Domnul plutonier-major Onici nu doar părea bulversat, ci tocmai aşa şi era. Se reculese cu greu şi, abia pe la al patrulea coniac, începu să ne povestească:

– Aseară, după ce-am plecat din Dinar, am luat-o pe Artiştilor. Prin Piaţa Hunedoara, simt că mă taie… Intru în gang, îmi desfac şliţul, şi numai ce mă pomenesc auzind un glas lugubru: „Stai, bă, că te pişi pe mine!”  Vă daţi seama că mi-a trecut tot cheful, însă nu şi senzaţia! Scapăr bricheta, şi văd o arătare abominabilă. Imaginaţi-vă un troglodit cu ţeasta lui funeriu, canini ca de felină medie şi pătat cu sânge pe cămaşă! Zăcea în gang şi gemea. „Băi, zevzecule, de ce stai aici, unde oamenii vin să urineze ori să-şi pună capăt zilelor?” – întrebai. Tipul răspunde, cu acelaşi glas lugubru: „Mi-e rău!”  „Păi, du-te la spital şi, dacă nu l-a transformat cseke în discotecă, s-o mai găsi un ceai şi pentru tine! Aici degeaba stai, că nu capeţi decât, eventual, pişat!” Ajuns aici cu argumentaţia, îmi amintii pentru ce-am intrat în gang şi m-am uşurat ceva mai încolo. „Nu mă primeşte, că n-am CAS…” – îngăimă arătarea. Zic arătarea ca să-l denumesc într-un fel, căci nu-l mai vedeam, deoarece n-aveam de gând să-mi consum tot gazul din brichetă de dragul lui. „Atunci, asta e! Stai şi-aşteaptă să-ţi treacă!” – îi explicai care-ar fi posibilităţile să se simtă mai bine. Tipul, însă, prinse chef de vorbă şi-mi explică că el este vampir, dar că de la o vreme dă ori peste diabetici, al căror sânge se ştie, în lumea lor, că-i indigest, ori peste drojdieri care toarnă-n ei poşirci falsificate, şi astea-l fac să se simtă rău. „Păi, stai şi tu pe lângă restaurante mai de Doamne-ajută!” – socotii să-i dau un sfat. „Am încercat, da’ acolo mereu mănânc bătaie… În plus, nu-mi place nici alcoolul de calitate, eu duc o viaţă morală!” Aici, m-am enervat şi i-am zis că mă piş pe moralitatea lui. Fireşte, era doar o figură de stil…

.

Recomandări: Rokssana, Supravieţuitor, Theodora Marinescu.