Foto: Alex Mazilu

E un fapt cunoscut că, în urbea noastră, iubitorii de înţelepciune se întâlnesc la Dinar, dezbătând acolo până când, deveniţi prea gălăgioşi, sunt rugaţi să mai poftească şi altă dată, după care-şi cărăbănesc şatra mustind de idei profunde la Old Boys, situat ceva mai la vale.

Întrunindu-ne astăzi mai mulţi înţelepţi, am trecut în revistă cele mai interesante idei de pe piaţă. Caius, rătăcit printre noi datorită nu se ştie cărui hazard, deşi părea absorbit exclusiv de o fată de la una din mesele alăturate, înregistra, totuşi, şi frânturi din cele ce le debitam noi, astfel că ne întrerupse oarecum intempestiv:

– Da’, cum face broasca aia că n-o prinde Ahile?

Întrebarea se referea la un caz particular, pe care colegul nostru, ca să-l numim astfel, dorea să-l generalizeze.

– E simplu… – răspunse Teodosie. Broasca are un mic avans şi, descompunându-se apoi timpul, Ahile rămâne perpetuu în urma ei…

Pentru neiniţiaţii în Filosofie, atrag atenţia că era vorba despre o broască ţestoasă, care, din motive anatomice precis definite, nu ţopăie, asemeni altor surate de-ale sale.

– Şi silogismul cum vine? – mai vru Caius să afle.

Filaret îi explică, rezumativ, principiul:

– Din alăturarea a două enunţuri, îl obţii pe al treilea, cu valoare de concluzie. De pildă, cum văd că te uiţi mai mult la Cipriana decât eşti atent la noi, putem alcătui următorul silogism:

A. Toate tipele vor.

B. Cipriana e tipă.

C. Cipriana vrea şi ea.

Caius privi vrăjit având, totuşi, o obiecţie:

– Da, dar e cu unu’…

– Nu face nimic! – intervenii eu. Aplici, în caz de forţă majoră, tactica broaştei ţestoase…

După ce-şi făcu curaj cu un păhăruţ de Bourbon, Caius merse hotărât către Cipriana şi-i declară:

– Domnişoară, doresc să vă comunic că mi-aţi stârnit interesul şi, dat fiind faptul că sunteţi tipă, conform punctului C dintr-un silogism, rezultă că doriţi tot aia…

Cum interesul lui Caius era unul manifest, însoţitorul Ciprianei avu, la rându-i, propria opinie, căreia-i dădu expresie pe dată:

– Băi, porcule, nu ţi-e puţin jenă să vii aici cu…

Dat fiind că amicul Caius procedă asemenea broaştei ţestoase care, oarecând, îl întrecu pe Ahile, n-am mai prins finalul expunerii. În schimb, cum am putut vedea prin ferestruică, Caius fu prins destul de repede de către noul Ahile, timpul refuzând să se descompună corespunzător în cazul său. Cum îl mai văzurăm pe Caius luând bătaie în împrejurări similare, întâmplarea nu ne-a stârnit un interes deosebit, astfel că îi oferirăm Ciprianei ceea ce Caius, datorită conjuncturii, nu putuse s-o facă.

Îmi vine greu să estimez cum ar fi sfârşit Caius fără intervenţia angajaţilor de la Hotelul Perla, situat peste drum. Aceştia au mediat pe lângă ofensatul Ahile spunându-i că, decât să-l bage în spital pe abjectul individ, ar fi în egală măsură educativ dar, pe deasupra, mult mai util, să-l pună să cureţe trotuarul de reziduuri. Ahile consimţi şi, bucuros că a scăpat atât de ieftin, Caius se apucă cu râvnă de treabă. Venit în zonă să vadă ce se-ntâmplă, domnul plutonier-major Onici îl încuraja, din vreme-n vreme, rostind sacadat:

– Nu sta degeaba! Dă-i bătaie cu măturatul, dă-i bătaie cu măturatul!…

Când trotuarul fu curăţat impecabil, reveni şi Ahile în aşezământ, încă tulburat de întâmplare.

– Porcul naibii!- răbufni acesta. Să se dea la prietena mea! Aţi văzut, doar…

Atât noi, cât şi Cipriana, zâmbirăm şi-i dădurăm dreptate, concluzionând că aşa-s unii oameni, n-ai ce să le faci!… Apoi, la un alt rând de coniac, lăudarăm la unison virtuţile Filosofiei.

.

Recomandări: Idei înghesuite, Link-Ping, World of Solitaire, Gabriela Savitsky, Şi la vară cald, Elisa, Madi, Gabriela Elena, Gabi123, Simona Ionescu, Ioan Sorin Usca, Ana Usca, Supravieţuitor, Raza mea de soare, Theodora Marinescu, Mirela Pete, Dumitru Agachi, Octavia Sandu, Chat Noir, Consiliul Naţional al Blogosferei, Dispecer Blogosferă.

Anunțuri