Foto: Catia Maxim

.

Contele Alfred von Glünicke făcea spiritism pe bune, aşa că nu avea nevoie nici de cadru vesperal, nici de magherniţe sinistre şi nici de efecte speciale. Invoca spiritul şi spectrul apărea, stând la taclale. De regulă, persoanele chemate se arătau binevoitoare, singur martirul Stelian Ionescu arătându-se mai ursuz:

– Mă laşi cu martirul? Spune-mi, simplu, Stelian Ionescu, că pricep eu că-i vorba despre mine!

– Dar – obiectă contele – te ştiu după numele străzii! Şi aşa-i zice, Martir Stelian Ionescu

Deşi lipsit de sistem muscular, spectrul avu un rictus:

– Asta papagalul de Tudose mi-a făcut-o, cât a lucrat la primărie! Auzi, martir! Păi, martirul mărturiseşte ceva, moare pentru o cauză! Eu am murit ca prostul, că s-a nimerit să trec pe-acolo. Poate, dacă nu eram beat, mă cărăbăneam fără să mai provoc soldaţii… Pe scurt, mă întorceam de la o curvă şi eram mangă. Euforic, n-am luat-o pe Vălenii de Munte

– Adică, pe Martir Tiberiu Lorincz? – dori contele să afle.

– Termină, dom’le, cu martirii tăi! Ăla-i bine, mersi, la Roma. Ce martiri tot visezi? Că, dacă ne dădea o palmă pe trezie, ne declaram şi comunişti, şi musulmani, şi orice altceva!… Şi-au bătut joc de străzi! În loc să le spună Cehov, Gogol, Usca, Cervantes, Pavel Coruţ, s-au apucat să inventeze martiri! Şi se mai găseşte şi câte unu’ ca tine care crede că are ce discuta cu noi! De ce nu-l chemi pe Homer să stai de vorbă, că ăla le are cu gargara?

Alfred von Glünicke evaluă această posibilitate şi expedie pe dată duhul aşa-zisului martir.

Anunțuri