Sfârşitul de August ne adună în Papa-Caffe, atmosfera fiind una destinsă. Caius tocmai îşi aminti cum, în clasa a şasea, Relu, apostrofat că deranjează ora, găsi la moment o soluţie, reclamându-l: „Da’, doamna profesoară, ziceţi-i lu’ Caius să termine cu prostiile!”. „Ce-a mai făcut iarăşi?” – se interesă profesoara. „Tot zice că la el la bloc este o fată care scrie poezii de zece ori mai bine decât Eminescu şi că el o să se căsătorească cu fata aia…” Doamna opină că e suficient dacă fata are tangenţe cât de cât cu literatura ca să nu se încurce cu unul ca şi Caius. Cum observaţia plăcu elevilor, aceştia se coalizară cu Relu, de teamă să nu strice poanta.
– Luat ca din oală – îşi încheie prietenul nostru expunerea -, n-am avut replică, mai ales că se uniseră toţi, aşa că am luat şi un 3! După aia, a trebuit să trag tot trimestrul…
– Foarte bine ţi-a făcut! – observă domnul plutonier-major Onici. În felul ăsta, ai primit o lecţie de viaţă, să nu te încrezi în oricine, şi ai fost obligat să înveţi! Altfel, cine ştie ce derbedeu ajungeai…
Cam la fel vedeam problema şi noi ceilalţi, începând să ne amintim pe rând cum am înfundat pe unul sau pe altul. În ce mă priveşte, mărturisesc că n-am avut în copilărie înclinaţii către delaţiune, descoperindu-mi această vocaţie tardiv. Tocmai pe când meditam cu tristeţe la acest detaliu, restul convivilor împăunându-se cu pâri trecute, unele devenite legendare, în aşezământ intră un individ care mă abordă:
– Îţi mai aminteşti de mine?
Figura lui nu-mi spunea nimic. Frunte îngustă, privire de dobitoc, păr uns şi pieptănat la normă, urechi clăpăuge, gura precum un anus, cu diferenţa că avea zăbele…
– Nu – îi răspunsei după o vreme.
– De ce m-ai turnat la Securitate? – veni o nouă întrebare.
Nici acum nu-mi amintii cine-i individul, dar mi-am spus să nu-l las să aştepte răspunsul:
– Păi, acolo se turna! Tu unde-ai fi vrut să te torn, la FBI? Sau la tovarăşa învăţătoare?…
– Dar, am făcut puşcărie nevinovat! – continuă imbecilul.
Dintr-o dată, totul se lumină în mintea mea! Ipochimenul îmi fusese vecin de bloc şi punea cât se putea de tare un soi de gălăgie care circula pe atunci, oarecum underground, gălăgie căreia astăzi i s-ar zice manele, deşi era doar un gen pregătitor. Dumirit, putui da o replică mai la obiect:
– Şi tu ai fi vrut să fii vinovat? Apoi, ce puşcărie a fost aia? Patru ani… Puteai să scapi după doi ani, dacă nu-ţi făceau raport de pedepsire. Noroc cu mine, că ţi-am pus o pilă în pachet…
– Aşadar, de la tine era pachetul!…
– Păi, cine să ţi-l fi pus? Că n-aveai pe nimeni…
– Pentru ce l-ai îmbulinat? – interveni domnul plutonier.
– Rahaturi, complot împotriva Statului…
– M-au şi bătut, ca să spun cu cine-am complotat! A trebuit să inventez nume… – continuă creatura să se lamenteze, dezgustându-ne pe toţi.
– Aşadar – preluă domnul plutonier ideea -, din pricina ta au intrat la apă oameni nevinovaţi şi acum mai ai tupeul să învinovăţeşti pe alţii?… Douăzeci de ani ar fi trebuit să-ţi dea!
Totuşi, oarecare dreptate se făcuse deoarece, individul neputându-şi achita întreţinerea la bloc în timpul detenţiei, apartamentul îi fusese scos la licitaţie după un an, în locul său mutându-se o familie de oameni întregi la cap. În cele din urmă, chiar nesuferitul retardat trebui să admită că a greşit, dând un rând la toată lumea.
.
Recomandări: Clipe de Cluj, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Grişka, Imagini, Mirela Pete, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Răzvan Rinder, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu.
Teo Negură
aug. 23, 2011 @ 09:22:38
Asta pica numai bine azi. Trebuia pus sa defileze prin crasma, printre scaune…
Vania
aug. 23, 2011 @ 09:23:20
Nu pot povesti chiar tot…
Ca un fum de ţigară, sufletul | Ţara vorbelor în vânt
aug. 23, 2011 @ 09:56:49
Lumi
aug. 23, 2011 @ 10:53:29
Tot n-are de ce sa se planga tipul, a scapat ieftin cu 4 ani de puscarie asa cum a scapat si dand doar un rand la toata lumea!
Un rand pentru fiecare an petrecut in puscarie era cu totul altceva,ca doar erau la Papa-Caffe nu la vreo conferinta despre efectele nocive ale alcoolului! 🙂
Vania
aug. 23, 2011 @ 10:58:12
Am spus generic „un rând”, am avut noi grijă ca tipul să se-nveţe minte…
papornitacuvorbe
aug. 23, 2011 @ 11:01:37
eu nu înţeleg de unde tupeul ăla ordinar; adică te apuci să reproşezi, după ce că ai scăpat atît de ieftin şi după ce ai mai dus şi pe alţii după tine? pedepsa aplicată mi se pare mult prea mică în comparaţie cu gravitatea faptei comise de individ 🙂
Vania
aug. 23, 2011 @ 11:10:55
Şi-a luat-o el mai rău, însă n-am zis tot că se autosesiza Procuratura…
USL este si va fi un esec electoral zice Basescu Traian presedintele “The esec” « Hai ca se poate!
aug. 23, 2011 @ 12:01:07
Mirela
aug. 23, 2011 @ 18:51:11
Nostalgii…Mi-era dor de Nataşa. Şi Serafinei, care spune că Miau-miau! 🙂
Vania
aug. 23, 2011 @ 19:06:29
Poate mai apare şi Nataşa, în text, nu doar în poză…
Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert « Dum spiro, spero
aug. 23, 2011 @ 19:34:56
50 cents « O lume in imagini
aug. 23, 2011 @ 19:58:46
Maturitatea | Rokssana's Blog
aug. 23, 2011 @ 20:06:14
Coffee « schtiel
aug. 23, 2011 @ 20:14:44
cleo
aug. 23, 2011 @ 20:28:41
Nu inteleg cum Caius nu s-a aparat cu replica: „Da’ ce-am facut, doamna?”
Si-apoi, cum a apreciat el ca fata scrie de 10 ori mai bine decat Eminescu?
Mai bine se casatorea fata cu el, cine o mai idolatrizeaza acum? Probabil nici poezii nu mai scrie.
Vania
aug. 23, 2011 @ 21:00:11
Caius provine dintr-o familie nobilă, nu se folosea de tertipuri josnice. Apoi, el n-a afirmat că fata scrie bine sau rău, era o minciună de-a lui Relu.
23 august 1595 « Rinder Razvan Catalin
aug. 23, 2011 @ 22:07:41
Miercurea fără cuvinte -Azi, doar puțină muzică veche! | Blogul lui Nea Costache
aug. 23, 2011 @ 22:43:22
Miercurea fără cuvinte. Lacul parcului, albastru! « Mirela Pete. Blog
aug. 23, 2011 @ 22:43:59
Miercurea fara cuvinte- Ultimul tren… « lunapatrata
aug. 23, 2011 @ 23:01:22
Miercurea fără cuvinte 18 – călătorie iniţiatică « Teo Negură
aug. 23, 2011 @ 23:03:47
Depănate de pă net « Ulise al II-lea – blog canin
aug. 23, 2011 @ 23:18:23
StropiDeSuflet
aug. 24, 2011 @ 00:22:10
,Mă întreb cam cum ar suna o poezie de zece ori mai frumoasă ca poemele eminesciene. Am s+-l întreb pe Caius când vine de la scoala.!
Vania
aug. 24, 2011 @ 00:33:08
De obicei, Caius recită din Labiş şi din Rilke…
Thomas Cooper Gotch (1854–1931), pictor pre-rafaelit si ilustrator englez « my heart to your heart
aug. 24, 2011 @ 06:48:59
almanahe
aug. 24, 2011 @ 08:12:18
Papa_Caffe ,ăsta, pare a fi cel mai tolerant loc din Univers.
Vania
aug. 24, 2011 @ 08:27:16
E cel mai propice.
Imagini miercuriene ghirişene
aug. 24, 2011 @ 17:35:26
Miercurea fără cuvinte: SE ÎNTÂMPLĂ ŞI AŞA : « Stropi de suflet la vedere
aug. 24, 2011 @ 19:13:30
Cu zel despre zelist « Ulise al II-lea – blog canin
aug. 25, 2011 @ 01:46:29
Poveste parfumată. Parfum uitat, de verde crud « Mirela Pete. Blog
aug. 25, 2011 @ 17:34:05
Natasa …si-un turist ratacit « lunapatrata
aug. 26, 2011 @ 21:46:10
Surprize colorate « Mirela Pete. Blog
aug. 28, 2011 @ 15:29:11
Leapşă muzicală şi incomodă, de la Carmen « Mirela Pete. Blog
aug. 28, 2011 @ 21:02:22
Dexign. Webdesign. PointCons International « Mirela Pete. Blog
aug. 28, 2011 @ 23:04:40
Miercurea fără cuvinte, dar cu inspiraţie: la pas prin vară « Mirela Pete. Blog
aug. 30, 2011 @ 22:31:12
dan boanță dă fuga pentru america | DAP
ian. 09, 2012 @ 19:12:57