Foto: Alice Drogoreanu

.

V

Negăsind-o pe Raisa la han, flăcăului nu-i mai rămase decât s-o pornească spre baltă, ca să încheie ceea ce-şi propuse. Se simţi un moment, este adevărat, tentat să-şi ia şi arcul, dar îşi aminti că femeia-i spusese să aducă pasărea vie, astfel că-şi luă cu el doar laţuri pentru a întinde capcane. „Poate vrea s-o mai şi îngraşe” – îşi mai zise, pătrunzând în desişul de rugi, scăldat într-un abur lăptos.

Pe neaşteptate, aproape se împiedică de-o femeie despre care s-ar fi spus că este bătrână, deşi-i puteai atribui orice vârstă.

– Ajută-mă cu ceva, flăcăule! – îl rugă aceea, deşi tonul putea fi luat şi ca unul poruncitor.

„La cum arată, cred că cel mai bine i-ar prinde-un păhăruţ…” – gândi Raul, apoi răspunse:

– N-am la mine nici băutură, nici merinde şi nici bani. De fapt, bani n-am nici acasă, până s-o face brânza… Dar, dacă te duci la han, poţi întreba de Raisa şi-i spui din partea mea să-ţi dea ceva. Mă socotesc eu cu ea…

– Aşa voi face – răspunse femeia, uşor ironic. Mă bucur că te văd fără armă! Mergi după raţe?

– Da, mi-ar trebui una…

– Mă gândeam eu. E bună pe varză! Atunci, nu te mai reţin, negreşit raţa te aşteaptă.

„Bine-ar fi!” – îşi zise tânărul, afundându-se în stufărişul ce vestea apropierea apei. Ajuns la baltă, nu zări nicio pasăre, doar orăcăitul broaştelor tulbura văzduhul argintiu.

– Cred, Raul, că pe mine mă cauţi… – se auzi din ierburi.

Fără a zări pe cineva, descoperi mai apoi o raţă cu penajul capului în nuanţe de albastru cu irizaţii verzui şi-un cioc ce părea auriu. Privirea, în general inexpresivă la păsări, licărea oarecum a veselie. „Oare de unde-mi ştie numele?” – se întrebă la repezeală.

– Te miri că-ţi ştiu numele, sau că vorbesc? – îl întrebă pasărea.

– Că vorbeşti este un dat, şi trebuie luat ca atare. Cum, însă, de-mi ştii şi numele?…

– Am nimerit-o – glumi vietatea. Şi, fiindcă eşti pe punctul să te întrebi cum să mi te adresezi, de vreme ce vom face conversaţie, aş zice să-mi spui Rasia. E simplu de reţinut, inversezi doar două litere… Ar fi, cred, incomod să-mi spui Anas platyrhynchos, şi de neacceptat pentru mine să mi te adresezi cu: raţo!…

– Rasia e bine… – îngăimă tânărul, în vreme ce se concentră să-şi cenzureze un gând.

Rasia râse de-a binelea:

– Erai pe punctul de-a gândi că-ţi va veni cam greu să mă faci pe varză? Ori, poate, că nu merită umflata de Raluca asemenea jertfă?…

– N-nu… – bâigui Raul.

– Nu? Atunci, de ce-ai roşit? Nici când te-ai dus prima dată la Raisa nu erai aşa de fâstâcit!…

Flăcăul hotărî să tacă cât mai mult, apoi îşi dădu seama că-i totuna, gândurile sale fiindu-i cunoscute făpturii. Dar uită curând de acestea, recunoscându-şi părinţii pe marginea bălţii.

„Ce tineri sunt!” – îi trecu prin minte când aceia îl chemară, bucuroşi să-l revadă.

.

Recomandări: Daniela Alexandrescu, Nea Costache, Gabi123, Supravieţuitor, Theodora Marinescu, Sophie, Mirela Pete, Gabitzu, Caius, Teo Negură, Verovers, Carmen.