Domnul plutonier-major Onici era întors pe dos.

– Nu se poate – susţinea el – să se ajungă până acolo încât să te îndoieşti de doamna ministru elena udrea! Adică, dacă până şi pe dumneaei o acuzăm de trafic de influenţă şi hoţie, unde-o să ajungem? Eu, când vine vorba de doamna udrea, simt nevoia unui act…

– Şi eu – interveni pedelistul Aurel.

– …de justiţie! – continuă plutonierul, ignorând suprapunerea. În schimb, noi stăm ca blegii în Dinar, în loc să mergem toţi să protestăm!

– Unde să protestăm? – se interesă Caius, destul de apatic.

– La benzinărie! Doar n-o să stăm toată vara pe ţuici, când acolo e plin de bere nefiltrată!… Haideţi să lăsăm Ţara să respire!

Acest ultim apel ne mobiliză, aşa că deciserăm să schimbăm locul, susţinând-o astfel pe doamna ministru.

– Şi eu? – întrebă Aurel.

– Tu vii să goleşti scrumierele – îi găsi domnul plutonier ceva de făcut. Pe drum, ai putea să-ţi iei şi-un langoş din staţia Cluj şi-o cafea de la non-stop, că la benzinărie e cu cinci lei cafeaua…

– Cinci lei! – se minună pedelistul Aurel. Păi, cu cinci lei îmi iau doi langoşi, o cafea, şi-mi mai şi rămân cincizeci de bani…

– Aia ziceam şi eu…

În timp ce-o apărarăm pe doamna udrea la benzinărie, le-am cam amestecat, astfel că ne veni poftă să-l apărăm şi pe domnul preşedinte, atât de contestat în ultimul timp. Marcel oficie:

băsescu este primul om de stat din România, productiv, combativ, pragmatic!…

– Ce să mai vorbim? – conchise domnul Onici. El este promotorul optimismului românesc!

Extrem de încântat de cele auzite, Aurel golea scrumierele şi ştergea mesele plin de entuziasm, încât trebui să-l mai domolim, căci era pe punctul să ne strice tot cheful.

.

Recomandări: Ana Usca, Anavero, Carmen, Clipe de Cluj, Cristi Milla, Elisa, Haicăsepoate, Ilarie, Luna pătrată, Mirela Pete, Nea Costache, Scurtul, Supravieţuitor, Theodora Marinescu, Rokssana, Verovers.