Domnul Romeo Georgescu ştie prea bine că nu suntem toţi de-o vârstă şi că, mergând cu fiul său, Mobutu, la cinematograf, va fi nevoit să-i explice mereu câte ceva. Totuşi, săvârşeşte uneori această jertfă, renunţând la câteva ceasuri de Dinar pentru a-şi ispăşi cine ştie ce păcate mai vechi. Poate părea că băiatul are un nume oarecum exotic, însă explicaţia este simplă: când a fost să-i pună numele, domnul Romeo Georgescu era beat. După cum, într-o zi de praznic, nimeni nu poate garanta că nu se va stârni vreo furtună, la fel, întâmplarea a făcut ca domnul Georgescu să fie mangă în ziua botezului. Săvârşitorul, părintele Ilarie, nu se afla într-o stare mult diferită, astfel că numele rămase neschimbat.

Excesele bahice din tinereţe au şi efecte văzute, astfel că nu ne vom mira să-l ştim pe domnul Georgescu destul de obosit, iar pe fiul său, uşor retardat. În vârstă de doisprezece ani, Mobutu pune întrebări nefireşti:

– Eu cu cine trebuie să ţin?

– Cu cei buni.

– Şi care-s cei răi?

– Hitleriştii!

– Şi de ce-s hitleriştii răi?

– Fiindcă aşa zice toată lumea.

– Da’ cum îi recunosc?

– Uite, au chestia aia pe uniformă…

– Şi cei buni?

– Ăia-s americanii, cei care clefăie gumă şi au mutre de tâmpiţi.

– Şi hitleriştii nu clefăie gumă?

– Nu, că ei au cei şapte ani de-acasă!

Expresia era destul de abstractă pentru Mobutu, dar pricepu, în linii generale, cu cine trebuie să ţină. Ulterior, la un film cu cowboy şi indieni, căută să aplice reţeta:

– Ăia cu păr lung sunt hitleriştii?

– Nu, ăia-s indieni.

– Da’ are chestia aia pe haină…

– Ăla-i Winnetou, şi-i altceva, are el tot felul de desene.

– Şi-atunci, care-s hitleriştii?

– Cei nebărbieriţi şi cu cămăşi negre!

– Da’ clefăie!

– Păi, sunt şi hitlerişti care clefăie…

– Da’ n-ai zis că hitleriştii au cei şapte ani de-acasă?…

– Ei, nu chiar toţi! – găsi domnul Romeo o ieşire din impas şi mulţumi în gând Cerului că nu trebuie să explice un film erotic. 

.

Recomandări: Androxa, Colţul cu muzică, Ela Roseni, Imagini, Lilli, Schtiel, Shayna, Simion Cristian, Teo Negură, Theodora Marinescu.