Curând după ce Marieta se mută împreună cu Caius, relaţia lor deveni una tensionată. În vreme ce bărbatului îi părea că tot modul său de viaţă fusese bulversat, Marieta întâmpina certe dificultăţi în a-şi găsi locul, concubinul său stând mereu ca un ciot în calea sa, aceasta şi datorită spaţiului locativ redus. În plus, chiar atunci când Caius lipsea de acasă, gândul că duce o existenţă lipsită de perspectivă, alături de nişte prieteni beţivani, o posomora şi mai mult pe femeie. Poate vor mai fi fost şi alte pricini care să fi generat Marietei regretul de a-şi fi părăsit oraşul natal. Dar, dacă acele pricini vor fi existat, ele au rămas nerostite, Marieta vădind un tact de care fosta sa directoare n-ar fi crezut-o capabilă.

Caius găsindu-şi serviciu, atmosfera s-a înseninat dintr-o dată. Marieta putu să rearanjeze casa, fără a mai fi inoportunată de prezenţa iubitului său, iar perspectiva de a aneantiza toate economiile nu mai părea atât de atroce. Chiar dacă serile şi le petreceau tot în Dinar, uneori Marieta rămânea să urmărească televizorul, cufundându-se apoi în braţele lui Morfeu, în vreme ce Caius ne relata cu bucurie schimbarea în bine din căminul său, lesne perceptibilă.

Trecură câteva săptămâni şi, într-o zi de luni, Caius reveni în mod intempestiv de la serviciu, surprinzând-o pe Marieta împreună cu domnul plutonier-major Onici, într-o postură care, deşi este uşor de presupus, întotdeauna provoacă disconfort.

– Te-au dat afară!… – rosti femeia, cu îngrijorare.

Chipul concubinului părea a da de înţeles că alte gânduri l-ar frământa, gânduri pe care, din decenţă, nu le rosti, alegând să părăsească apartamentul. Desigur, urma să meargă la Dinar, aşezământ creat anume pentru a aduce oamenilor o oarecare consolare pentru variile decepţii ale vieţii.

La scurtă vreme după sosirea lui Caius în aşezământ, veni şi domnul plutonier.

– Fă-mi un cocteil letal! – îi spuse acesta Irinei, pe un ton mohorât. Iei şi tu unul? – îl întrebă pe Caius.

– Iau…

O vreme, cei doi băură în tăcere, iar noi, ceilalţi consumatori, respectarăm acest moment de linişte, cu toate că puteam face doar presupuneri vagi. Cum Raul roşi, s-ar putea spune că intuise mai bine desfăşurarea evenimentelor.

– Sper că nu ai probleme cu slujba… Marieta era destul de îngrijorată – se arătă interesat domnul plutonier.

– Nu, n-am… – răspunse Caius. Era un aranjament cu un coleg, să fac mâine şi tura lui…

– Atunci, e bine… – spuse domnul Onici, nu foarte convingător. În definitiv, serviciul este pe primul plan…

Caius se arătă indiferent faţă de acest adevăr, sorbind din amestecul năucitor.

– Mi-am pus atâtea speranţe!… – rosti după o vreme.

– Ei, acum şi tu! Nu s-a întâmplat mare lucru… Toţi am trecut prin asta.

Deşi nu se rostise nimic esenţial, începurăm să intuim desfăşurarea evenimentelor. Raul alese să plece, având nu se ştie ce treabă pe undeva. Irina mai aduse un rând de băutură şi Caius se destăinui:

– Nu cred că mai pot sta împreună cu Marieta!

Domnul plutonier-major ezită un răstimp, apoi opină:

– Cum crezi. Cu toate că, nouă ne convenea aranjamentul…

Aici, privirile noastre mustrătoare îl făcură să se adune:

– Sigur, gândul că trăieşti alături de o femeie de moravuri îndoielnice poate fi neplăcut. Dar, pe de altă parte, în timp te-ai obişnui cu el… Apoi, poate-ar trebui să staţi de vorbă, să afli ce anume o nemulţumeşte la tine, astfel că este gata să se ofere oricui…

Marcel izbucni:

– Du-te, bă, de-aici! Îl înveţi pe ăsta să stea cu curva-n imobil doar ca să avem noi…

– Ai vorbit suficient! – i-o reteză domnul plutonier. Căutam să-i arăt omului doar că viaţa e complexă şi că nu-i bine să iei decizii pripite! La urma urmei, el decide ce face şi ce nu face…

Între timp, Raul reveni.

– Marieta e bine? – îl întrebă Filaret.

– Destul de bine… – veni răspunsul sec, după care Raul îşi luă un coniac şi-l sorbi în tăcere.

Remus ieşi, după o lungă absenţă, din closet. Cum pierdu întreaga scenă, atmosfera oarecum tensionată îi scăpă:

– Ce-are buda, că iar nu merge apa?

– Ei, nu merge! – pufni Irina. La toţi merge, numai ţie nu-ţi merge niciodată! Parc-ai fi handicapat…

Fără a mai spune ceva, Caius se ridică mecanic şi, cu chipul inexpresiv, merse să cureţe closetul.

– Îşi caută şi el de lucru – făcu, cu un iz de compasiune, domnul plutonier. De fapt, trebuie să-l înţelegem, cui i-ar conveni?… Cu toate că, pentru el cel puţin, surpriza n-ar fi trebuit să fie atât de mare.

Chiar dacă eram cu toţii convinşi că mâine toate acestea ni se vor părea fleacuri şi vom râde cu poftă pe seama lor, pe moment, întâmplarea, deşi doar presupusă, ne marcă precum o vijelie stârnită din senin. Domnul plutonier era cel mai abătut, astfel că Raul simţi nevoia să-l consoleze:

– Acum, a picat măgăreaţa pe tine, ce să-i faci?… Dacă nu erai tu, era altul…

Irina merse după un timp către closet şi strigă:

– Caius, mai tândăleşti mult acolo? Termină odată de curăţat, că oamenii mai au nevoie!…

.

Au comentat întâmplarea: Link-Ping, Atitudini, Cristian Lisandru, Theodora Marinescu, Voglia di Cucinare, Orry, Elisa, Răzvanrc, Adele, Cosmin Ştefănescu.

Anunțuri