Foto: Mirela Pete


III. Hazard

I se va fi întâmplat oricui ca, începând să bea în Sibiu, să dorească la un moment dat să iasă puţin la aer şi să constate că are-n faţă muntele din centrul Braşovului. Cum teleportarea există doar în scrierile SF, omul raţional nu-şi va bate capul inutil căutând să reconstituie evenimentele, ci se va adapta noului aşezământ, continuând să bea. Ştiute fiind acestea, nu se va mira nimeni dacă vom spune că, după ce-am schimbat câteva localuri în Piteşti, ne-am nimerit cu toţii, fără a ne aminti vreunul în ce mod, la Casa Rustic în Bucureşti. După spusele ospătarilor, ne aflam în aşezământ de circa treizeci de ceasuri şi, până în momentul în care-am întrebat ce dracu căutăm acolo, ne-am comportat relativ coerent.

Xreader, mânat de cine ştie ce impuls, îşi verifică apelurile nepreluate. Cum părea încruntat, Costache îl întrebă:

– E naşpa rău?

– Nu chiar… De la Oana am doar şaptesprezece apeluri, şi-un număr din străinătate, cred…

Cu toate că nu fusese în Piteşti pentru a participa la mica noastră glumă, Dumitru intră cam în acelaşi timp într-un bar din Botoşani şi, mânat de un hazard similar, nimeri tocmai în Drumul Taberei, la aceeaşi masă cu noi, acesta fiind un fel de-a vorbi, deoarece unirăm patru mese ca să încăpem toţi. Expert, interveni:

– De regulă, soţiile se impacientează doar la început. Când nu răspunzi la cinci-şase apeluri, pot bănui că eşti la vreo femeie, dar după al zecelea apel ignorat se prind că eşti la băut! Bine, oricine dintre noi se mai dă Zorro, şi zice că el poate ignora şi patruzeci de apelări stând cu o femeie, dar astea-s tot texte de birt…

Aici, Narcis opină că aşa-i omul făcut, să fie mai rezistent la unele decât la celelalte, iar Gabriela conchise că bărbaţii bravează şi că, dacă nu-s la birt, răspund toţi la al doilea apel.

– De unde ştii? – se arătă Geanina preocupată.

– Din cărţi…

– Eu nu sunt aşa! – căută Cristian să puncteze un principiu existenţial, însă-şi făcu mai mult rău.

– Adică, cum, nu eşti aşa? Deci, tu îmi ignori deliberat apelurile, în vreme ce te destrăbălezi cu ştoarfele tale!

– Care ştoarfe? – întrebă bărbatul, bulversat.

– Ştii tu mai bine! – mai reuşi Geanina să îngaime, apoi izbucni în plâns.

În vreme ce Melami se gândea cum ar putea povesti discuţia pe blog în mod cât mai răutăcios, însă asigurându-şi şi-o retragere onorabilă la nevoie, Gabriellajoy păru sincer îngrijorată:

– De ce plânge? O bate?

Poeta – care-i era şi tiză – îi răspunse:

– Încă nu, dar trebuie şi alcoolul să iasă pe undeva. Chiar, noi nu mai luăm nimic?…

Ne hotărârăm la un rând de bere belgiană. Pe când începurăm a savura lichidul, care prinse a răscoli în noi reziduuri, un sms ne tulbură tihna.

– Acum, ce naiba tot vrea? – se indispuse Xreader. Cică: tot ce-a fost între noi pentru tine n-a reprezentat nimic?

Geocer avu chef de-o poantă, astfel că răspunse de pe telefonul său, ca şi cum lui i-ar fi fost trimis mesajul: Ba da, dar nu mai trimite mesaje din astea, că nu-s singur acum!

Theodora observă brusc că, aflându-se în Bucureşti, ar putea chema un taxi şi-ntr-un sfert de oră ar fi acasă, aserţiune care-i nemulţumi pe Iguana, Simion, Geotax, Ana Veronica, Răzvan, Cella, Paul şi Elisa care observară că întotdeauna se găseşte unul care să spargă cheful. Cum intervenţia fu uitată în curând, Andi avu o altă idee:

– Ce-ar fi să demarăm o anchetă jurnalistică în care să investigăm nişte crime, în egală măsură oribile şi misterioase?

Deşi s-ar fi impus anumite întrebări, neavând deocamdată nici măcar o crimă simpatică şi explicită de investigat, Crina marşă pe dată:

– Perfect, mă bag şi eu!

„Pe asta cine-a întrebat-o?” – gândi Andi, în vreme ce restul furăm preocupaţi de-un alt aspect: „Asta cum a mai apărut? Înseamnă că a început şi ea să bată cârciumile!”

Probabil primind sms-ul lui Geocer, romanciera Oana îl apelă pe acesta. Prudent, piteşteanul răspunse cu glas gâtuit:

– Salut. Nu pot vorbi acum, sunt într-o misiune…

Se grăbi apoi să închidă, astfel că mai apucarăm să auzim doar un fragment din replica romancierei:

– Futu-ţi misiunea…