu mi s-o schimbat, şi nici nu m-am apucat să behăi. 🙂
Lumi
aug. 15, 2011 @ 10:31:50
Era de recomandat sa fie izolat pe undeva,sau dus pe sus la vaccinat, in nici un caz trimis la un alt birt! Ca de tratat in faza incipienta cu coniac…merge si nu prea…:)
Vania
aug. 15, 2011 @ 10:38:22
La noi merge. Nu-i o forma foarte grava, doar ca-i curg mucii si hahaie.
Unde sunt acum n-am diacritice, asa ca scriu cum pot…
15 august, Ziua Marinei Române « Supravietuitor's Blog
aug. 15, 2011 @ 11:23:13
Sfaturi pentru tanara mireasa… la 1894 « Rokssana's Blog
aug. 15, 2011 @ 12:02:00
Teo Negură
aug. 15, 2011 @ 12:13:54
Adu-i aminte de momentul asta la alegeri, sa caste ochii mai bine unde pune stampila 😀
Vania
aug. 15, 2011 @ 12:14:55
Marcel e cu USL, nu de aia a luat gripa…
Neliniştitu' » Post Topic » Sfat
aug. 15, 2011 @ 13:02:25
Franz Richard Unterberger (15 august 1838 – 1902), pictor peisagist austriac « my heart to your heart
aug. 15, 2011 @ 13:02:46
g1b2i3
aug. 15, 2011 @ 14:18:32
Pe la noi a venit o epidemie de cufureala baseasca. Cu basini.
Vania
aug. 15, 2011 @ 14:21:06
Spun specialiştii că-n cel mult o lună trece…
Theodora
aug. 15, 2011 @ 14:32:18
Din pacate Marcel nu este singurul care are AH2N2?
Mai sunt vreo 20-30 de insi … restul s-au vindecat.
Vania
aug. 15, 2011 @ 14:33:28
Între timp, s-a mai vindecat unul, vezi postarea nouă…
Intr-un sondaj online de pe ziare.com Cristian Diaconescu a fost declarat cel mai potrivit “candidat – intelectual” la prezidentialele din 2014 – De ce ar vota cineva un tradator? « Hai ca se poate!
aug. 15, 2011 @ 15:08:28
Liviu Vacariu
aug. 23, 2011 @ 01:08:14
Vazind cutiutele cu caviar din poza, am crezut ca este vorba de o gripă caviară si am simtit cum ma trec niste sudori reci pe frunte, ca doar ce am terminat de mincat o pizza cu caviar. A treia pe ziua de azi, si e abia ora prinzului. Asocierea gripei basescu cu caviarul ma va face sa fiu mult mai precaut pe viitor si de acum inainte voi da ciinelui sa guste el primul pizza cu caviar. Eu o s-o maninc doar daca nu o sa turbeze incepind sa latre hă-hă-hă.
Banuiesc ca si Basescu se protejeaza la fel de gripa asta caviara, doar ca el ii da lu’ Boc sa guste primul.
Vania
aug. 23, 2011 @ 08:03:58
Nu-i gripă caviară, caviarul este pentru tratament…