Foto: Alice Drogoreanu

.

– Păi, dumneata te cam încurci! – încercă o primă concluzie maiorul Ghizdavu după două ceasuri de anchetă.

– Eu am ştiut de la început că o să spună minciuni! – interveni plutonierul Coman, dar superiorul îi făcu semn să nu se-amestece.

– Aşadar, dumneata susţii că nu l-ai ucis pe Ion Pavel – recapitulă Ghizdavu. Aici nu pot înţelege… Eu, să fi avut un vecin ca el, îl împuşcam!

Suspectul Florea îşi păstră cumpătul, ţinând-o pe-a lui:

– Dar, eu n-am revolver.

– Păi, n-a zis nimeni că ai tras cu revolverul! Doar ştii că vecinul tău a fost găsit înjunghiat… Iar dumneata nu poţi sub nici o formă să explici cât de cât coerent ce-ai făcut în timpul săvârşirii omorului şi-n ceasurile care-au urmat. Practic, ai lipsit toată noaptea! Pune-te dumneata în locul meu, cam ce-ai gândi? Te-ai dus să te descotoroseşti de armă?

– Da’ n-am folosit nicio armă! – se apără suspectul.

– Ei, nu! – se minună plutonierul în faţa acestei încăpăţânări. Că doar nu l-ai răpus cu o lovitură de kung-fu!

Totuşi, superiorul nu părea grăbit să încheie cercetările preliminare. De altfel, şi Florea îşi păstrase calmul, părând că singur plutonierul Coman avea treabă acasă şi-ar fi dorit să încheie.

– Despre armă vom mai avea timp să vorbim – zise conciliant Ghizdavu. Acum ar fi mai potrivit să ne spui unde-ai fost în tot timpul ăsta…

Florea dădu un prim semn de nelinişte.

– Vă spun – acceptă într-un târziu -, dacă rămâne confidenţial!

– Doar eşti la Poliţie, normal că rămâne confidenţial! – îl încurajă maiorul.

Cum ultima afirmaţie păru să aibă şi-o notă de ironie, Florea plusă:

– Nu spun să nu audă superiorii, înţeleg că rezultatul cercetărilor merge mai departe… Dar, să nu se-audă prin sat!

Ghizdavu zâmbi gândindu-se că, dacă aude plutonierul, se va afla înainte de încheierea depoziţiei, aşa că-l trimise pe Coman după ţigări.

– Ei, acum poţi vorbi! – zise după ce rămaseră singuri.

– Iată cum a fost. Momit de vraja cerului înstelat, mi-a venit chef să merg la fântâna din câmp…

– De ce, ţi-era sete?

– Nu, era un imbold, ca de undeva de dincolo de lume…

Maiorul se gândi că poate-a vrut să se spele de sânge ori să scape de armă, însă nu-l mai întrerupse, ci-l îndemnă pe cercetat să continue:

– Şi?

– Şi ajuns acolo, chemarea s-a înteţit, astfel că am coborât în fântână…

– Păi, aia-i paradită toată, cum să cobori în ea? Poate, doar să te-arunci…

– Nu m-am aruncat. E greu să explic, dar s-a făcut ca un fel de scară în spirală şi, cu toate că n-aş putea spune dacă urca sau cobora, am pătruns într-o altă lume. Acolo, o fată de-o frumuseţe negrăită mă întâmpină: „Vino Florea, ştiam că vei sosi azi!” Sincer, mă gândeam că voi rămâne acolo pentru totdeauna, dar mi-am amintit de Miron şi frumoasa fără corp. O ştiţi…

– Parcă – admise maiorul, ca să scurteze paranteza.

– Pe de-o parte era o adiere primăvăratecă şi miresmele cele mai dulci, dar toate astea netrupeşti, după cum era şi fata. Cât am stat acolo, resimţeam mereu tensiunea dintre deja şi nu încă, dintre frumuseţea mai presus de lume şi materialitatea mea grosolană care, măcar că prin nu ştiu ce taină se împărtăşea oarecum de acestea, nu se putea face desăvârşit una cu ele… Cred că am petrecut în acest nod de contradicţii câteva ceasuri.

Măcar că Ghizdavu nu crezu iotă din toată această relatare, simţi că tare s-ar duce până la fântână.

.

Recomandări: Luna pătrată, Caius, Daniela Alexandrescu, Sophie, Bogdan Onin, Răzvan Cătălin Rinder, Gabriela Elena, Gabi123, Teo Negură, Carmen Negoiţă, Ragnar, Zalmoxys, Verovers, Dispecer Blogosferă.

 

Anunțuri