Socotesc a fi îndeobşte cunoscut că, pe lângă moralitatea mea mai presus de orice îndoială, sunt un tip deosebit de pretenţios. Din aceste motive, atunci când imboldurile josnice îmi dau ghes, apelez la Raul. Ca de fiecare dată, îl atenţionez:

– Da’ vezi, discret!

– Doar mă cunoşti, boierule! – întăreşte el, printr-o formulă devenită stereotipă.

Deunăzi, mi-o recomandă pe Emilia. Fireşte, căutai să aflu unele detalii esenţiale:

–  Are un zâmbet irezistibil, de-un alb imaculat?

–  Chiar irezistibil nu e, da-i fain.

–  Şi albul? – insistai.

–  Se apropie… O pun să ronţăie un morcov şi-o dau şi cu bicarbonat…

– Respiraţia e proaspătă?

Colegul păru oarecum derutat:

–  Adică, dacă-i pute gura?

–  Da.

–  De obicei, nu-i pute. Oricum, îi zic să-şi ia bomboane mentolate, sau gumă…

–  Gumă, nu! – obiectai. Mi-a mai lipit-o una de birou, de m-am pomenit cu ea pe pantaloni. Bomboane… Se balonează?

–  Uneori, dar asta n-o face neatrăgătoare! Poate se simte ea aşa, dar e ceva subiectiv.

–  ……………… – dorii să mai aflu.

–  Din punctul ăsta de vedere, te asigur eu că vei fi pe deplin mulţumit!

Firesc, îmi manifestai şi alte curiozităţi, cu care însă am risca să plictisim cititorul. Lucrul cel mai important îl lăsai la urmă:

– Nu are convingeri politice necuviincioase?

–  Nu! – protestă Raul. De fapt, nici n-o prea interesează, dar votează cu liberalii.

Aflând că nu mă voi întina cu vreo pedecratimălistă, stabilirăm ultimele mici detalii ale întrevederii.

.

Recomandări: Gabi123, Imagini, Lili, Schtiel, Theodora Marinescu.